Lucruri utile din experienta mea cu alaptatul exclusiv


Imi alaptez exclusiv bebelusul in varsta de patru luni. Simt ca e cel mai bun lucru pe care il pot face pentru el si vad cum intre noi s-a creat o relatie speciala si atat de profunda, ca nu reusesc sa il vad separat de fiinta mea.

Aceasta experienta cu Bebe 2 e complet diferita de cea pe care am avut-o cu fratiorul lui mai mare. Albert a refuzat sanul inca din primele saptamani de viata si, pentru ca nu am gasit la timp consilierea de care as fi avut mare nevoie, micutul meu a inceput sa-si primeasca hrana din biberon. Tot lapte matern, insa muls si oferit din sticla. Plus formula de lapte praf in completare. Asta ocazional.

La vremea respectiva, am acceptat situatia ca pe ceva firesc. Astazi, realizez ca am pierdut amandoi atatea pe parcurs: apropierea aceea si relatia magica pe care numai un bebelus alaptat o poate avea cu mamica lui. Privirea celor mai frumosi ochi care ii cauta senini pe ai tai. Linisea, implinirea si dragostea profunda pe care o poti simti cand ai puiul la san si vezi cum corpul tau, care a creat si purtat aceasta mogaldeata timp de noua luni, e in continuare cel care-i intretine viata si-i asigura cesterea sanatoasa.

Stii ca faci un lucru atat de special, ca nu poate fi descris in cuvinte, si asta te implineste. Alaptarea chiar e iubire.

Inceputul e cel mai important

Cu al doilea copil, am vrut ca lucrurile sa stea altfel: fara biberoane, tetine, suzete, sterilizatoare, miros oribil de lapte praf (parca si acum il am in nari), bebelus agitat si imposibil de linistit, mamica obosita, stresata, ingrijorata. Relatia dintre tine si pui incepe din clipa in care ai aflat ca il porti in burtica, iar alaptatul poate consolida tare frumos aceasta legatura.

La primul copil

Imi amintesc ca la Albert eram atat de obosita dupa nastere, atat de putin informata in ceea ce priveste alaptarea, emotionata si plina de neincredere in mine, incat am preferat sa ascult sfaturile personalului din maternitate si sa il las mai mult in grija lor. Asta a inseamnat ca, in cele trei zile cat am stat acolo, bebelusul a primit mai mult lapte praf. In vreme ce eu, intr-adevar, m-am odihnit, am primit vizite si m-am pregatit psihic pentru nesomnul cu care ma speria toata lumea.

Odata ajunsa acasa, copilul meu, obisnuit mai mult cu biberonul din maternitate, a inceput sa refuze sanul, sa fie mai mereu agitat si sa doarma intervale de maximum treizeci de minute. Timp in care eu abia reuseam sa ma dezmeticesc. Nici nu se punea problema de somn sau orice alta activitate. In curand, eram extenuata, descurajata si-aveam o mie de intrebari care ma consumau zilnic.

Am fost sfatuita sa incep sa-i mulg laptele, pentru un control mai bun al cantitatii pe care o manca. Si in speranta ca, astfel hranit, va dormi mai mult si toata lumea va fi multumita. Am sfarsit prin a-i oferi laptele meu din biberon, timp de sase luni. Atat am reusit sa imi mentin secretia lactata si, oricum, la vremea respectiva, am zis ca e suficient. In completare, a primit lapte praf si apoi doar formula de lapte, plus alimentele indicate in divesificare. Deci experienta mea cu primul copil s-ar putea rezuma la bebelus hranit cu lapte matern, dar nu alaptat la san.

La al doilea copil

In urma cu patru luni, a aparut si al doilea puiut in viata noastra. Tin minte ca imediat dupa nastere mi l-au lasat atat de putin langa mine, incat abia am apucat sa ii pup pielea fina, moale si calda, ca deja nu mai era acolo. Ne-am revazut abia peste cateva ore… lungi tare. Mi s-a explicat ca trebuie sa il mai tina la caldura o vreme… Acum stau sa ma gandesc, nu oare de caldura mamicii lui ar fi avut nevoie? Unde altundeva decat in bratele mele i-ar fi fost mai bine?

Dupa ce mi l-au adus, in sfarsit, nu mi-a mai venit sa ii dau drumul. Ei, si totusi am facut-o, in cea de a doua noastra noapte impreuna. Cand ajunsesem efectiv extenuata, dupa ore intregi in care incercasem, fara succes, sa-l hranesc. Au intervenit si asistentele, am primit tot ajutorul, dar bebelusul era foarte agitat, obosit si refuza sa suga.

Atunci, la 5 dimineata, dupa 24 de ore in care nu inchisesem un ochi, am acceptat ca singura solutie era un biberon cu lapte praf. Pentru care am semnat ca sunt de acord sa-l primeasca, desi in adancul sufletului nu eram… Si ma simteam ataaat de vinovata pentru ceea ce fac. Mi-am promis ca voi reusi sa-l alaptez exclusiv si ca nu voi mai ajunge iarasi la pompe si biberoane, ca in cazul lui Albert, pentru nimic in lume.

Cand mi l-au readus era atat de linistit, incat am uitat de vina si de tot. Reusisem sa dorm si eu putin si-mi simteam mintea limpede. Atunci, am decis ca ori de cate ori va mai plange, am sa-l pun la san si am sa fiu cat de rabdatoare va fi nevoie. Din fericire, bebelusul a inteles repede ca locul acela e cel mai bun din lume. Si, odata ajunsi acasa, prezenta lui in viata mea si a noastra a devenit atat de fireasca, incat nu pot realiza cum traisem fara el atata timp.

Alaptatul si somnul

Stiu ca e ciudat pentru o proaspata mamica sa spuna asta, dar ma simt odihnita si plina de energie. N-as fi crezut ca e posibil nici intr-o mie de ani. Imi amintesc de noptile nedormite cu Albert. De leganatul care nu dadea rezultate. De cat de nelinistiti eram amandoi si cum ajunsesem sa cred ca toate astea nu se vor mai termina vreodata.

Beneficiile cosleeping-ului

Dar, spre deosebire de Albert, care a dormit initial intr-un cosulet si apoi in patut, pe Bebe 2 l-am culcat in pat cu mine. Doar noi doi. E minunat ca a dormit si cate patru-cinci ore legate pe noapte. O data, am dormit amandoi sapte ore si acela cred ca a fost cel mai odihnitor somn din viata mea. Eram atat de recunoscatoare ca avusesem parte de el, asa, pe neasteptate!

Fiind mereu langa mine, imi simt copilul imediat ce incepea sa se agite. Nu e nevoie sa planga ca sa-mi dau seama ca ii este foame si sa pot reactiona de la primele semne, ceea ce e valabil atat ziua, cat si noaptea. Asta i-a dat siguranta ca sunt mereu acolo pentru el, asa ca a plans din start foarte rar si doar cand amanam prea mult sa-i satisfac nevoile.

Pentru ca nu trebuie sa pregatesc biberoane si formule de lapte, nici nu e nevoie sa aprind lumina pentru mesele lui din timpul noptii. L-am hranit mereu pe intuneric, fara ca vreunul dintre noi sa fie complet treaz. Evident, sunt destul de lucida cat sa realizez ce fac si sa ma asigur ca suge cum trebuie. Iar in situatia noastra cea mai comoda pozitie de alaptat e cea pe o parte. Bebelusul meu se impaca foarte bine cu ea.

Stim amandoi pe de rost ce avem de facut, chiar si asa, pe intuneric, si ma bucur bucur din suflet ca ne iese atat de bine. De asta diminetile ne gasesc odihniti si binedispusi, iar eu nici nu simt cele doua-trei treziri pe noapte si imi pare mereu ca dorm opt-noua ore legate. Chiar daca trebuie sa ma trezesc de-a binelea sa-l schimb sau are nopti ceva mai agitate, cand ma scoala din ora in ora, reusesc sa adorm imediat si sa profit la maxim de orice perioada de somn, oricat de scurta. Ceva ce la Albert n-am fost in stare sa fac.

Si daca reusesti sa te odihnesti esti calma, vesela, optimista si devii exact mamica de care au nevoie copiii tai.

Uite-asa, Fat Frumosul meu cel mic a crescut ca in povesti. S-a nascut cu peste patru kilograme, iar acum, la patru luni, are deja noua kilograme. Va dati seama ce inseamna asta pentru spatele meu, in conditiile in care il tin mai mereu in brate, dar asta e o alta poveste. El sa fie sanatos, ca restul se rezolva.

Asadar, dormitul in acealsi pat cu bebelusul a functionat de minune in cazul nostru si cred ca e cea mai simpla varianta pentru o mamica care alapteaza. Dormiti amandoi mai bine, iti stimulezi secretia lactata si iti intaresti relatia cu cel mic.

Stiu ca exista mamici carora le e teama sa faca lucrul acesta, dar eu am fost mereu linistita si relaxata sa dorm cu el si cred ca e bine sa faci exact ce te indeamna instinctul in relatia cu puiul de om. Iar instinctul mi-a spus sa-l tin aproape mereu.

Alaptatul in locurile publice

Un copil alaptat exclusiv va trebui hranit si in parc, si in vizite la prieteni, si in mall, la terase, in mijlocul serbarii fratiorului mai mare sau in timpul unei discutii foarte serioase cu partenerii de afaceri (la care ai fost nevoita sa il iei cu tine). Daca bebelusul iti cere, ii dai cu drag oriunde.

Recunosc, nu-mi place sa ma expun si ma streseaza gandul ca, exceptand o mana de oameni foarte apropiati, cineva s-ar putea uita cum imi alaptez copilul. Ma bucur ca am reusit de fiecare data s-o fac discret, astfel incat nimeni nu s-a prins (din ce-am vazut eu) daca il hranesc sau pur si simplu il tin in brate.

Am grija sa imbrac haine care-mi permit sa alaptez usor si tin mereu la indemana cate o carpa de muselina care ma acopera foarte bine, pe care puiul meu o acceptat usor si care ma fac sa ma simt confortabil. Deci n-am avut parte (ah, ce bine!) de priviri rautacioase, de comentarii deplasate, de situatii neplacute.

Si chiar imi iau bebelusul peste tot. Adica de cand s-a nascut n-am lipsit de langa el mai mult de cincisprezece minute. Si nici nu i-am lasat vreodata lapte, de teama ca biberonul sa nu strice tot ce-am creat intre noi pana acum.

Nu e greu cum spune toata lumea, e asa cum vrei tu sa fie.

Eu stiu prea bine ca aceasta perioada trece mai repede decat crezi, iar mogaldeta draguta si total dependenta de tine pe care o tii astazi in brate e baiatul care maine te va ruga sa nu-l mai pupi de fata cu colegii lui de scoala, sa nu-l mai strigi “gargarita” sau sa-l privesti duios si sa-l aliniti minute in sir.

Ma uitam, zilele trecute, la fotografiile lui Albert pe cand era de varsta celui mic. Al meu era bebelusul acela si-l adoram si astazi nu mai este. Astazi imi ador baiatul si maine va fi barbat si tot asa, am sa-l ador. Dar bebelus nu va mai fi vreodata si doar stiti cat de frumos miros si se simt bebelusii si cum iti umplu ei viata si devin viata ta toata.

Alimentatia mamei care alapteaza

Am plecat din maternitate cu o lista luuunga de alimente recomandate sau dimpotriva, interzise cand alaptezi. In primele saptamani cu el acasa am respectat-o cu sfintenie. N-am mancat fructe sau legume crude, fara prajeli, condimente, doar dulciuri facute in casa, si asa mai departe.

Apoi treptat, catre varsta de trei luni a copilului, am inceput sa fiu mai putin restrictiva. Mananc in continuare pe cat posibil sanatos, dar am introdus si fructe la discretie, legume crude, ceapa si usturoi pe care le ador, dar le-am evitat pana acum. Ii observ reactiile bebelusului si daca ceva nu-i place, renunt si gata. Dar nu prea a fost cazul, ceea ce ma face sa ma gandesc daca toate restrictiile astea au vreun rost sau, atata timp cat alimentul e considerat sanatos, imi place si-mi face bine, atunci va fi bine primit si de puiut.

Experienta mi-a aratat ca urmatoarele lucruri sunt esentiale pentru a-ti alapta cu succes micutul: lipsa stresului si odihna, hidratarea, alimentatia sanatoasa. In ordinea aceasta.

Cum ma stresez, cum vad ca nu mai am la fel de mult lapte si daca continui, stiu ca n-am sa mai mai am deloc, asa cum s-a intamplat, din nefericire, cu Albert. Chiar daca in cazul lui nu faceam decat sa-i mulg laptele. Orice mica suparare are impact asupra alaptarii si implicit asupra puiului si a relatiei dintre voi.

De asta m-am transformat eu in mamica Zen si nu dupa ce am nascut, ci cu ceva vreme inainte de a ramane insarcinata. Cu calm se fac toate si datorita acestei atitudini ne e bine tuturor: si copiilor, si mie, si lui M.

Bebelus alaptat, bebelus linistit

Asa ma bucur ca n-am avut momente in care sa planga, sa-l vad agitat si sa nu stiu efectiv ce sa-i fac. Daca il pun la san, se linisteste imediat. De aceea bebelusii alaptati sunt cei mai fericiti! La fel si mamicile lor.

Imi place sa spun ca-l pot lua cu mine si pe luna, ca ar merge bucuros si nici nu i-as auzi gurita. Bebelusii nu sunt complicati deloc: daca au pieptul cald si lapticul mamei mereu aproape, nu le trebuie mai mult. Si atunci cand stii ca ii poti alina cu usurinta suferinta, disconfortul si ii poti satisface nevoile, esti linistita, increzatoare si poti pretui fiecare clipa cu puiul de om.

La final

Gata, aceasta a fost cea mai lunga postare din toate timpurile. Si ma tot chinui sa o duc la bun sfarsit cu bebelusul in brate, cu el la san, cu el adormit, cu el razand sau gangurind langa mine, jucand Piticot sau Broschito cu Albert, glumind cu Albert, vorbind cu el, cu ei. Si-am mai scris si-n gand, inainte sa adorm si-am transcris dimineata pe laptop..

Mi-e teama sa nu fi uitat ceva, dar revin la subiect in postarile viitoare. Ca despre copiii mei si experientele cu ei gasesc mereu ceva de scris si de impartasit cu voi.

Va imbratisez si sper ca tot ce-am asternut aici, din suflet, sa va foloseasca!

Articole pe aceeasi tema

12 Comments

  • Vrg
    09/08/2015 at 5:44 am

    Minunat! Doar cu muselina nu sunt de acord, nimeni nu vrea sa manance cu o carpa pe fata. Acum este si mic si sta dar in curand o va da singur la o parte. Alaptare lunga si lina!

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      10/08/2015 at 10:58 am

      Multumesc mult! Asa e, pana acum n-avea treaba cu muselina, dar recent a inceput sa traga de ea. Din joaca, nu neaparat ca-l deranjeaza, ca am toata grija sa-i fie bine. Vedem cum evolueaza lucrurile si ce solutii mai gasim pe parcurs. 🙂

  • claudia
    08/09/2015 at 7:10 pm

    cat de frumos scris….am trecut exact prin aceleasi stari si sentimente,cu o singura exceptie: si primul baiat a fost alaptat exclusiv pana la 8luni,cand brusc, a renuntat singur( Doamne ce rau mi-a parut,cat m-am chinuit sa-l “fac sa se razgandeasca”…degeaba)….acum bebe 2 ( am preluat expresia asta de la voi, imi place rau cum suna:))) are 5luni si 8zile si inca lapticul lui mami e pe primul loc…
    Am dormit cu primul baiat pana am venit de la spital cu bebe2…..si acum dormim amandoi…patutul din pacate e suport de jucarii :)) dar e atat de frumos…..

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      10/09/2015 at 9:59 am

      Claudia, ma bucur ca te regasesti in ceea ce scriu! Amandoua, mamici de puiuti alaptati exclusiv. Si eu am, sa stii, un patut suport de jucarii 🙂

  • Georgiana
    06/03/2016 at 8:29 am

    Bună!
    Nu știam că mai sunt totuși atâtea mămici care au trecut printr-o astfel de problemă. Acum că am citit experiența ta, am curaj s-o mărturisesc și eu pe a mea.
    Deși am citit despre alăptare înainte de a naște și despre probleme care pot apărea, n-am crezut că eu voi trece prin ele. Când mă cuprindea câteodată neliniștea în legătură cu alăptarea și îi băteam pe ai mei la cap cu întrebarea: ”Dacă nu voi știi să-mi alăptez copilul?”, ei mă linișteau spunând: ”Lasă că te învață la maternitate totul. Îți spun asistentele cum să alăptezi.” Când îi întrebam: ”Dar dacă n-o să am lapte suficient?”, mama mea îmi spunea: ” O să ai lapte de o să dea pe dianafară!” sau ”Ai sânii mari, vei avea lapte din belșug. Cu asta chiar nu vei avea probleme!”. Așa că mă linișteam și mă concentram aspupra altor probleme (nașterea, îmbrăcatul bebelușului, etc.).
    Și a venit și ziua cea mare: venirea pe lume a fetiței mele. Nașterea m-a luat prin suprindere deoarece s-a produs la 36 de săpt., deci cu 4 săpt. mai devreme. Am avut parte de un travaliu lung, de 24 de ore. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat și am putut naște natural.
    Fata a fost mică, 2,200kg și 44cm. Mi-au băgat-o la incubator direct, fără să mi-o dea măcar în brațe.
    Abia a treia zi m-au adus-o în salon, timp în care a fost hrănită, bineînțeles, cu lapte praf. D-na doctor neonatolog mi-a recomandat chiar și o marcă de lapte praf pe care s-o achiziționez și cu care să-mi hrănesc bebelușul. Eu mă întrebam totuși, dar când o voi pune la piept. Noaptea, fetița mea a început să plângă iar eu am pus-o la piept. Nu-mi venise laptele, aveam doar colostru. Fata a prins sâncul și a stat acolo un timp îndelungat, deși nu prea trăgea ea. A doua zi vine medicul în vizită iar eu mă laud că am pus fata la sân și a stat fără probleme. D-na doctor a făcut ochii mari și m-a atenționat să nu care cumva să mai fac asta. Să n-o mai pun la sân că e mică, se forțează și nu-mi va lua în greutate. Eventual să mă mulg și să-i dau laptele din biberon. Eu crezând că medicul are întotdeauna dreptate, m-am conformat întocmai. L-am pus pe soț să-mi cumpere o pompiță cu care mă mulgeam și-i dădeam din biberon. Vai, ce greu a fost!!! Stăteam o jum. de oră să mă mulg pt. 30 ml din ambii sâni. Laptele curgea greu și er foarte puțin. N-aveam timp să mă mulg când îi venea bebelușului foame. Deși începeam înainte să se trezească ea, câteodată nu apucam să termin. Și așa, îi dădeam mixt. Și lapte de-al meu și lp. Plângeam în salon și-i spuneam soțului să ne ia acasă că nu mai pot. Abia după 10 zile ne- a dat drumul, când fata mea a făcut2,500kg.
    Deși îmi jrasem că acasă o voi pune la piept, n-am reușit. Fata s-a învățat cu biberonul și n-a mai vrut pieptul sub nici o formă. Am încercat de multe, multe ori. Fără rezultat! Când o puneam la piept, țipa până se învinețea, mă trăgea de haine și se uita fix în ochii mei. Parcă-mi spunea să n-o mai chinui. Prin urmare a rămas tot mulsul. Îmi puneam ceasul noaptea să mă trezească să am timp să mă mulg. De atâta stres și oboseală (cum n-am crezut că poate exista) au început să-mi iasă niște bubițe pe față și pe mâini care mă mâncau și mă scărpinam câteodată până la sânge. Mă mulgeam și mă scărpinam. Nu știam cum să extrag laptele mai repede și când mă grăbeam parcă atunci mai voia să curgă.
    Am reușit totuți să-i dau lapte de-al meu până la 7 luni (în completare cu lp). În ultimul timp mai reușeam să scot 30mșl din ambii sâni după fox o oră de muls.
    La insistențele soțului și mamei care au văzut cât mă chinuiam, am renunțat la muls. Am crezut că se vor umfla sânii, mă vor durea, etc. Așa auzisem și eu. Dar de unde?! În prima zi am simțit un mic disconfort, ca înainte de menstruație și atât. Semn că nu mai era lapte.
    Acum, dacă o să mai vină vreun bebe, m-am jurat că-l pun la sân orice ar zice doctorițele și asistentele și mai știu eu cine. Cât le invidiam pe mamele care alăptau și aveau lapte mult.
    N-aș mai sfătui pe nimeni să nu pună copilul la piept. Cel puțin dacă are peste 2 kg.
    Și asta-i experiența mea îm legătură cu alăptatul. Dar, slavă Domnului, copilul meu a fost și este sănătos. A avut 0 răceli până acum (are18luni) și nici o problemă de sănătate. E vioaie, activă, veselă și plină de viață. Mă solicită la maxim dar și eu o iubesc tot la maxim!
    Vă mulțumesc pt. răbdare și vă doresc o zile minunate alături de puiuții voștri!

    • Georgiana
      06/03/2016 at 8:35 am

      Scuzați greșelile. Am tastat în grabă și bag de seamă că s-au mai strecurat greșeli. Vă mulțumesc pt. înțelegere!

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      06/03/2016 at 11:50 am

      Da, e o experienta. Multumesc tare ca ai împărtășit-o si ca ti-ai gasit timp sa povestești cu atâtea amănunte! e foarte utila! Mi-ar plăcea sa o public sub forma unui guest post, sunt sigura ca multe mame ar putea învață din ea. Sa te bucuri de minunea ta mica si tot sănătoasa sa fie mereu! <3

      • Georgiana
        12/03/2016 at 3:29 pm

        Mă bucur că ați găsit-o utilă. Puteți să o publicați, chiar mi-ar face plăcere. 🙂

  • Elena Spataru
    14/05/2016 at 6:08 am

    E o experienta minunata alaptatul, eu am reusit sa alaptez pana la 10 luni, insa nu poti spune ca e usor. Daca nu ai ajutor in casa, este epuizat. Insa nu regret nici o secunda sacrificiile făcute.

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      15/05/2016 at 10:30 am

      Usor, greu, dincolo de orice, e frumos si asta contează cel mai mult <3

  • cristina
    24/05/2016 at 7:42 pm

    sunt mamica a7 baieti si la fel am pocedat si eu .E cea mai buna cale (cel mare are 19 ani in curand-Petru si cel mic Teodor-1anisor-am de gand sa-l alaptez pana la 2 ani)

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      25/05/2016 at 12:06 pm

      7 baieti? Ceeee frumos!!! 🙂 sa fie sanatosi! Felicitari! Imi inchipui cum e atmosfera la voi 🙂

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.