Prin toamnă, când a venit vremea rece, Aris refuza să poarte geacă. I se părea că nu are treabă cu felul în care voia să arate. Știți că el este fan personaje, toată lumea lui de copil de 5 ani este o poveste, iar geaca groasă nu își găsea locul acolo, în poveste.
Tatăl lui insista cu geaca, Aris nu și nu. Hai că ai să răcești, înțelege că trebuie, și eu am, și mama are, e spre binele tău, bla, bla. Până la urmă, ăsta mic își punea geaca, dar era nevoie de multă muncă de convingere.
O dată, de două ori s-a întâmplat asta, până i-am zis lui M.:
-Auzi, lasă-l!
A făcut taică-su niște ochi mari.
-Ce rost are toată risipa asta de energie? Să îl lăsăm, pur și simplu, să facă ce vrea. Ce crezi că se poate întampla?
Buuun! Data următoare când ne-a anunțat, după obicei, că nu își dorește să poarte geaca, i-am răspuns:
-In regulă!
Nu se aștepta la reacția asta. Am completat:
-Să știi că e rece afară și îți va fi frig. Eu mă îmbrac bine, pentru că nu îmi place frigul.
-Nu-mi va fi frig, mi-a tăiat-o și a fugit în curte.
I-am luat oricum geaca, fără să insist să o îmbrace sau să pomenesc măcar de ea. După câteva minute de plimbare prin cartier, mi-a cerut-o.
La următoarea ieșire, la fel, mi-a spus din start ca nu vrea geaca. I-am zic că bine, eu i-o voi lua oricum în mașină și îl voi lăsa pe el să decidă dacă are nevoie sau nu să o îmbrace. Sigur că mi-a cerut-o, tot așa, după câteva minute. S-a repetat de vreo 4 ori faza asta, până a ajuns să își pună geaca din prima, iar acum nu mai avem probleme. A înțeles și el că n-are rost să îndure câteva minute de frig, când se poate simți confortabil de cum iese din casă. Știți ce bine e? Fără stres, fără muncă de convingere, fără să ne mai vină să ne urcăm pe pereți.
Deci atât timp cât nu sunt depășite limite care țin de siguranța , eu cred ca îi putem lăsa să se dea cu fundul de pământ. Să facă așa cum vor ei și sa realizeze ca mai bine era cum ziceam noi. Și sa învețe ceva din treaba asta. Parcă noi nu făceam la fel când eram de seama lor.
Dacă îi ținem într-un glob de sticlă, nimeni nu sfârșește bine. Noi o luăm razna de la cât încercăm să le explicăm că avem dreptate, ei se uită neîncrezători și ferm convinși că la 5 ani știu mai bine decăt noi, la 35. Ei se supără, noi ne supărăm, fiecare ieșire e cu scandal. Și pentru ce?
Evident, așa cum spuneam, treaba se aplică atât timp cât păstrăm limitele care țin de siguranță. Dacă insistă să bage degetul în oala cu apă fierbinte, n-o să îl lăsăm. Dar un nas poate îngheța nițel, un genunchi se poate juli, piciorușele se pot uda, mânuțele și unghiuțele se pot înnegri. Nu le punem limită pe explorat și pe descoperit lumea, care nu este un glob de sticlă.