Prin tineretile mele, nu eram deloc prietena cu sportul, fugeam de miscare ca dracu’ de tamaie. Apoi, undeva intre bebe 1 si bebe 2, m-a luat subit pofta de mers la sala. Nu se punea problema de kilograme in plus, dar simteam ca incepe sa ma dea celulita afara din casa si era pacat.
Mai greu a fost pana m-am urnit sa imi fac abonamentul si sa particip la cateva antrenamente, pentru ca apoi mi-am intrat in ritm. Nu mi-a placut din prima, am schimbat doua sali pana sa descopar un loc unde sa ma simt bine, cu instructori si clase pe gustul meu, dar de-atunci tin cu dintii de sport si mi-e tare bine asa. Atat cat pot, de 2-3 ori pe saptamana. Ideal de 3, dar multumitor si cu 2, cand saptamana e full.
Prefer diverse clase de aerobic, unde se lucreaza mai mult cu greutatea corpului. E bine la clasele de grup, imi place atmosfera si altfel te mobilizezi cand vezi ca toti din jurul tau trag tare sa tina pasul cu profesorul.
Tin minte ca sarcina cu Aris m-a gasit in cea mai buna forma fizica din toate timpurile. Si am putut continua cu sportul pana aproape de ziua in care am nascut. Era uriasa burta, devenise urias si fundul, dar reuseam cumva sa mi le indes in haine stramte si sa ma tin de treaba. Bineinteles, cu acordul medicului si cu mare atentie la ce imi spunea corpul.
Dupa ce s-a nascut Aris, oricat mi-as fi dorit, a trebuit sa renunt un an intreg la aerobic. Puiul era alaptat si mereu de gatul meu si l-am pus pe el pe primul plan.
Cat despre miscarea facuta acasa, nu-mi iese de nicio culoare. Bicicleta cumparata cu surle si trambite a sfarsit suport de haine. Un alt aparat pentru picioare pe care mi l-am luat tot asa, foarte bucuroasa si increzatoare, a ramas sa stranga paianjenii prin garaj. De facut sport dupa tutorialele de pe youtube nu mi-a venit, iar alergatul dupa copilul argint viu, desi fooooarte solicitant, nu se incadra la capitolul sport. Aveam nevoie de clasele mele de aerobic, asa mai tanjeam dupa ele si dupa un pic de timp pentru mine!
Ei, si dupa ce a implinit 1 an puiul si a rarit considerabil reprizele de supt, am putut sa dedic din nou timp sportului. Cu Aris statea tatal lui in timpul asta, iar pe Albert, cel mare, il luam, adesea, cu mine. Era obisnuit, mergea si inainte de bebe 2 si ori intra cu mine la ora si facea miscare dupa puterile lui, ori mergea la inot, la piscina salii de sport. Intr-o vreme au avut amenajat si loc de joaca si chiar vis a fost atunci, il lasam linistita acolo, cat imi vedeam de treaba.
Noi nu aveam ajutoare cu copiii la vremea respectiva si atunci era musai sa ne bazam unul pe celalalt. M. mergea la sport dimineata, inainte sa ajunga la birou, eu mai dadeam cate o fuga la sala seara. Da, ne-ar fi placut sa mergem impreuna, asa ne-ar fi placut multe, dar cu doi copii si zero ajutoare, ne multumeam cu ce ne iesea.
Fara sprijinul lui M., nu as fi putut misca in front cat Aris era atat de mic. Si desi i-am apreciat implicarea, mi se parea si fireasca. Pana la urma era tatal puiului, iar eu stateam toata ziua cu el, nu mi se parea vreo extravaganta sa dau cate o fuga la sala, de 2-3 ori pe saptamana. Chiar daca era sa ii las ambii copii. Era un timp pentru mine, un timp de care aveam nevoie si o activitate care, inainte de orice, ma facea sa ma simt bine si sa vin acasa Zen si misto, in loc sa stau non-stop intre patru pereti, cu o falca in cer si una in pamant.
In plus, cat parca a durat situatia asta? Doi ani ne-a fost mai greu, doi ani si ceva, apoi a venit la noi Dona, bona puiului, dupa care a inceput Aris si gradinita, iar viata mea de om mare si-a reintrat in drepturi.
Bun, acum sa va spun secretul patratelelor de pe abdomen, din poza de la inceputul articolului. Am postat la un moment dat o imagine asemanatoare pe Instagram si toata lumea m-a intrebat daca e photoshop. Nu e. Pe de alta parte, nimeni nu umbla cu patratele pe abdomen 24 din 24. Adica sa poti face o poza in care sa se vada un abdomen lucrat, e nevoie sa fi facut niste abdomene serioase inainte, sa ai lumina buna, sa stii cum sa te incordezi si cum sa pozezi, ajuta si bronzul, si pozitia si stomacul si vezica goale.
Ma rog, inainte de toate astea conteaza sa ai mostenire genetica buna si sa nu iti bati joc de ea. Cel putin la mine asa a fost, am luat ce mi-a dat natura si am combinat cu niste sport si cu multa apa. La capitolul dieta nu stau foarte bine, pentru ca sunt o pofticioasa. Asta nu inseamana ca mananc shaorma la 12 noaptea. Prea des. Ha, ha, nu, glumesc, incerc sa mentin un echilibru, ca altfel se duce naibii silueta, cu mostenirea genetica buna cu tot.
Am scris articolul inspirata de Anca Bucur, mamica de pui de de 8 luni si de 5 ori campioana mondiala la fitness. Anul asta vrea sa obtina al saselea titlu mondial si primul de cand e mama, iar eu o sustin pana la Miami, la editia 2019 a Miss Fitness Universe. Cred ca Anca este o inspiratie extraordinara, nu musai sa facem patratele pe abdomen, cat sa nu uitam de noi, chit ca am devenit mame, ci sa ne urmam visele si sa ne privim copiii drept cea mai buna motivatie pentru a face lucruri wow.
Tu chiar ca ai super gene ca ti-am vazut parintii 🙂 Abdomenul e partea pe care ma concentrez cel mai mult, recunosc, am pus 20 de kg la primul si 25 la al doilea si, din cauza formei burtii, abia de anul asta, de la cat alerg de colo-colo am mai rezolvat putin.Dar tot nu sunt multumita asa ca ma pun pe abdomene cat de curand ca ma inspiri 🙂
Spoooor maxim, sa fie cu patratele si cu ce mai vrei tu. 🙂 Multumesc, hugs!
Bună Ruxandra! Felicitări pentru bebe 3 ,sa fiti bine cu toți…te rog sa mi recomanzi cateva lucruri…Sa nu razi :)))) 1- o sală de fitness ok
2-un medic estetician pentru mici ajustări la nivelul feței și un dr bun pentru implanturi mamare (cat se poate de profi) …Si 3 -și o recomandare in ceea ce priveste mutatul in comuna berceni…impresii ,sfaturi etc…iti mulțumesc frumos!