Eram acum vreo doua săptămâni cu astia mici prin parc. Alergătura, ochi in patru, brate gata sa prindă in orice moment copiii posibil zburători de pe cele mai înalte culmi ale locului de joaca, dintr-astea, știți cum e.
.
La un moment dat, ne întreabă cineva, probabil impresionat de tot efortul pe care îl depuneam acolo, când am fost plecati, ultima data, numai noi doi. Undeva, oriunde. Gen sa o tulim azi si sa ne întoarcem mâine, adică sa lipsim o noapte întreaga de acasă.
.
Oho, pai cine isi mai amintea? De întâmplat s-o fi întâmplat, prin Cretacic asa, dar nu s-a mai repetat. Nu ca n-am fi avut cu cine sa lasam copiii, de când cu bona ni s-a luat o piatra de pe inima, dar nu ne prea venea sa in lasam. Ma rog, ne lovește totuși, subit, cheful de romantism si zicem sa îndreptam tot neplecatul asta in doi cu un plecat bun. Dacă nu noi atunci cine, daca nu in weekendul care bătea la usa atunci când. Ne gândim, ne răzgândim, ne hotaram, ne sucim, pana la urma batem palma pentru doua nopți fără copii, de vineri pana duminica. Fie și numai pentru un somn bun și tot merita călătoria, deși noi aveam in cap sa facem ceva mai mult decât sa dormim.
.
Primul pas, ii lasam pe ăștia mici la bona acasă. Apoi mergem la mare si alegem un hotel adults only, ca oamenii mari și fără copii ce ne pretindeam a fi. Îmi pastrez ochelarii de soare pe ochi când ne cazam și abia ma abtin sa ii spun domnișoarei de la recepție ca eu și M. suntem impreuna de peste 15 ani, sa nu care cumva sa-și facă vreo impresie greșita. Raman cu senzatia ca si-a facut oricum.
.
Iesim, ne plimbam pe plaja, bem niște cocktailuri, mâncam niște prajeli. Venim la hotel, încercam sa ne uitam la unul din cele 5 posturi tv existente, nu găsim nimic bun de urmărit și cădem rupți de oboseala. Nu dormim toată noaptea, nu de prea mult sex, ci de prea tare patul și prea uscat aerul. La prima ora, auzim aspiratorul pe hol și ușile de la camere cum încep sa se trântească și sărim ca arsi din somnul ăla care trebuia sa fie cel mai bun dintre toate.
.
Ne facem atunci bagajele și ne hotărâm sa plecam intr-o alta vacanța, mult mai mișto, la… noi acasă. Dap, chiar așa, de la mare la Bucuresti, cu toată viteza înainte. Mai aveam o noapte fără copii, era păcat sa o irosim. Mai oameni buni, vis a fost, căci da, ce se zice e adevărat: nicăieri nu-i mai bine ca acasă! In patul tău, ala nici prea tare, nici prea moale, ci numai bun pentru tot, la televizorul tău cu enșpe mii de canale și filme, sa ai de unde alege, la veceul tău, in bucătăria ta, in sufrageria ta. Cel mai important, acasă asta fără copii devine o oaza de liniște și relaxare, un Spa dintre cele mai faine, o insula pustie, dar cu toate dotările care sa îți facă viața ușoară și frumoasa.
.
Am mâncat pana nu am mai putut, am dormit, am ascultat muzica, ne-am uitat la televizor, am băut vin fără grija ca trebuie sa fim lucizi pentru copii sau teama ca vor pofti și ei din ce avem in pahar. Trai! Nici 24 de ore nu a durat totul, dar parca au fost doua săptămâni. Nu tu mamaaaaa, tataaaaa, nu tu urlete, mediat conflicte, facut lectii si dusuri si raspuns la intrebari fara numar. Si cum tot frecam noi menta asa, ne-am intrebat ce-or face oamenii fara copii cu timpul lor si daca nu s-or plictisi la un moment dat.
.
Pe la un 12, a doua zi, am mers sa ne luam in primire copiii, si-am revenit cu forte proaspete la haosul cel de toate zilele, cu care ne-am obișnuit și care chiar ne place.
.
Una peste alta, dacă aveți cui sa pasați copiii o noapte, rămâneți acasă și petreceti cea mai tare minivacanța, care garantat o sa vi se para o vacanța in toată regula, maxim incarcatoare de baterii. Cand e oricum scurt timpul de investit in treaba asta, n-are sens sa il petreci pe drumuri si prin paturi straine. Noi am zis ca mai repetam figura. Ba chiar data viitoare mergem sa ne plimbam si prin Centrul Vechi sau pe Calea Victoriei, ca turistii, bagam o cina la un restaurant dragut, ceva de baut dupa si apoi, frumos, acasa. Liniste, bine, tot confortul din lume. 😉