Îmi place sa merg la ai mei, la Bacău. Casa părinteasca păstrează miros de copilărie, deși a trecut prin niște renovări de atunci, mâncarea are, la fel, gust de copilărie, gesturile mamei, vorbele lui tata, glumele lor, chiar și dojenile, toate îmi amintesc de vremea când eram mică. Imi duc copiii in locurile care ma bucurau acum doua-trei decenii și le povestesc despre mine, fetita de atunci. Albert și Aris asculta, uneori se regăsesc, alteori se mira de cum era “pe vremea mea”. Râd de mine, râd cu ei.
.
In casa copilăriei mele e simplu și frumos, e liniște și bine. Iar eu și M. mai avem parte de un lucru minunat aici: seara, ne putem cuibari in pat ca sa ne uitam la televizor sau sa vorbim în voie, după care putem dormi liniștiti noaptea întreaga. Împreună. Acasă la noi, acest “împreuna”e rar tare. Aris se strecoară mereu între noi și isi dorește sa împărțim cu el pupicii și îmbrățișările, vrea sa ia parte la discuțiile noastre cu propriile povesti despre visele și jocurile și prietenii lui de la gradi, e încă la varsta la care vrea sa fim cel mai mult ai lui. Albert are si el propriul senzor, care se activeaza cand încercam sa furam un moment de liniste. Fix atunci simte sa ne spuna ceva important, sa ne indemne sa facem mai stiu eu ce activitate in familie, sa ne roage sa mancam.
.
Dar acasă la mama și tata se schimba totul. Bunicii devin centrul universului pentru ăștia mici, iar noi, părinții, putem lăsa garda jos și ne putem aminti de noi. Copiii îi cauta pe bunici, îi prefera pe ei, vor sa isi imparta povestile, jocurile, glumele si cartile cu ei. E ciudat sa stam cu totii sub acelasi acoperis si totuși, băieții să nu mai dea fuga la mine si la M. pentru toate cele.
.
După baie și obișnuiții pupici de seara, Aris nu accepta sa doarma decat cu buna Lali. Albert ar vrea si el, ca ce, și copiii de 10 ani au aceeași nevoie de bunici ca cei de 4. Doar ca e mic patul bunicii, iar nepotii mari de-acum, așa ca unul dintre ei trebuie sa se mulțumească cu dormitul lângă bunu Gelu. Adesea, asta e Albert, insa are grija sa îl răsplătească Lali a doua zi cu atenția, timpul și checul ei îmbrăcat in ciocolata.
.
Deci așa, casa părinților mei e magica nu doar pentru ca e îmbibată cu miros de copilărie, ci și pentru ca ne da ocazia sa ne bucuram de niște lucruri pe cât de simple, pe atât de rare, in timp ce ăștia mici sunt bine, mersi, cu bunicii lor. Lucruri pe care înainte de parinteala le luam de bune, dar dupa care tânjim acum, ca un banal uitat la un film seara, îmbrățișați și neîntrerupți de mânuțe și piciorușe pufoase sau de voci zglobii de copii.
.
Trebuie sa mergem mai des la Bacau. Dupa ani intregi in care nu am mai putut ajunge acolo, faptul ca in vara asta am reusit sa mergem de doua ori mi-a incarcat tare bine bateriile si m-a apropiat de parintii mei, de care așa dor imi era! Dupa prea multe Craciunuri, vacante si weekenduri departe unii de ceilalti, din cauza bolii bunicii, dupa ani întregi nepetrecuți impreună, sper ca lucrurile se vor schimba, în sfarsit, și pentru noi. Chit ca sunt om mare, eu tot am nevoie de parinti și o sa am toată viața, iar copiii mei își vor bunicii aproape.