Merg sambata cu astia mici sa se balaceasca la piscina. Mancasera bine și sănătos de dimineața, așa ca inchid ochii in momentul in care imi cer cate un milkshake cu vanilie. La fel fac și o ora mai târziu, când vor câte un ice tea. In plus, primesc din partea casei doua punguțe de covrigei, pe care le rad imediat. Eu le luasem banane și apa, lesne de înțeles ca au ramas neatinse.
.
Ne jucam, ne distram, ne bronzam și trec așa vreo 3 ore.
La plecare, cât predam brățările la recepție, lui Aris i se lipesc mâinile de o înghețată cu zmeura. Deschide pur și simplu frigiderul și ia înghețata.
.
–Aris, te rog sa o pui la loc, ai primit suficient dulce astăzi.
–Nu o pun, mami, pentru ca o vleau. Și dacă o vleau nu o pot pune.
–Înțeleg, insa va trebui sa o faci, insist, moment in care observ cum desface ambalajul. Cu mainile pline de bagaje, nici nu apuc sa reactionez.
-Sa stii ca nu te ajuta cu nimic faptul ca ai desfăcut-o, ii spun calmă, in timp ce pun banii primiti rest in portofel și îmi eliberez o mâna de bagaje. Platesc înghețata, nu am alta cale, și apoi o arunc la gunoi, sa stii.
.
Se uita la mine neîncrezator, dupa care linge de doua ori înghețata, just in case.
-Uite, la coșul ăla, ii arat. O arunci tu sau eu?
.
Se apropie ca melcul de cos si incearca sa scape de inghetata, dar pur si simplu nu il lasa inimioara sa o arunce. Atunci intervin, i-o iau usor din mâna și, deși ma doare sufletul, o arunc la gunoi. In timpul asta, omuletul nu trage de inghetata, nu riposteaza, doar vad cum încep sa ii curga lacrimi pe obraji. Apoi își acoperă fata cu manutele mici, iar eu ma simt ca ultima mama, sub privirile uimite ale celor trei angajati de la receptie.
.
Incep sa imi spun ca făcusem bine ce făcusem. Pentru ca nu era vorba de o amărâtă de înghețata si nu ar fi fost un capat de tara daca il lasam sa o manance. Alta era problema. Aris văzuse ca dacă desface ambalajul unui produs, eu sunt obligată sa i-l cumpăr. Iar in felul asta putea obține orice, oricând.
.
Nu era prima data când o facea! Ii mai ieșise faza de doua ori in supermarket, o data cu un pachet de guma colorata, a doua oară cu niște bomboane. In fiecare dintre cele doua situații, i-am explicat ca nu era ok ce făcuse și l-am asigurat ca data viitoare când mai desface un ambalaj, plătesc produsul, dupa care il arunc. M-am rugat sa inteleaga si sa nu se ajunga la asta. Dar iata ca lucrurile nu merg mereu asa cum speram.
.
Chit ca mi s-a rupt sufletul cand i-am luat inghetata, chit ca as fi putut închide ochii din nou, am ales sa nu o fac. Pentru binele lui. Se uitau la mine toți angajatii de la recepție, puteam face un gest de ochii lumii, doar ca sa trec cu bine peste un posibil moment penibil, terminat cu urlete. Însă puiul de om avea nevoie de lectia asta atunci, nu mai tarziu, nu data viitoare, fix atunci.
.
Il duc la masină, cu ochii inca umezi, si ma asez in dreptul lui:
-Puiule, vreau sa înțelegi de ce am făcut asta. Vreau sa realizezi ca nu îmi poti forța mâna sa îți cumpăr diverse lucruri. Nu este corect sa faci asta.
Imi raspunde trist:
-Nu as fi mancat inghetata, mami. As fi dus-o acasa, voiam doar sa o tin.
-Stii ca s-ar fi topit pana acasa, nu? Stia.
.
M-a marcat reactia lui din momentul in care i-am luat inghetata. Nu a strigat ca sunt mama rea, nu s-a dat cu fundul de pământ, nu m-a lovit. A vărsat lacrimi calde si atât. Ceea ce, desigur, m-a făcut sa ma simt si mai mult ca ultimul om.
.
Dar știu ca oricât de grele ar fi momentele astea, nu trebuie sa cedam in fata lacrimilor, chiar daca ele curg pe cei mai dulci si mai iubiti obrajori pufosi. Altfel, învața ca totul li se cuvine și ca totul poate fi obținut foarte ușor. Ajung sa nu aiba respect pentru nimeni si pentru nimic, ajungi sa nu te mai intelegi cu ei in adolescenta si te intrebi cum de s-a ajuns aici. Cred in iubire neconditionata, dar mai cred si in limite. Copiii nostri au nevoie de ele ca de aer, daca vrem sa ajunga oameni mari si buni.
Asa este, multi parinti din prea multa iubire accepta orice din partea copilului, nestiind ca ii fac mai mult rau mai tarziu, ajungand sa se adapteze foarte greu la realitate atunci cand vor deveni adulti. Felicitari!
Raluca, mulțumesc! ❤️
Mă bucur că ai avut putere să faci așa ceva, eu în locul tău l-aș fi lăsat să pape înghețata, doar pentru a nu fi trist. Însă eu sunt la început de drum, abia acum învăț cum să reacționez la fiecare întâmplare. Sper doar că vor fi copii înțelegători și că nu voi avea multe bătăi de cap!
Mult succes in continuare!😘
Felicitari pt ca ai avut curajul sa o faci, multi ar fi renuntat de ochi /urechile lumii. E foarte adevarat ce zici, dragostea neconditionata nu inseamna sa nu existe limite
Draga mea,
Am citit cu articolul cu mare atentie dar din pacate nu sunt de acord cu tine 100%. Lectia despre care vorbesti este o lectie corecta, dar nu momentul nu cred ca a fost unul potrivit. Nu te condamn si nici nu iti reprosez daca tu consideri ca ai procedat corect si ai inima impacata 🙂
Nu exista momentul potrivit. Dacă mergeți pe premisa “acum nu e momentul”, veți amâna pana când va fi prea târziu.
Ooo da! Foarte frumos…
Si mama a avut un stil aparte.
Cand eram mica, daca doream ceva si mama nu avea bani…imi promitea si se tinea de cuvant. „Diana, nu am bani, dar cand am promit ca-ti cumpar!”(chestii tot minore…pofte…nu va imaginati ca ii ceream masini sau bijuterii😂)
Pana intr-o zi cand am intrat in alimentara. Alta mamica, cu un baiatel. Baiatelul cere, mama respectiva foloseste tot replica mamei. Am zis „gata…asa sunt toate mamele”, dar baietelul nu accepta refuzul, se pune in cur si plange….mama scoate bani si ii cumpara.
Parca ma luminasem…”ahaaaa….deci asa aveau sa functioneze lucrurile”
Nu trece mult ca cer si eu ceva cand iesim din alimentara.
Scumpa mea mama : „Diana, nu am bani, dar cand am promit ca iti cumpar”
In secunda doi ma pun in fund…si plang si cer si plang si cer.
Mama: „Diana…am zis ca nu am acum bani, dar cand am iti cumpar. Acum ridica-te te rog frumos ca se uita lumea la tine”
Eu nu si nu….plageam si ma tavaleam
Mama: „Daca nu vrei sa intelegi n-ai de cat sa stai aici. Eu am plecat.”
Si se indeparta si eu ma smiorcaiam…si imi ziceam in sinea mea…nu…nu m-ar lasa aici.
Ba da….chiar ma lasase, trecuse de coltul blocului si nu o mai vedeam. M-am ridicat, mi-am sters lacrimile, am alergat s-o prind din urma si n-am mai incercat smecheria aia…
Am citit și eu întâmplător acest articol. Eu personal nu consider aceasta o metodă benefică de învățare. Mi se pare una care nu are la bază înțelegerea nevoilor copilului. (Chiar daca nevoia e neînțeleasă de tine sau neacceptată ca fiind spre binele lui). Ceea ce mi se pare este că i-ai transmis că orice dorință (sau nevoie) ar avea, tu nu ții cont de ea pentru ca e mai important să ai dreptate, să facă cum spui tu și să te ții de cuvânt. (Legat de amenințarea din primele două întâmplări că dacă mai face, arunci la gunoi – cu care iar personal nu sunt de acord). Educația sănătoasă din punctul meu de vedere este fără pedepse, fără recompense. Amenințarea intră la pedepse. (Dacă mai faci aia, eu fac asta…)
Dacă copiii mei ar face așa eu inainte de a lua măsuri aș încerca să le înțeleg motivele reale, nevoile, dorințele care se ascund în spatele comportamentului și apoi să găsesc împreună cu ei o soluție.
E doar parerea mea despre cum văd situația și cum aș fi procedat.
Și mai am o invitație pentru tine…dacă e ă treia oară când se întâmplă, gândește-te ce lecție ai și tu de învățat la rândul tău din această întâmplare?
Ok, dar tu ce ai fi făcut în fix situația Ruxandrei?
Am scris mai sus. As fi vrut sa aflu motivele, nevoile, dorintele din spatele comportamentului – mai ales ca se repeta a treia oara. Eu in locul ei as fi luat inghetata (adica tineam cont de nevoia si dorinta copilului de moment), apoi in alt spatiu – acasa sau undeva unde as fi fost doar cu copilul – as fi vorbit cu el despre comportament in sine (despre desfacerea ambalajului inainte de a plati si de a avea acordul mamei).
Stii cum e, pe de o parte sunt teoriile si SF-urile, pe de alta parte e viata reala, care se intampla pe repede inainte si cere decizii imediate si in beneficiul copilului, in primul rand.
Ma gandesc ca dupa milkshake, iced tea si covrigei glicemia copilului a crescut rapid, dupa care a scazut, de unde si nevoia imperioasa de o noua portie de zahar. Acel „vleau, nu o pot pune la loc” probabil ca era expresia unei nevoi puternice resimtite la nivel fiziologic. Daca tot „inchizi ochii” cand e vorba de dulciuri trebuie sa stii in ce te bagi si sa prevezi niste chestii…
Indiferent de prisma fiecărei persoane de a vedea situația dată, copilul trebuie să cunoască și partea cu „nu” și, asta pentru binele și dezvoltarea lor armonioasă. Ce ar fi să le punem totul pe tavă, să le împlinim toate mofturile că doar, sunt ai noștri….. Foarte fain modul de abordare al mămicii. Toată aprecierea.
offf aceeasi problema am si eu cu cel mic(3 ani). as fi procedat la fel…. dar ce ma enerveaza si mai mult este ca sotul ii permite orice…adica daca baiatul vrea inghetata sa-i dau, apoi vrea si gogoasa.sa-i dau..apoi vrea si bomboane..sa-i dau..ca nu cumva sa se supere si sa planga baiatul…si uite asa baiatul manaca ce vrea si eu raman sa ma cert cu sotul sub privirea copilului , care bineinteles ca mama este rea si tata este bun..ca mama nu are dreptate si tata are…imi vine mai greu sa-mi educ sotul decat copilul..nu stiu cum sa ii mai explic ca noi ca si parinti trebuie sa ii creeam niste limite..si chiar daca vreodata as putea sa exagerez sau sa nu am dreptate, el sa ma sustina in fata copilului..ca sa nu vada baiatul ca mama e rea si tata e bun…degeaba incerc sa-i dau o lectie copilului daca vine tata si ii da ce vrea, il pupa si il ia in brate…:((
Eram indecinsă dacă să trec mai departe dupa citirea acestui articol sau..să-mi spun părerea. Sunt puțin șocată de reacția unora dintre mămici atunci când se confruntă cu situații de genul acestora. Sunt de acord cu Ștefania…Dar normal,toate avem opinii diferite, suntem în acord sau în dezacord cu diferitele situații. Mi se pare exagerată reacția unei mame care pretinde că dorește să ofere o educație sănătoasă unui copil,impunându-și „puterea” fără a ține seama de sentimentele copilului.