Albert va începe clasa a cincea, iar eu am inima cât un purice


Prieteni, faza e cam asa: Albert, baiatul meu mare, intra din septembrie intr-a cincea.

Acum trei zile venea pe lume, cald, pufos si izvor de iubire, cum ii sade bine unui pui de om abia trecut din burta mamei la pieptul ei. Acum doua zile il lăsam la gradi si fugeam acasa, sa plang singura. De emotii, de teama, de mila mea, de grija lui sau Dumnezeu stie din ce alte motive care se mai pot plimba prin sufletul unei mame. Ieri il dadeam la scoala. Facuse cinci ani si-am zis si noi, dar mai ales el a zis ca ar cam fi cazul sa inceapa pregatitoarea. Chit ca era cu un an si ceva mai mic decat ar fi fost normal pentru treaba asta.

Poza din prima lui zi de gradi <3

gradinita scoala

Azi suntem deja cu un picior intr-a cincea, pentru ca mare lucru nu mai este din vacanta asta si numai ce ne trezim iar la școală. Ma astept sa am emotii cat casa si sa-mi vars obisnuitele lacrimi mamicesti de început de an scolar. Iar de la Albert ma astept sa paseasca increzator in noua lui viata de copil mare, cu capul sus, cum il stiu, si cu aceeasi super putere a lui de a se adapata schimbarilor. Si oho, de acum sa vezi schimbari: scoala noua, colegi noi, program nou, profesori multi in loc de o singura doamna painea lui Dumnezeu, asa cum a avut pana acum. Dar Albert va fi bine, pentru ca… e Albert. Iar eu, asa mamaliga cum sunt atunci cand ma iau emotiile alea mari, am sa stiu totusi sa ma ridic pentru el, cand va avea nevoie. Si mai sper ca am sa stiu si cand sa imi deschid bratele si sa imi inchid gura, tot dupa nevoia lui, ca sa înteleagaă ca nimic nu e un capat de țară, atat timp cat eu si taică-su vom fi.

Intre toate emotiile si necunsocutele care ne asteapta, macar de grija lucrurilor trebuitoare pentru școală am zis sa scapam. Avem un PEPCO la noi in comuna, la cateva case distanta, un magazin marisor si bine dotat, cum nu mai sunt multe prin preajma (ca sa nu spun ca nu mai e nici unul). Dar pentru voi, cei care nu stati la capatul pamantului, ca mine, există un PEPCO super fain la Unirea. Ideea e ca am gasit acolo de la A la Z ce ne-a trebuit sa incepem cu bine scoala, dar si gradinita lui Aris, de la hăinuțe, pana la rechizite si ghiozdan.

Preturile sunt ca la PEPCO, stiti cum e, iti umpli cosul cu putini bani si iti mai raman si pentru a doua zi. Noi tot cumpărăm de la ei, nu doar acum, cand bate scoala la usa. Hainutele ne plac, arata bine si poti lua multe dintr-astea de schimbat des. Ne uitam la eticheta sa fie din bumbac, ne mai uitam si sa nu aiba cine stie ce imprimeuri, care sa se strice la spalat, si-apoi ne uitam sa ne placa, adica lui Albert si Aris, in primul rand, pentru ca ei le poarta. Cel mai des cumparam pijamalute și tricouri. Unele dintre ele s-au comportat atat de bine in timp, încât ajunsesera sa le fie mici si tot aratau ok.

Ca sa va faceti o idee despre colectia Back to School de la PEPCO, puteti arunca o privire aici. Iar pe Facebook au concurs cu premii în vouchere de cumparaturi sau, marele premiu, o bicicletă.

PEPCO Back to schoolPEPCO Back to schoolPEPCO Back to school

Pe vremea mea… ca o paranteaza, asa, stii ca ai imbatranit cand incepi sa vorbesti cu “pe vremea mea”. Dar, avand in vedere contextul, spun ca e scuzabil. Revenind, pe vremea mea nu erau atatea, maica. Adica nu-s chiar atat de batrana cat sa fi mers la scoala inainte de 89, dar tot nu gaseai cate in luna si in stele, ca acum. Cel putin nu la preturi dintr-astea de sa-ti permiti sa nu te mai uiti așa mult la preturi, si lucruri drăguțe, pe deasupra. Acum, chit ca sunt în cautare de haine pentru baieti, asa mi se mai scurg ochii dupa cele de fetita de la PEPCO, incat mai ca-mi vine sa cumpar 2-3 tinute. Sa le fi avut cand eram copilă, Doamne, cum m-as fi bucurat! Păi cand prindeam cate o pereche de pantofi mai speciali sau o rochita frumoasa, nici nu-mi venea sa le port, ca sa nu le stric. Si s-a intamplat sa le tin așa, “de bune”, pana mi-au ramas mici si apoi m-am prapadit de plans. Alte timpuri…

Acum ca m-a apucat nostalgia, am rugat-o pe mama sa caute in arhiva niste poze cu mine mica. Si las cateva aici, sa vedeti ca am fost si eu copil candva, ca tot omul. Și aveam o superba mama blonda, care azi e o superba bunica blonda (și care si-a facut si cateva suvite mai inchise, intre timp). E si tata in poze, dragul de el, cu ceva mai multe kilograme decat astazi, dar cu același chip blând. Si wow, e si frate-miu, care m-ar trage de par daca ar vedea ca am pus poza cu el, dar era mic acolo, deci nu se pune. Azi nu mai arata asa, clar nu il recunoasteti pe strada, daca asta i-o fi grija. Ha, ha! Frate-miu e mai mic decat mine cu 3 ani. Vedeti ce seamana cu Albert?

Aaaa, si poza asta, fix intr-a cincea eram aici, ca Albert. Numai ca, pe vremea mea (iar incep cu pe “vremea mea…”), copiii erau mai mult timp copii, in sensul ca altfel isi pastrau inocenta aia a primilor ani, nu prea te grabeai sa cresti, ca azi. Eu si intr-a sasea ma jucam cu papusi si ma bucuram sa le primesc de la Mos Nicolae.

Mama, draga de mama, cum isi strange ea căprița la piept. Asa imi zicea, “căpriță”, iar acum imi zice ca sunt “capră mare” si ca are “pretentii” de la mine. Ah, unele lucruri nu se schimba niciodata, ca imbratisarea magica dintre un om mare si omul sau mic. <3

De asta imi place sa fac poze, pentru ca macar acolo, timpul sta in loc, chiar daca noi, cei din poze, nu mai semanam cu noi, cei din oglinda. Trece timpul, dar raman amintirile.

Gata, haideti sa lasam nostalgia si sa incepem scoala cu bine! Sa le fie învatatul puilor cu bucurie multa! #InspiratePepco #InapoiLaScoala

Articole pe aceeasi tema

2 Comments

  • Rodica
    28/08/2019 at 6:46 pm

    Felicitări pentru familia minunată. Sinceră admiratie, fată frumoasă.

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.