Am gasit fragmentul asta de text scris pe cand Aris avea doar cateva luni si stau sa ma intreb sincer cum oi fi supravietuit bebelusiei lui de copil teleghidat? 🙂 Avea idei multe si mai ales energia sa le puna in aplicare. Azi, doi ani si ceva mai tarziu, e (putin) mai linistit.
„Cat e ziua de lunga, asta mic si pufos al meu nu sta locului o clipa si numai cu ochii pe el trebuie sa fiu. Doar pe la pranz ce mai da semne de somn si, cum in sfarsit adoarme, cum incep sa ma panichez, ca nu stiu pe ce sa pun mana mai intai: pe laptop, pe manerul de la dus, pe rufe, pe usa de la frigider, pe o ceasca de cafea.
Cel mai des, scriu. Alta ocazie sa fie liniste, sa-mi pun ordine in ganduri si sa le astern pe blog nu mai pup, deci profit din plin de asta. Oricum, daca mai are si somnul agitat, trebuie sa inghet langa el sau cu el pe mine, ca altfel nu se mai odihneste deloc si o luam razna amandoi. Imi folosesc o mana sa il sprijin, iar cu cealalta ma chinui sa tastez, din te miri ce pozitii.
Daca a deschis ochii, s-a terminat. Treci peste fractiunea de secunda in care speri din tot sufletul ca va adormi la loc si numai ce-l vezi in fundulet, la marginea patului, pozitionat strategic pentru a putea cobori in siguranta. Ala i-a fost somnul de pranz, de acolo incepe distractia.
Cand in picioare, cand in patru labe, dispare de langa tine imediat si se apuca sa traga de hartia igienica, pana iroseste jumatate de sul si isi indeasa doua bucati in gurita. Nici nu apuci sa i le scoti bine, ca deja a vazut ghiveciul cu flori si incearca sa guste din bulgarii de pamant. Prinde strasnic si coada motanului, incepe sa rada, apoi scoate limba si da sa-l pupe in bot sau oriunde nimereste. Intervin la timp.
Il aduc langa mine in bucatarie, cat ii pregatesc fructele, si atunci trage laveta de pe chiuveta si incepe sa frece gresia cu ea, oprindu-se sa mai guste cate o scama de pe jos, un firicel de praf, o firmitura de paine, o coaja de mar care tocmai mi-a cazut. Las orice si sar sa-i desclestez cei 4 dintisori si sa-i scot din gura toate grozaviile la care molfaie.
E mandru nevoie mare de ispravile lui, se aplauda singur, apoi cauta noi provocari. Se gandeste ca n-ar strica sa ia la scuturat suportul de rufe, pana imprastie hainele ude peste tot, dupa care apuca ciorapi, bluze, chiloti si se pregateste sa le traga in baie si sa le arunce in veceu (sau la cosul de gunoi, orice se nimereste mai aproape). Ca e amuzant. Doar pentru el, normal! Mie imi vine sa plang cand ii mai iese cate o fapta din asta.
In principiu, absolut orice e bun fie de mancat, fie de aruncat in veceu, fie de lins. Pai daca l-as lasa, ar lua la lustruit cu limbuta oglinzile, toate cremele, gelurile de dus si sampoanele gasite pe marginea cazii, apoi cada cu totul, usa, noptierele, caloriferul, plus leaganele din parc, caruciorul, masina de spalat vase. Il trag de langa ele si incerc sa il indrept spre alte activitati, care nu presupun contactul cu microbi sau substante toxice. Riposteaza. Ii placea mai mult cu servetelele umede indesate pe gat, cu mainile in gunoi, cu limba pe calorifer. Jucariile lui proaspat spalate si dezinfectate n-au niciun farmec, pe cand matura spre exemplu, ei, asta da obiect bun de ros!”
A mai trecut careva prin experiente dintr-astea? Hai sa radem macar impreuna, ca de, acum imi arde de ras, cand greul cel mai greu a trecut. 😉
Mana sus aici! primul tot „ninja” a fost de cum a plecat in 4 labe sau sus in picioare. si acum aproape 4 ani mai tarziu, la fel de energica este. al doilea… tocmai isi incepe stagiul de „ninja 2”, cu tot suportul surioarei, ca nah cum sa lipseasca el de langa ea. si daca cumva ea nu e in raza lui vizuala, sunt atatea altele pe care le poate apuca, tranti sau catara, depinde de moment. hai cu cafeaua sa avem si noi energia necesara! sau cu bona 😉 (referitor la articolul tau haha, norocul meu cu bona :)) )