Nu stiu la voi cum e, dar de cand am doi copii, pana ies din casa sa merg oriunde, am impresia ca nu mai ies in veci. Adica, nu mai poti spune: „Hai, dam o fuga pana-n parc. In doua ore ne-am si intors.” Nu, in doua ore nici n-am plecat de acasa. Nici n-am ajuns la jumatate cu pregatirile, cu carat toata casa la masina (carucior, minge, trotineta, geanta de scutece, apa, gustari, jucarii, haine de schimb, bla, bla) cu imbracatul, pieptanatul, spalatul pe dinti, mancatul.
Mobilizarea familionului trebuie inceputa de dimineata, pentru a fi gata de plecare undeva pe la pranz. Inca si atunci, mai poate interveni cate ceva: un pipi care nu mai sufera amanare, o sete teribila, un scutec plin, o foame naprasnica, niste pantaloni rupti in fund de care habar n-aveai ca sunt rupti si tot asa. Intre toate astea, trebuie sa gasesti timp sa te imbraci si pe tine, sa-ti pui un machiaj minim, sa-ti prinzi parul macar (placa, perii, ondulator, mai rarut).
Si cand ies fara ei, nu-i mare diferenta. Ma uit la usa si am impresia ca n-o sa mai ating clanta aia niciodata. Atunci ii apuca pe toti nevoia de mine, atunci cand ma grabesc sa ajung undeva: Mami, mami, ai vazut robotul meu? Si stii ce am facut azi la scoala si doamna a spus asa, si X a facut aia, dar Y a vrut altceva, si-atunci eu am… Apoi si asta mic: mrrr, mor, ma-ma, maaaaa-maaaaa.
Si lui M ii suna telefoanele intr-o veselie si-s numai dintr-alea importante, la care trebuie sa raspunda urgent si sa vorbeasca in tihna, deci trebuie sa preiau urgent copiii. Vine si motanul: „miau” in sus, „miau” in jos, n-are apa, sau n-are mancare, sau vrea sa-i schimb nisipul.
Nici nu mai spun de telefonul meu: am momente cand as da orice sa ma sune cineva, sa aud si eu o voce de om mare dupa atatea ore de stat numai cu bebelusul, sau astept mail-urile cu mana pe telefon, ca am timp si chef sa le raspund. Dar nu, nimeni nu ma deranjeaza pana nu-s pe fuga si atunci incep: clientul nu stiu care vrea asta urgent, sau confirma-mi acum ca e ok, tasteaza, vorbeste, posteaza fara intarziere. Si usa e acolo si clanta langa mine si masina aproape, trei pasi si ma vad la volan. De-as putea doar sa scap din casa.
Ei, si cand plecam cu totii, veselia e dubla, tripla. Atunci chiar am impresia ca urmatoarele 24 de ore nu ne vor fi suficiente sa ne mobilizam. Pana nu ne vad urcati in masina si porniti la drum, n-am liniste, ma trec toate transpiratiile, schimb haine, fac pachete, organizez, car, plec, ma intorc.
Exemplu: zi de weekend, timp liber berechet, dorinta maxima de a-l umple frumos. O luam de la prima ora: Ce facem azi? Mergem in parc! Toata lumea de acord? Buuuun. Sa incepem! Albert mananca, stai ca n-ai ce, hai sa-ti fac, stai sa-i pregatesc si astuia mic fructele. Tu da-i lui si eu ceiluilalt. Dar noi mancam ceva? Ok, pregatesc si pentru noi. Imi faci o cafea? n-ai timp… Nici eu… hai ca plec sa imbrac copiii.
Albert, te-ai spalat pe dinti? Dar pe fata? Pe maini nu? Hai si pe maini! Nu vrei? Trebuie! Nu, nu facem o exceptie, Nu, nici macar de data asa. Mai stai si tu cu ei cat ma imbrac, asteapta ca mai trebuie sa ma dau cu ruj, nu mi-am tras nici macar pantalonii, da, stiu ca nici tu n-ai apucat sa faci nimic! Albert, tot nu te-ai spalat? Nuuuuu, ti-am spus, nu facem o exceptie.
Aris a mancat, n-a mancat, mai incerc si eu, tot nu mananca… Hai ca n-am cu ce sa-l imbrac pe Albert, calca-i ceva, calca-i tu ca eu n-am terminat cu asta mic. Le-ai luat apa/gustarile? vrea si mingea? I-ai si mingea!
Nu, Lego nu in parc pentru ca il pierzi, nu, nu plange, ah nu! Bine, Lego in parc. Ce, tot nu te-ai spalat pe dinti? Da, trebuie sa te si pieptan! A facut Aris caca? Il schimbi tu? OK, il schimb eu.
Fix cand toata lumea e satula, imbracata, schimbata, pieptana, cu pipi si caca facut, incaltata si la usa, M isi da seama ca n-a hranit cainii si nici n-a verificat nu stiu ce pe la hidrofor, sau la centrala, sau in garaj. Si nu poti sa faci asta alta data? Nu poate, ca alta data uita.
Sau incep eu: imi arunc o privire in oglinda si ma intreb ce-o fi fost in capul meu cand am aruncat hainele alea pe mine. Am o dorinta teribila de a le schimba si trec la fapte, ca altfel nu ma simt bine si nu-mi mai vine sa fac nimic. Pana imi place in sfarsit ce vad in oglinda, copiii isi pierd rabdarea si iar ii apuca caca, pipi, papa, apa.
Ma rog, intr-un final plecam. Intarziem peste tot, dar ajungem. Relaxati, zambitori, pregatiti pentru orice situatie neprevazuta, ai zice ca asa suntem mereu. 🙂
Ma faci sa imi doresc si mai tare inca un copil
Prin articolul asta? :)) adevarul e ca e minunat cu doi. Imi închipui cu 3. Timpul petrecut cu ei e cel mai frumos.
Cine a zis ca viata de mamica este monotona? Mereu apare ceva nou, o situatie neprevazuta. Cred ca este mai greu cu doi copilasi, dar cu siguranta este si mai frumos 🙂