Îl duc pe Albert ieri la școala foarte devreme, la 7 eram deja în fata porții. El trezit de pe la 6 fără ceva, s-a spălat, s-a pieptănat și apoi a trecut la jucat prin curte, pana am fost și eu gata. Ies din casa cocoșată de enșpe mii de bagaje, îl grăbesc la mașina și pornim spre școala. Ajungem, parchez, coboară, il pup, ii mai spun de câteva ori ca îl iubesc și ii urez o zi minunata. Dau sa plec, dar ma mai uit la el cum sta așa floricica in poarta școlii și am senzația ca lipsește ceva din peisaj:
.
-Albert, ai uitat ceva acasă?
-Ăăăă… Ghiozdanul!
-Aha, altceva?
-Echipamentul de sport.
-Bun, deci practic azi te-ai adus doar pe tine la școala.
-Da… dar am apucat sa ma joc prin curte.
-Mda…
-Fa-mi ce vrei, continua Albert, știu ca merit.
.
Chiar eram supărata, pentru ca nu-i ok sa fii așa cu capul in nori, plus ca eram la limita cu timpul, deci exclus sa ma pot întoarce acasă după ghiozdanul lui.
Și-apoi mi-am amintit cum m-am dus și eu la sala fără echipament, la examen fără pix, cu astia mici la drum fără sa le iau apa, cu bebelușul in parc fără sa am scutece de schimb, la supermarket fără portofel, la mare fără costum de baie și așa mai departe. Am uitat de atâtea ori lucruri aparent de neuitat si nu m-a certat, nici nu m-a pedepsit nimeni pentru asta. M-am descurcat cum am putut și aia a fost.
.
Cat despre Albert, nu e ca și cum s-ar duce zilnic la școala fără ghiozdan, de data asta s-a luat pur si simplu cu joaca prin curte si a uitat.
.
-Cam ce crezi ca îți pot face? Ii spun. Nu e ok sa îți uiți ghiozdanul acasă, mi-as dori sa fii mai atent și mai bine organizat și sa nu se mai întâmple episoade dintr-astea. In rest, te descurci. Scrii pe foi și apoi transcrii, vezi ce ii spui doamnei de teme, aia e.
.
Îl văd supărat și cu capul plecat:
.
-Hei, nu e un capăt de țara. Capul sus! Găsești tu o soluție!
.
M-am gândit ca mai mult învața așa, când se lovește de consecințele faptelor lui și e nevoit sa găsescă soluții, decât dacă tip la el, îl amenint cu pedepse și il fac sa se simtă mai prost decât se simțea deja.
Pana la urma i-a dus taica-su ghiozdanul, mai târziu, ce-i drept, când a putut și el, peste câteva ore, deci Albert apucase sa vada cum e când te duci la școala fără sa iti iei ce-ți trebuie și găsise niște variante de supraviețuire.
.
Întâmplarea asta am zis sa îmi fie învățătura de minte, sa nu mai sar cu gura pe copii din orice nimic, sa înțeleg ca sunt și ei oameni mici și ca, asemeni oamenilor mari, nu sunt perfecti.
Da, e important sa ii educam, sa ii învățam de bine, sa le atragem atenția atunci când greșesc, dar fără a face din țânțar armăsar. Contează sa învețe ceva din fiecare experiența, doar nu vrem sa devină iresponsabili, însă nu cred ca cea mai buna cale e sa rămâna cu teama ca, dacă mai greșesc, vor fi certati și pedepsiti. Mai degrabă cu constientizarea faptului ca tot lor le va fi greu in astfel de situații. Plus cu încrederea ca vor găsi soluții singuri.
Un text minunat, cu niste concluzii bune de pus in rama! De recitit ori de câte ori o luam pe arătură 🙂
Cristina, iti multumesc! <3
Mi-a placut articolul. E vorba de propriile alegeri in care nimeni nu are dreptul sa intervina…
Stai ca-ti zic una de crezi ca-i inventata, dar nu e, e pe bune. Eram copil si visez intr-o noapte ca plec la scoala fara ghiozdan. Ma trezesc eu frumusel dimineata si ma pun pe ras, gandindu-ma ca, la cat de constiincioasa sunt, asa ceva clar nu mi se va intampla. Nu mie. Si trec vreo 2 sapt. cred si plec intr-o zi la scoala… Ajung in drept cu alti copii si ma uit la ghiozdanele lor apoi imi pipai spatele si… inevitabilul se produce, al meu nu era la locul lui. Nu. Deloc. 🙂 Pai sa-mi aduc aminte daca va pati vreodata asta propriul meu pui, sa nu-l cert degeaba, nu? La cat de dulce e Albert al tau… ce sa-i mai zici…
he, he, le-am auzit pe toate pana acum, sunt de fier, deci nu spun ca povestea ta e inventata. De altfel, pare foarte paluzibila 🙂 se mai intampla, noi sa fim sanatosi, ca de uitat putem uita altele si mai si decat un ghiozdan. Hugs!
„Fă-mi ce vrei, știu că merit.” Atât de tânăr și a învățat să accepte „inevitabilul” fără să protesteze, umil și supus. Ca adult e posibil să cedeze la fel în fața provocărilor & presiunilor vieții…
Sau poate nu, depinde…
Bună Ruxandra!
Te citesc cu drag și ma regăsesc în multe din experientele tale. Și eu mama de 3.
Te admir mult pentru cum arăți. Poți te rog, sa mi spui cum faci de arăți atât de bine!
Faci mezoterapie sau altceva?
Tare mult as vrea sa știu pentru ca eua confrunt cu probleme mai ales din cauza anilor de nesomn sau somn cu porția.
Mulțumesc!
Bună Ruxandra!
Te citesc cu drag și ma regăsesc în multe din experientele tale. Și eu mama de 3.
Te admir mult pentru cum arăți. Poți te rog, sa mi spui cum faci de arăți atât de bine!
Faci mezoterapie sau altceva?
Tare mult as vrea sa știu pentru ca eua confrunt cu probleme mai ales din cauza anilor de nesomn sau somn cu porția.
Mulțumesc!