Copiii aduc veselia in casa

Ruxandra Luca, Copiii aduc veselia in casa

Asa liniste mai era in casa noastra inainte sa apara puii de om. Atunci, eram de 1000 de ori mai relaxati si mai odihniti, astazi, suntem de 1000 de ori mai veseli. Cred ca am facut un targ bun. La capitolul odihna mai recuperam noi cumva, candva, dar cu asa drag, si pofta, si implinire, n-am ras niciodata inainte de copii.

Albert si Aris ne coloreaza viata. Asta se intampla si la propriu, uneori. Pai lasa-i astuia mic pe mana cateva carioci si vezi cum, imediat, da o fata noua canapelei, peretilor, lenjeriilor de pat si hainelor. Sau nu ii lasa, tot aia e, gaseste o metoda sa ajunga la ele si sa le foloseasca in scopurile mai sus amintite. Prima reactie: iti pui mainile in cap. Incearca apoi sa salvezi ce se mai poate din colturile de lenjerie sau de mobila, atinse de culorile imaginatiei lui.

Albert e vesel cand lipeste peste tot prin casa afise create de el. Sau roboti, ori personajele preferate din desene animate, toate decupate din hartie. Si fixate pe pereti cu banda adeziva dintr-aia de se ia cu tot cu tencuiala. Aris e vesel cand roade boabele motanului sau cand il trage de coada, cand arunca la gunoi cerceii mei, telefonul sau alte lucruri importante, ori cand reuseste sa se catere pe blatul din bucatarie.

Amandoi sunt veseli cand rastoarna sacii de piese Lego direct in mijlocul camerei si vad cum miile de piese minuscule se imprastie care incotro, devenind aproape imposibil de strans. Dar ce, parca strang ei? Pai mama si tata ce fac? Aris e mult prea mic sa avem pretentii de la el. Iar Albert e prea priceput la inventat scuze ca sa ne asteptam ca va pune la loc piesele, exceptand cazurile extreme. Adica atunci cand punem piciorul in prag sau cand isi doreste ceva si vrea sa se dea bine pe langa noi.

Ce ii mai face veseli pe ei? Albert imi ia vasele de bucatarie si gazduieste in ele broaste sau rame. Face experimente cu cerneala si coloreaza in albastru toata casa. Ma implora sa il las sa aseze ouale in frigider, cu promisiunea ca va fi foarte atent, si sparge cel putin unul. Apoi calca in el, cat timp se scuza. In final, rade, ca e amuzant. Aris zboara prin casa jucarii, fara teama ca ar putea sparge ceva. Rar isi rateaza tinta. Imi mototoleste notite importante, uitate la indemana lui, si le arunca in veceu. Trage si apa imediat. Rade cu gura pana la urechi dupa ce gusta pamantul de la flori sau cand iese descult pe terasa, desi afara sunt 5 grade.

Eu mai plang cand le vad ispravile. Dar realizez, de fiecare data, ca daca nu facem haz de necaz, n-avem sanse sa scapam intregi din tot ce inseamna viata cu doi copii. Deci pana si micile lor dezastre pot deveni motive de a zambi.

Ei, un moment cand suntem cu totii veseli, indiscutabil, e cel in care copiii danseaza. Asta e bucuria serilor noastre, dupa ce Albert isi termina lectiile sau cand tine mortis sa faca o pauza de dans taman in mijlocul temei la mate. Astuia mic nu ii trebuie mult sa intre in joc, numai ce aude muzica, incepe cu miscarile de pinguin. Mor dupa ei si gata! Poate sa fie stresul cat de mare, cand isi incep copiii dansurile uit si uitam de tot, garantat.

Adevarul e ca, dincolo de toate ghidusiile lor zilnice, pe Albert si Aris ii bucura cel mai mult timpul petrecut cu noi. Momentele in care suntem 100% cu ei, fara telefon, televizor sau laptop, fara treburi casnice sau cu mintea in alta parte. Doar cu disponibilitate de joaca 100%. Asa le conturam copilaria fericita, fiind cat mai prezenti in viata lor. Si asa ne aduc si ei veselia in casa si in suflet, prin simplul fapt ca ne-au ales sa le fim parinti.

Eu si M. nu am da veselia care vine la pachet cu toata harmalaia si nazbatiile lor, cu grijile si nesomnul, pentru toata linistea din lume. Sa fim iubiti-parinti e clar mai bine decat sa fim iubiti si atat. 🙂Ruxandra Luca, Copiii aduc veselia in casa

De la ce a pornit de fapt postarea aceasta despre veselia din familia noastra. M-au inspirat cei de la Tedi, prin noua lor campanie, Copilarie fericita. Momentele tedicioase pot fi adaugate cu succes pe lista motivelor de veselie pentru cei mici.

Campania Tedi aduce in prim plan, pe langa veselie, imaginația noilor povesti si pasiunea de a descoperi si lega prietenii. Adica fix ingredientele unei copilarii fericite, pe care o poti trai alaturi de micutul tau.

Desenul lui Albert spune totul. L-am rugat sa puna pe o coala de hartie tot ce il face fericit.Ruxandra Luca, Copiii aduc veselia in casa

3 comentarii pe “Copiii aduc veselia in casa

    • Ruxandra Luca spune:

      Ha, ha, toooata lumea ma intreaba asta. El zice ca e doar un tricou cu fata vesela, dar fix asa m-am gandit si eu: Albert, ce am acolo, un bebelus? Adevarul e ca n-ar zice nu la inca un fratior. Sa fie surioara, zic eu 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.