Orice șut în fund e un pas înainte

De ce imi las copiii sa isi rezolve singuri conflictele

Albert a participat in weekend la un concurs de kayac. Face de putin timp sportul asta, dar si-a dorit sa vada cum s-ar descurca intr-o competitie, asa ca l-am incurajat sa se inscrie. Desi au existat diplome si premii pentru toti micii participanti, copiii au inceput sa se sicaneze la finalul probelor. Am auzit cum un baietel i-a spus lui Albert ca nu ar merita nici macar locul trei si ca ar trebui sa fie la coada clasamentului. L-am vazut atunci pe al meu ca se schimba la fata si mi s-a rupt sufletul. Cu cat baietelul se umfla mai tare in pene si spunea ca s-a descurcat cel mai bine, cu atat Albert dadea inapoi. Si asa as fi intervenit sa imi apar puiul, asa i-as fi spus celuilalt sa se opreasca. Ca mama, te doare sa iti vezi copilul ca sufera, insa pana la urma nu era lovit sau in pericol, era intr-o situatie pe care, teoretic, ar fi putut sa o gestioneze singur.

A reactionat, in final, cu un „vezi-ti de treaba ta!” adresat colegului, apoi a fugit catre mine si mi-a spus ca vrea sa plecam de acolo imediat.

-Spune-mi ce s-a intamplat, il rog.

-Nimic…

-Daca nu imi spui, nu te pot ajuta, insist, dar tot fara succes. Era abatut, voia sa plecam si gata. Nu i-a mai trebuit sa stea nici la poza de grup, nici sa stranga mana antrenorului, desi isi asteptase ore in sir proba, iar premierea trebuia sa fie punctul culminant al zilei.

Cum mergeam catre masina, ii spun, constienta ca asa voi scoate de la el adevarul:

-E din cauza colegului tau? Nu ti-a placut cum s-a comportat, asa-i?

Nu mi-a raspuns initial, apoi a dat din cap ca da. Doamne, de cate ori am fost in situatia lui, de cate ori am lasat oamenii sa ma raneasca, de cate ori m-au doborat vorbe aruncate de altii si de cate ori nu am avut incredere in mine nici cat negru sub unghie. Din tot sufletul imi doresc altceva pentru Albert.

-Mama, i-am spus, sa nu dai nimanui puterea asta asupra ta, sa nu lasi oamenii sa iti dicteze cum sa te simti. Ce ai obtinut acum? Ai pierdut festivitatea de premiere si ai plecat trist de acolo. Nu e pacat? Cu cat oamenii vad ca te afecteaza mai mult ceea ce iti spun, cu atat vor continua. Tu stii cel mai bine cum te-ai decurcat si ce ai de imbunatatit pe viitor, ca sa fii mai bun decat ai fost acum.

Cel mai important in astfel de situatii este, cred eu, sa ne ajutam copiii sa depaseasca momentul si sa invete ceva din toata experienta. Eu nu voi putea fi mereu langa el sa ii iau apararea, sa il strang in brate si sa il ajut. Viata nu e mereu dreapta, pot sa apara tot felul de situatii pe care vreau sa stie cum sa le gestioneze. Cu capul sus si cu incredere in el.

Parintii au tendinta sa intervina pentru a-si ajuta copiii in diverse contexte in care astia mici sunt perfect capabili sa se descurce singuri. Atunci cand nu vorbim de pericole, mi se pare firesc sa ne dam un pas inapoi, astfel incat sa poata reactiona asa cum cred ei de cuviinta.

„Lasa-l si pe el sa se dea in leagan!”,  „Da-i si ei mingea!”, „Strange-i mana si impacati-va!”, Zi-i ca iti pare rau!”. Daca in loc de toate astea i-am lasa in pace si am accepta ca stiu si ei cand e rost de impacare si cand nu? Ca nu e un capat de tara daca al tau nu se da in leagan, pentru ca celalalt copil refuza sa il elibereze. Sau ca nu apuca sa se joace cu lopatica, pentru ca  fetita din parc nu vrea sa o imparta ori ca sfarseste suparat pentru ca altul i-a dat de inteles ca ar fi mai bun decat el. Fiecare sut in fund e un pas inainte si atat timp cat copiii nu sunt pericol, cat nu se lovesc si nu isi vorbesc urat, cred ca ii putem lasa sa experimenteze tot felul de situatii si trairi, din care sa invete si astfel sa creasca.

Un comentariu pe “Orice șut în fund e un pas înainte

  1. Ioana Huiet spune:

    Punctul pe „i”. Eu lucrez ca bonă, și văd frecvent acest comportament al părinților. Personal, niciodată nu am încurajat copiii pe care i-am avut în grija, să împartă, să cedeze un loc, sau să facă ceva ce nu și-au dorit in acel.moment.I-am lăsat să văd cum gestionează situația. Vorba ta, dacă nu a existat un pericol, am considerat că pot gestiona singuri situația și găsi soluții. Dar, la nivel de societate, încă avem reminiscențe ale unei educații…mai puțin sănătoase și echilibrate (zic eu). Mă bucur că există persoane ca tine, care văd lucrurile și din alta perspectiva. Sper ca tot mai mulți părinți să îți urmeze exemplul.Zi frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.