Mai primesc diverse comentarii acide de la oamenii care aud ca am bona. De multe ori e o atitudine dezamăgito-invidioaso-acuzatoare, de zici ca mi-am abandonat copiii si-am plecat in lumea larga. M-am lovit de ea si pe Facebook, dar si in viata reala, mai ales venind de la oameni care ma cunosc putin spre deloc.
.
„A, pai daca ai bona, nu te doare capul!” Ba ma doare, sa știți, ca bona nu te scutește sa fii mama, doar îți oferă o mâna de ajutor sa mergi liniștita la munca. Și, eventual, sa faci una, alta, pentru tine, ca sa vii cu mintea mai limpede la ăștia mici acasă.
.
Ma rog, noi am avut și norocul sa aterizeze in viața noastră, absolut intamplator, o doamna minunata, practic bunica pe care copiii nu o au aproape. Si da, ne-a schimbat viața in bine, și noua și copiilor. Dar oricât de bunica ar fi doamna E. pentru Albert și Aris, nevoia lor de mama e aceeași. Seara, când vin, tot de gâtul meu se agata, tot imbratisarea mamei ramane cea mai calda si tot de iubirea mea au nevoie sa le fie bine.
.
Plus ca pizza dintr-aia cu masline si mozzarella nu face nimeni ca mine, nici supa crema de legume, nici paste. Si-ar mai fi cateva deliciosenii pe care, cumva, numai eu le nimeresc la gust, oricat s-ar tine altcineva de reteta, deci am clar niste bile albe la copii. Ce sa mai spun de jocurile, povestile si harjoana noastra cea de toate zilele, fara de care nu pot nici eu, nici ei. Asta daca, sa zicem, cele noua luni in care au crescut in burta mea de la bob de mazare la ghem de puf si iubire ar fi sterse cu buretele.
.
Mama cu bona e mama aia care pleacă de nebuna, nu-i mai arde de copil, spre deosebire de cea care sta lângă el, și se sacrifica, cum e normal. Cam asta e uneori percepția. Și mi se pare asa nedreapta. Cum, Doamne iarta-ma, sa tii si un job full time, ca de, trebuie sa pui o paine pe masa, in timp ce ramai lipita de copii? Mai ales daca nu ai cel mai flexibil program din lume.
.
Si chiar daca nu ai un job, dar ai nevoie si iti permiti sa angajezi un ajutor cu cei mici, care e problema? Atata aratat cu degetul catre oricine se desprinde de imaginea mamei coplesite de copii si treburi casnice. Eu am trecut prin toate. Am fost si mama aia care statea full time acasa si care abia avea vreme sa respire, ca asa am simtit si asa era situatia la momentul respectiv, dupa care am devenit mama cu job si bona si ceva mai mult timp pentru ea. La fel de mama m-am simtit in ambele situatii.
.
Ideea de bunici care te ajuta cu copiii e mai usor de digerat, insa nu toata lumea are bunicii aproape sau dornici sa ofere o mana de ajutor. Mai aud: Noi, bona, niciodată!!! Noi ne creștem SINGURI copiii! Și apoi afli ca au doua perechi de bunici care se rotesc la dus si adus copiii de la școala, gradi sau alte activitati ori la stat cu ei seara si chiar in weekenduri, lucruri care fac toata diferenta. Logic, atunci cand bunicii nu sunt langa tine, trebuie sa ii inlocuiesti cumva. Iar bona te ajuta mult, cu conditia sa ai norocul asta imens pe care l-am avut noi, de am dat peste un om special.
.
Orice ajutor cu copiii, este, de fapt, de primit cu bratele deschise si de bucurat de el pana la cer si inapoi. Nu de respins si de mers pe ideea ca mama de asta e mama, sa se sacrifice si sa stea non-stop langa copii. Nu, mama e mama sa ii poarte non-stop in suflet, ca altfel poate sa mai mearga si ea la un job, o sala, o cafea, un coafor, chiar o vacanta fara copii, daca asa simte.
Imi aduc aminte de cateva articole de ale tale de anul trecut cred cand se simtea ca esti coplesita de purtatul de grija a doi copii non stop, imi aduc aminte ca scriai ca ii iei peste tot cu tine ca nu ai cu cine sa ii lasi.primul gand tin minte cand ti-am citit articolul e fost: de ce nu cauta o bona? ai si tu nevoie de timp pt tine sa respiri.nu mai baga in seama tot ce zice lumea.si inca tu chiar te ocupi de copii se vede dar tot vad pe fb „vedete” de la noi care fac o mie de lucruri, si ma intreb oare copii aia ai lor ii mai stiu de parinti? Trebuie clar sa existe un echilibru grija de copil+grija pt tine( insemnand job, iesiri in oras, socializare)
Irina, da, era perioada aia tare grea, cand ma simteam coplesita. Iar un motiv important pentru care nu am luat bona atunci a fost ca tatal copiilor nu si-a dorit. Si desi simteam ca greul e in mare pe umerii mei, nu puteam lua singura decizia asta. Pe urma am inceput sa lucrez, el si-a dat seama ca nu va putea sta mereu cu copiii si pam, ala a fost momentul de cotitura, m-a incurajat sa caut pe cineva. Si am gasit-o pe doamna care e acum cu noi foarte repede, cred ca asa a fost sa fie.
Foarte bun articolul, ma regăsesc! ❤️
Păi si acum, pe bune, care ar fi rezolvarea unei astfel de situații? Nu bona, nu bunici, atunci ce facem? La munca trebuie să ne întoarcem ca la unii dintre noi nu e cazul sa stam acasa…poate nu ne permite sistemul din care facem parte (cazul meu), poate nu vrem (cazul meu), poate nu ne permitem financiar (cazul meu), sau alte si alte motive, și atunci ce varianta am avea? Eu cred ca fiecare face cum simte, cum poate și cum își permite, în funcție de situatie, care diferă de la caz la caz, și nu trebuie ca altii sa gândească în locul nostru, sau sa emită păreri necerute și neavizate…Oricum, eu cred ca și în cazul tău ai procedat cum ai considerat ca e mai bine, după discuții cu partenerul de viață și în funcție de situația concretă de acasă, așa că alte opinii, de la alte persoane care nu fac parte din familie, nu ar trebui luate în seamă…
Numai bine, draga noastră!!!