Vine ieri o colega la mine, incantata toata:
-Rux, a intrebat X de tine, stii tu, cel care a fost azi pe aici.
-A, da? Adica ce a zis?
-A zis ca esti frumoasa. Ma umflu in pene si trag de ea sa-mi mai zica, pentru ca de, e bine sa auzi dintr-astea:
-Altceva?
-Da, ca pari pustoaica. Oho, deja Zen-ul era sus.
-Si tu ce i-ai spus?
–Pai… i-am zis care pustoaica, mai, ca femeia are bine peste treizeci de ani. Cum m-am umflat, fix la fel m-am si dezumflat, intr-o secunda. Partea cu „bine peste treizeci de ani” e un soi de moartea pasiunii, ha, ha. Ea continua:
-I-am zis si ca ai doi copii si ca cel mare merge pe 8 ani. Nu credea, dar l-am convins.
-Asa?
-Da, ce, nu-i adevarat?
-Albert merge pe zece, o lamuresc.
-Vai, nu pot sa cred, fug sa ii spun ca am gresit.
As fi oprit-o, dar a luat-o imediat din loc, iar eu nu mai sunt asa sprintena ca in tinerete.