Băieții mari nu plâng!

Baietii mari nu plang

Aris nu avea somn aseară și tot țopăia prin camera. La un moment dat, se duce intr-un colț al dormitorului, se întoarce cu spatele la mine și începe sa își frece piciorușul. Ma apropii și ma așez pe vine, in dreptul lui:
.
-Pui, ești bine?
Sta încordat. Când își ridica privirea, ii văd ochii albaștri și mari plini de lacrimi. Își musca buzele și se uita la mine fix.
-Te-ai lovit?
Nu răspunde, dar continua sa ma fixeze cu privirea. Apoi spune ușor, cu mana la picioruș:
-Băieții mari nu plâng…
Nu l-am auzit din prima:
-Aris, nu am înțeles!
-Băieții mari nu plâng!!! Strigă, in timp ce abia își mai tine lacrimile. Iar eu sunt baiat mare!
.
Doamne, mi s-a rupt sufletul, cine i-o fi spus lui așa ceva?
-Aris, mami, toată lumea plânge, e bine sa plângi, stii cum te eliberezi? Și eu mai plâng, uita-te la mine, și mami plânge, deși e fetița mare.
Atunci, odată cu confirmarea asta, a dat drumul lacrimilor pe obrajorii fierbinti și tot atunci l-am strâns la piept tare, tare:
-Ma doare!!! mi-a zis așa, parca din toată inima.
-Știu, pui, știu…
-M-am lovit la pat!!!
-Da, mi-am dat seama. Dar o sa te doară din ce in ce mai puțin, pana nu o sa te mai doară deloc. Ai sa vezi! Si a mai plans un pic la mine in brațe, apoi i-a trecut.
-Vezi ca și lacrimile sunt bune, uneori? Ii spun.
-Da, au vindecat bubița.
.
Așa fac lacrimile astea, când le lași sa curgă, vindeca bubițe de la picioruș, de la mânuță sau din suflet. Iar băieții fac bubițe la fel de des ca fetițele. Uneori, poate și mai des.
.
Încercam sa oprim plânsul copiilor pentru ca nu le putem opri suferința și atunci, măcar asupra lacrimilor am vrea sa avem control.
Nu ai pățit nimic!, Nu te doare!, Nu ai motive sa plângi!, Șșșhhhh și iar șșșhhhh!!!
.
Plânsul este, de fapt, un proces de vindecare. In momentul in care ii împiedicam sa își verse lacrimile, ii obligam sa țină in ei suferința aia care poate fi chiar de la piciorușul lovit la pat ori Dumnezeu știe de la ce alt episod petrecut la gradi sau in parc, de la ce cearta cu un coleg sau ce jucărie ratacita. Sigur, aici nu vorbim de bebelusi, alta e treaba cu plânsul lor.
.
Băieții lasati sa plânga nu cresc mai puțin bărbați, tot așa cum plânsul nu e rușinos. Dimpotrivă, așa vor sti sa ofere alinare in momentul in care vor vedea un alt copil ca plânge sau, mai târziu, isi vor putea alina soția. Așa cresc emaptici, așa nu închid in ei dureri pe care sa le poarte in suflet tot restul vieții.

Articole pe aceeasi tema

2 Comments

  • Ioana
    27/05/2019 at 10:16 pm

    E bine sa plang. Eu ii spun sotului. Lasa-ma sa plang si apoi povestim.asa ma descarc. Nu tip. Nu sparg. Asa ma eliberez si e ok. Si copilului ii spun: stiu ca te doare…dar va trece. Acum imi vine in minte vorba fetitei unei prietene: “ne lovim…ne doare si ne trece!”

  • Rodica
    31/05/2019 at 3:15 pm

    Super

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.