Cum să ai casa lună, când o împarți cu 3 copii, un soț și o pisică (p)

Clean & Steam Multi Rowenta

„Haideți, doamna Ruxandra, că nu faceți dumneavoastră curățenie prin casă. Lăsați că știm noi, aveți menajeră!”. Da, de ce să mint, nu mă bag la curățenie. Nu îmbrăcată așa. 😄 Altfel, cu părul prins în vârful capului și treningul din tinerețe pe mine, fac treabă de nu mă văd. Îmi place mai mult la cratiță, recunosc, dar nu-mi cad mâinile dacă aspir un covor, dacă dau cu mopul pe gresie sau dacă mă ocup de faianță, chiuvetă, toaletă.

Și pentru că orice ajutor la curățenie este binevenit, prin vară, i-am deschis larg ușa lui Clean & Steam Multi de la Rowenta. A fost dragoste la prima curățenie. Vreme bună l-am găzduit în living, dar acum l-am mutat în spălătorie. Livingul este pentru musafiri, iar el e deja parte din familie.

Clean & Steam Multi ne place, în primul rând, pentru că e 3 în 1: aspirator vertical, mop electric si aparat portabil de curățat cu abur. Deci faci o singură investiție, dar te alegi cu trei chestii utile.

Apoi, e fain că igienizează fără substanțe chimice. Elimină până la 99,9% din bacterii și germeni și folosește doar puterea aburului pentru asta. Ceea ce e mare lucru într-o casă cu un bebeluș aflat pe punctul de a porni la explorat în 4 lăbuțe și o Pisicoasă umblătoare peste tot și lăsătoare de păr. A, și aparatul are un filtru anticalcar care îi prelungește durata de viață, deci putem folosi chiar apă de la robinet.

Cu Clean&Steam Multi poți igieniza orice tip de podea și orice suprafață care poate fi spălată. Merge pe gresie, marmură, parchet laminat, dar și pe covoare, datorită accesoriului dedicat inclus. Mopul este compatibil cu mașina de spălat, însă poate fi curățat și prin spălarea manuală. Dacă vrei să aspiri și să igienizezi în același timp, poți, pentru că ai un cap de aspirare Dual Clean & Steam.

Aparatul portabil cu abur este super jucărie pentru pasionați, iar aici aș menționa-o pe mama, cel mai pasionat de curățenie om din câți am cunoscut vreodată. Aparatul acesta portabil e full de accesorii, sunt 12 în total, pentru diverse suprafețe, inclusiv pentru locurile greu accesibile. Am la el perie portocalie pentru suprafețele din bucătărie, perie albastră pentru baie și perie verde pentru vasul de toaletă. Există în set și un concentrator de abur pentru colțurile dificile, o racletă pentru ferestre și oglinzi, perie pentru rosturile plăcilor de gresie și faianță. Nu vă spun că am inclusiv racletă și mop pentru a împrospăta materialele textile, cum ar fi tapițeriile, draperiile. Le-am folosit mai ales pentru canapeaua din living și pernele aferente.

Mă mai întreabă lumea: chiar spală perdele? Nu le spală, le igienizează. Trec aburul acela peste perdele și sunt împrospătate. Așa cum vă spuneam că procedez și cu canapeaua pe care o călăresc copiii toată ziua sau pernele cu care încing bătăi și construiesc fortărețe.

Clean & Steam Multi  poate face multe, ce mai, timp și energie să am ca să il pun la treabă. Să vedeți când mai vine mama în vizită și îl ia în primire, zici că e copil în magazinul cu dulciuri. Doar că nu-i foarte ușor, aici pierde o bilă albă. Dar nici n-ar avea cum să fie și 3 în 1 și ușor ca fulgul, până la urmă este un compromis pe care îl faci, ca să ai un aparat complex. Acum depinde pentru ce îl vrei, care sunt nevoile tale.

Așa, cât despre secretul pentru a avea mereu casa lună, când o împarți cu 3 copii, un soț și o pisică, acesta este să închizi ochii. Nu pot menține nonstop curățenia de pe lume și nici nu mi-am propus asta. Fac atât cât pot, atât cât am timp și energie. Contează orice ajutor, din orice direcție, inclusiv un astfel de aparat care îmi face munca prin casă mai ușoară și mai rapidă. Dar contează și să fim blânde cu noi, să avem așteptări realiste în materie de curățenie, când copiii zburdă peste tot, și, de ce nu, să mai închidem ochii când simțim că lucrurile scapă de sub control.

Și, când nimic din toate astea nu funcționează, o pun pe domnișoara Pisicoasa la treabă, cot la cot cu mine. Că doar și ea lasă păr prin casă, nu doar eu. Aveți poza de la începutul articolului drept mărturie. 🙂

2 comentarii pe “Cum să ai casa lună, când o împarți cu 3 copii, un soț și o pisică (p)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.