Cand pleci doar cu un copil e parfum

viata cu un copil

Dupa multe framantari si amanari, am plecat weekendul asta numai cu Albert la munte. Cel mic a ramas bine mersi cu bona lui minunata. Ei si-am realizat ca plecatul de acasa cu un copil de aproape noua ani, fata de plecatul cu doi copii, dintre care unul de doi ani si maxim teleghidat e, cum sa va spun, ca si cum ai trece de la carat pietre de moara la o vacanta de cinci stele pe o insula exotica.

Am stat o singura noapte si vreo 24 de ore cu totul, dar am facut atatea lucruri, de zici ca fuseseram plecati cel putin o saptamana. A fost si dorul de asta mic pe masura. Doamne, pai atat l-am pupat si l-am strans in brate cand ne-am intors, de radea si bona lui: „stii ca nu l-ai mai vazut de ieri, da?” Stiam, dar imi parusera cele mai lungi 24 de ore.

N-am prea dormit de grija si de vina in noaptea dinaintea plecarii, insa cum ne-am vazut pe drum si era liniste si bine, am inceput sa ma relaxez. Desi am luat-o pe singura si cea mai aglomerata ruta posibila. La munte, nici n-am dat bine de zapada, ca m-am si urcat pe schiuri (pentru prima data dupa un deceniu). Si chiar am schiat: eu, M. si Albert, care Albert ne da clasa amandurora.

Am dat cu fundul de pamant, m-am umplut de vanatai, am si bocit putin de teama cand am gresit partia si m-am trezit pe una pentru avansati, apoi n-aveam ochelari de schi si, pentru ca ningea marunt, abia distingeam in fata. Dar astea sunt detalii. Am ajuns acasa intreaga si din tot mi-a ramas bucuria ca l-am vazut pe Albert cum aluneca pe schiuri mai repede si mai bine decat am putut eu vreodata, ca am mancat toti trei salam de biscuiti in varf de munte si ca am sorbit un vin fiert la baza partiei (noi) si o ciocolata calda (el), dupa ce s-a intunecat de tot si ramaseseram aproape singurii de acolo.

Spre seara, am fost la piscina hotelului si am zacut pur si simplu pe sezlong, fara grija copilului mic si teleghidat si fara presiunea ca se arunca in apa sau ca ma tareste de colo, colo. Apoi la cina, ce sa vezi, chiar am mancat. Nu am alergat prin restaurant, prin hotel si prin lifturi. Am stat toti trei la masa, am comandat ce-am vrut si-am savurat cat am putut, pana s-a golit restaurantul. Albert s-a imprietenit la un moment dat cu niste copii din hotel si plecat cu ei la joaca, moment in care noi am ramas sa ne bucuram de ceea ce devenise brusc o cina romantica.

Una peste alta, mai facem. Albert chiar avea nevoie ca parintii lui sa fie pentru un timp numai ai lui si noi aveam nevoie de Albert. Era o sete dintr-asta reciproca, alimentata de multele intreruperi zilnice din partea celui mic si de nevoile lui care treceau des pe primul plan de aproape trei ani incoace.

Da, mi-a zburat gandul de enspe mii de ori la Aris, dar stiam ca e bine mersi, asa ca nu m-am stresat. Am avut grija sa imi tihneasca totul, ca altfel ce scop ar mai fi avut iesirea, plus cine stie cand mai pupam alta?

Viata cu un copil e parfum, la concluzia asta am ajuns. Mai ales cu unul marisor, ca Albert. Dar viata cu amandoi e colorata in cel mai frumos mod posibil, si completa, si imposibil de imaginat altfel. Chit ca mai fugim in trei, ne intoarcem cu dor si cu forte proaspete la viata noastra cea de toate zilele in patru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.