Complexele fizice te pot costa ani din viață…

complexe fizice

Articol scris de Florina Turuga, blogger la https://florina.turuga.eu

“Dacă aș avea picioarele tale subțiri, aș purta numai fuste scurte…” Pare un compliment, nu-i așa? Chiar asta era în realitate, un compliment din partea unei colege de facultate.

Însă lucrurile nu au stat dintotdeauna așa…

Răutăți și porecle

Deși am avut o copilărie fericită, cu multă zbenguială, fotbalul cu băieții fiind una dintre pasiunile mele, am simțit mereu răutățile celor din jur cu privire la kilogramele mele în minus, răutăți și porecle care mă făceau să plec de la joacă pentru a putea plânge acasă în voie. Indiferent cât de bună eram la jocurile copilăriei și indiferent de meritele mele, părerile celor din jur nu puteau fi schimbate, iar etichetele puse de alții s-au șters foarte greu din sufletul meu.

În școala generală

În școala generală, într-o zi de primăvară, îmi amintesc perfect cum profa de română le-a zis celorlalte colege ale mele că e cald, a venit primăvara, ele sunt frumoase și e cazul să poarte fuste, apoi le-a nominalizat, ca să se înțeleagă și să pricep și eu la cine se referea. Toate acele fete erau mai înalte, mai dezvoltate și nu conta câtuși de puțin că toate erau… mai slabe la învățătură decât mine. Îmi aduc aminte cât de tristă am ajuns atunci acasă.

Dacă la școală lucrurile stateau așa, nici cu gașca de la bloc situația nu era mai roz. Astfel că, într-o zi, când am prins curaj să le arăt fetelor de la bloc o poză cu Thalia, în care ea era foarte slabă, prietena mea cea mai bună mi-a replicat “da, dar ea e slabă pentru că așa vrea”. 

Am ajuns o adolescentă singură

Complexul meu de inferioritate a crescut tot mai mult, astfel că am ajuns o adolescentă destul de singură, o fată care, atunci când era privită de un băiat în autobuz, se întorcea să vadă care-i tipa faină din jurul ei care i-a atras atenția acelui băiat.

Până pe la 19 ani, aproape că nici nu îndrăzneam să cred că mă va iubi cineva vreodată așa cum sunt, însă într-una din zile… 

Am mers să-mi cumpăr blugi, i-am probat și, când am ieșit îmbrăcată, oglinda mi-a arătat o tânără frumoasă, naturală, cu părul foarte lung și pe care hainele stăteau perfect. Am cumpărat pe loc blugii, deși nu realizam atunci că toți blugii mi-ar fi venit la fel de bine. Pusesem într-adevăr vreo 7 kg în plus față de câte aveam de obicei și acum chiar mă simțeam bine în pielea mea.

Credeți că o persoană care a fost complexată ani de zile că e prea slabă va reuși să treacă peste complex imediat ce se îngrașă? Nu, în niciun caz. Încrederea în tine, care-ți este șubrezită treptat, are nevoie de mult timp să se consolideze, iar vindecarea e un proces complex, care depinde de mulți factori, printre care: structura de personalitate a acelei persoane, suportul social și acceptarea trecutului.

Frumoasă cu adevărat am început să mă simt abia după ce mi-am cunoscut soțul

Frumoasă cu adevărat am început să mă simt abia după ce mi-am cunoscut soțul, care m-a iubit și cu 20 de kg în plus. El este singurul om care-mi spune aproape zilnic cât de frumoasă sunt, iar când ne certăm, e și mai amuzant, atunci îmi spune: ai noroc că ești frumoasa! 🙂

Când ai încredere în tine, nu mai stai cu ochii pe cântar, așa că atunci când în sarcina cu fiica mea am ajuns la 70 de kg de la 47, iar la a doua sarcină chiar la 75 de kg, nu m-am stresat deloc, am știut că așa e felul meu, am înțeles, în sfârșit, că am genele de om slab și nu a trebuit să trec dintr-o extremă în alta și să țin cură de slăbire, revenind destul de repede la vechea silueta.

Azi, ca mamă

Azi, ca mamă (și) de fată voi avea grijă ca fiica mea, care îmi moștenește genele, să nu audă vreodată din gura mea că e slabă. Copiii trebuie să se bucure de copilărie, toți copiii trebuie să primească încrederea în ei mai întâi din familie și este extrem de important, la rândul lor, să învețe să nu critice sau să râdă de alții care arată diferit.

Să nu vă imaginați că sunt atât de încrezătoare în mine încât acum mă văd perfectă: NU, sub nicio formă, nu sunt perfectă, ci mai am și eu niște sute de abdomene de făcut plus, că nici nu sunt o femeie înaltă ca fotomodelele, însă acum mă accept pe mine, mă simt bine în pielea mea și pot să le dau încredere copiilor mei, pentru a nu fi afectați de etichetele pe care le pot primi de la alții.

Propria experiență m-a făcut să înțeleg mai bine oamenii care au fost afectați vreodată în viața lor de problemele cu greutatea, fie că vorbim de kilograme în plus, fie, ca în cazul meu, de kilograme în minus.

Frumusețea este relativă

M-am bucurat foarte mult pentru că am avut ocazia să scriu acest articol tocmai pe blogul Ruxandrei, care este o mămică foarte frumoasă si căreia îi mulțumesc. Dacă ar fi să dau un sfat oricărei persoane care nu se simte bine în propria piele (ori că ea consideră că e subponderală, ori, din contră, că e supraponderală) i-aș spune să se înconjoare de oameni pozitivi, oameni care să știe să ofere acel suport social, empatici, oameni capabili să facă un compliment, nu doar să  primească,  inteligenți și să nu uite: FRUMUSEȚEA E RELATIVĂ… și va depinde mereu de ochiul privitorului, important e să te simți bine în interior.

Articole pe aceeasi tema

1 Comment

    LEAVE A COMMENT

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.