Traditia spune ca, a doua zi dupa botez, nasa trebuie sa vina acasa la micul crestin si sa-i faca baie intr-o cadita cu apa si miere, busuioc, puf, banuti de aur si argint si cate si mai cate aducatoare de sanatate, noroc, frumusete si fericire pentru puiul de om. Habar n-am exact cum stau lucrurile cu traditia asta…Nici la Albert n-am stiut, nici acum nu m-a gasit ziua cea mare mai bine documentata. Am dat rapid un search pe google in dimineata aceea si apoi am trecut la pregatit cele necesare, in asteptarea nasilor. Draga mea Anca era la fel de emotionata ca in ziua precedenta. A aprins lumanarea de la botez si a inceput sa-i descante finutului cu o crenguta de busuioc, dupa cum vazusem noi pe net ca se face si-apoi l-a bagat usor in cadita cu apa, orez, petale de flori si restul ingredientelor necesare baitei, conform google search-iului meu. Ma rog, acum am pus si eu ce-am gasit, ca lista era lunga tare si chiar nu-mi inchipui cum ar fi fost sa le arunc pe toate in cadita. Apoi nana Anca l-a uns pe la incheieturi cu uleiul de la botez, l-a imbracat in hainute noi si cam asta a fost, ca si asa bebelusul devenise foarte agitat sub privirile mai mult decat curioase ale celor din jur. Iar sarmalele mamei miroseau atat de bine, incat n-avea sens sa mai prelungim asteptarea tuturor. Asa ca am bagat ingerasul la somnic si noi ne-am bucurat de masa, ca nu degeaba gatise mama de dimineata toate bunatatile pamantului. Dar inainte de asta am aruncat apa din cadita, impreuna cu toate cate avea prin ea, la radacina unui copac roditor din curte, care ar fi trebuit sa aiba si el ceva beneficii de pe urma apei respective. Ca a fost atacat de nu stiu ce insecte cateva zile mai tarziu e o alta poveste.
La final, se pare ca tatal copilasului proaspat crestinat trebuia sa duca nasa acasa si sa-i dea un plocon, adica o gaina, un miel, un vitel, ce mai are omul prin curte. Noi aveam un motan la indemana si nasii l-ar fi luat bucurosi, numai ca nu era de dat, ci de pastrat si de iubit in continuare. V-am spus ca nu ma prea pricep la traditiile astea… dar macar am avut un motiv bun sa adun oamenii dragi in jurul mesei pline, sa ne bucuram unul de altul si toti de bebelus. Si de Albert, ca tot copil e (chiar daca unul mai mare) si ii place sa primeasca atentie din plin.
