Eu si Albert suntem la Bacau de sase zile. Ne plimbam, ne odihnim, ne bucuram de liniste, de familie, de tot, iar mama si bunica ne rasfata cu toate bunatatile din lume! E bine, mi-e drag sa fiu aici si totusi…
Imi lipsesc: rutina mea zilnica, munca si responsabilitatile, mersul la sala, casa de la Bucuresti, animalele noaste…si cel mai tare mi-e dor de M. Maine ma intorc la tot.
Unele lucruri au ramas la fel ca acum multi ani in orasul unde m-am nascut si am crescut. Am trecut prin fata gradinitei si a scolii generale unde am invatat, am mers in curtea fostului meu liceu, mi-am dus copilul sa se joace prin locurile pe care le preferam la varsta lui…parca “ieri” eram si eu copil, iar “azi” a venit atat de repede, ca m-a luat pe nepregatite.Chiar daca am stiut inca de la optsprezece ani ca nu aveam sa raman in Bacau, realizez ca totusi imi lipseste. Orasul in sine, dar cel mai mult prezenta constanta a bunicii si a parintilor mei. Asa mi i-as dori mai aproape! Si Albert, care e foarte atasat de bunicii lui, se gandeste mereu la modalitati prin care am putea fi mereu impreuna, cu totii (din pacate, propunerile micului A, inspirate din povesti si desene animate, nu pot fi puse in practica in viata reala).
Am ales cateva poze pentru voi, dintre sutele facute zilele acestea. Surprind momente dintre cele mai diverse: activitati frumoase, mancare buna, animale, locuri si lucruri care mi-au atras atentia.
Cred ca sufletul ne ramane mereu acolo unde am copilarit…si la oamenii care ne-au crescut.
(t-shirt & boyfriend jeans: Zara)
