Nu stiu ai vostri cum sunt, dar al meu se pricepe la orice. E si doctor, si instalator, si gradinar, si cizmar si ce il mai indeamna nevoia sa fie. Nu ca ar fi facut scoli in sensul asta, dar merge mult pe instinct si actioneaza ca atare. In 90% 99% din cazuri se termina prost. Va dau trei exemple la foc automat.
Cand a fost veterinar
Am observat, acum vreo doua saptamani, ca Negrutza, o catelusa de care avem grija, are o pata rosie pe spate. A doua zi pata era mai mare, catelusa tot mai apatica, asa ca a treia zi am chemat veterinarul. M. nervos:
-Ce ti-a trebuit sa-l chemi, tratam eu catelul! Dai banii aiurea.
-Stii ce are?
-Normal, se vede ca e lovita. I-a pus diagnosticul din ochi. Ii dau cu niste crema si gata. Are el prin garaj o crema de galbenele cu care, de ani buni, trateaza toate animalele, indiferent de simptome. Crema are vreo 6 ani, de cel putin 5 este expirata.
-Hai, totusi, sa vedem ce zice si doctorul. Se supara si pleaca mormaind. Vine veterinarul, tunde cateaua si descopera o eczema intinsa pe tot spatele, bine camuflata de blana ei neagra si groasa. Care eczema se suprainfectase rapid si sapase considerabil in carne vie, aproape sa ajunga la coloana. Trei zile de antibiotic si diverse tratamente dureroase mai tarziu, Negrutza era din nou pe picioare. Pana in ziua de azi, M. este convins ca ar fi trata-o mult mai repede si mai bine cu crema lui de galbenele.
Cand a fost gradinar
Vara trecuta, se umpluse curtea de buruieni. Ii zic sa chemam un gradinar sa ne ajute, ca nu ma faceam fata cu smulsul lor. Imi face semn ca se rezolva, moment in care plec linistita la ale mele. Cand vin de la munca a doua zi, il gasesc in gradina, dadea cu ierbicid. Isi cumparase un aparat dintr-ala de imprastiat solutia, plus ce substante crezuse el de cuviinta, avea si niste manusi, era dotat cum vazuse prin filme. Afara batea un vant puternic.
-Crezi ca e o idee buna? intreb cu jumatate de glas.
-Normal! Ce, crezi ca daca plateai un gradinar facea altfel? Dupa o saptamana, superbul meu trandafir galben catarator, la care tineam ca la ochii din cap, s-a uscat si a murit. La fel vreo doi arbusti si un pom din fata casei. Dintre buruieni, una nu s-ar fi uscat. Pana in ziua de azi, e ferm convins ca plantele au fost atacate de insecte si de aia au murit. Nicio secunda nu a acceptat ca vantul puternic a dus ierbicidul ala unde a vrut el, nu unde am sperat noi.
Cand a fost mai tare ca GPS-ul
Eram in masina, ne intorceam de la mare:
-Uite, baby, ii zic, google maps arata ca ajungem acasa in 50 de minute.
-Maximum 30 facem. 25 asa.
-Iubitule, astia vad prin satelit, tind sa am incredere in ei.
-Da, mai, dar eu vad prin parbriz. Si prin oglinzi. Si, uite, e liber!
50 de minute mai tarziu (a NU se citi 30), eram acasa. Pam, pam!
Am in minte multe dintr-astea, mai dau din casa si cu alte ocazii.
P.S.: Acest text este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Gata, m-am scos. :))
poza am luat-o de aici.
El macar a incercat, acum ca reusita nu a fost 100%, probabil se datorează și altor factori. Pe al meu soț il tin departe de ceea ce nu se pricepe, și anume unele treburi femiești, sa spunem așa, cum nici eu nu mă amestec în anumite treburi din sfera bărbaților, pe care nici nu vreau și nici nu am nevoie sa le cunosc. De pildă, zilele astea, aflandu-ma în spital , soțul meu, în loc de detergent de rufe, în respectivul compartiment anume destinat, a pus numai calgon, așa că a trebuit să repete procedeul corect, ca, de, nevoia il invata pe om. E important și ce învățături trag ei din toate aceste întâmplări. Daca sunt încăpățânati și orgoliosi, iar nu e bine, daca accepta ca si ei mai gresesc, suntem pe drumul cel bun. Asta e, sunt ai nostri cu bune si cu rele.😃
Cu bune si cu rele, asa e. Acum imi vin in minte multe rele :)) Esti ok, de ce in spital?
Probleme cu a doua sarcina, iminența de avort la 19 săptămâni și insuficienta de col, momentan am cerclaj făcut, iti dai seama am sufletul plin de griji, dar si o mare credință în Dumnezeu, și speranța că va fi bine până la final. Deja băiețelul meu ma asteapta cu surioara acasă, iar mie mi-e atât de greu aici fara ei, ca mai am perioade când simt că nu mai rezist prin spital si ca cedez psihic. Dar asta e, ma mai destind putin citind pe blogurile voastre, fetelor. Ai un stil haios de a povesti, ma repun pe linia de plutire, imi place cum scrii, și te admir mult. Te pup!😘
Raluca, va fi bine, crede-ma ca va fi! Te imbratisez cu tot dragul, sa fii sanatoasa, si tu si puiul din burtica si toti ai tai dragi! Daca nu pot face cine stie ce, macar sa iti aduc zambetul pe buze se pare ca imi iese. Hai ca mai am pe teava niste chestii haioase, zoc eu, stai aproape si Doamne ajuta sa razi cu lacrimi. Pup tare!
Wow, cat am mai ras la articolul asta, bine macar ca-i bine catelusa. Sa stii ca barbatii au uneori piticii lor asa cum si noi avem fazele noastre de blonde 🙂
Pai tu iti dai seama ca murea automat animalutul cu cremele lui de galbenele? Ne-a zis si doctorul, doua zile si o pierdeam. Si daaaa, noi cu ale noastre de blonde, ei cu incapatanarile lor. Pana una, alta, ne suportam asa, n-avem ce face. :))
Hei, al meu chiar se pricepe la orice 😀 Si nu exagerez. Desi nu am organizat casting atunci cand l-am ales, ba chiar m-am si grabit cam mult, am tras lozul castigator. Ma iubeste asa cum sunt eu (departe de a fi frumoasa), ma respecta, ma ajuta la curatenie, gateste, a construit aproape singur o casa, a reparat televizorul, este electrician de baza intr-o fabrica de masini de pompieri, a luat bacul la 30 ani (a abandonat scoala in adolescenta din cauza unor probleme in familie), deci chiar le are pe toate. Puteti sa ma invidiati!!! 😀 Ah, ii lipseste ceva: e cam tacut!
Draga de tine, sa fiti fericiti! La ce faina imi pari, cred ca el a tras, de fapt, lozul castigator. 🙂