Copiii de pe plaja prefera telefoanele mobile in locul castelelor de nisip

dependenta de ecrane

A inceput nebunia la mare, e plina plaja de oameni, umbrelute, sezlonguri si de telefoane mobile cu copii atasati de ele. Am fost si in aprilie pe litoral la noi, era vis, vremea frumoasa, plaja goala, liniste din plin pentru mine si distractie ca altadata pentru copiii mei, cu adunat scoici, cu ridicat castele din nisip.

Weekendul asta, am gasit plaja full. Cat Aris plecase cu taica-su sa descopere nu stiu ce tobogan, il vad pe Albert al meu ca se lipeste de un grup de copii de seama lui, 9 ani asa, toti cu telefoane mobile. Copiii stateau pe sezlong, al meu nu mai incapea, asa ca se cocosase langa ei cu gatul intins de zici ca era girafa, doar, doar o vedea si el ceva in ecrane.

Albert! il strig. Vine cu greu.

Treci, mama, la joaca adevarata!

Nu, da-mi telefonul mobil! Poruncitor, nervos.

-Nu-ti dau nimic. Mai stii cand am venit in aprilie ce v-ati distrat si nu ai avut niciun telefon?

-Da, dar uite, acum toti copiii au. Avea dreptate, cat  vedeai cu ochii, in special cei mari stateau hipnotizati cu privirea in ecrane.

-Cheama-i la joaca, insist eu.

Se duce Albert, trage de ei, astia nimic.

-Ce e mai important, ii intreaba, prietenia sau jocurile pe telefon?

Au mormait in cor ca “jocurile pe telefon” si si-au vazut in continuare de ele.

Moment in care, desi plina de dorinta sa zac pur si simplu la soare si terminata de alergat dupa frate-su argint viu, ma ridic, il iau pe Albert de mana si ma pun pe carat apa si nisip cu el, ca sa ii dau ocupatie. Prinde repede gustul jocului adevarat si mai uita de telefon, in timp ce mestereste la niste turnulete din nisip, pe care le decoreaza cu scoici.

Intre timp, vad ca se activeaza si parintii copiilor care stateau pe ecrane. Le confisca telefoanele si unul dintre tati ii aduna pe cei mici langa apa, sa joace frunza. Merge si al meu cu ei. Asa fericiti mai erau, si asa mai topaiau si mai radeau, de nu va pot descrie.

Tare usor este, de fapt, sa ii scoti cu nasul din ecrane. Ma rog, e totusi nevoie sa te ridici de pe sezlong, sa mai lasi bronzul, berea, relaxarea deoparte si sa investesti niste timp si energie intr-o runda (sau mai multe) de joaca adevarata cu copiii tai. Eventual si ai altora, uite si asta e o idee, faceti cu randul la jucat cu cei mici. Dar beneficiile sunt nemasurate si bucuria jocului ca altadata nu se compara cu nicio satisfactie pe care ti-o da joaca virtuala. Care mai vine la pachet si cu probleme de tot soiul, la ochi si nu numai.

Sau daca n-ai si n-ai chef sa te urnesti de pe sezlong, le iei pur si simplu telefonul din mana si gata. Vor fi obligati sa isi gaseasca preocupari, din lipsa de alternative. Se vor plictisi putin si apoi se vor distra mult si bine.

Nu vreau sa fac pe lupul moralist, stau si ai mei cu ochii in ecrane mai mult decat recomanda medicii. Cum e Aris care la 3 ani e teleghidat si daca nu i-am mai da cate o runda de desene animate pe telefon, numai in alergat dupa el printre umbrele si sezlonguri am tine-o. Mai inchidem ochii, ne mai tragem sufletul si pornim din nou la drum cu forte proaspete.

La astia mari, insa, e mai usor, le iei telefonul si gata. Nu se mai dau la 9-10 ani cu fundul de pamant. Stau botosi o vreme, apoi isi gasesc ocupatie, isi fac prieteni, isi pun la treaba imaginatia. Doar asta vrem de la ei. Si la final, cand cad lati de joaca si oboseala, ii mai poti lasa la telefon o runda, nu-i un capat de tara. Cred in moderatie, nu cred in uitat copilul in fata ecranului tabletei sau al telefonului ca sa iti faci tu vacanta. Si apoi ne miram ca devin dependenti.

Copiii de pe plaja prefera telefoanele mobile in locul castelelor de nisip, daca au telefoanele. Daca nu, vor face castele si se vor distra pe cinste cu ocazia asta! Garantat si pe testate!

foto

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.