Azi am plecat de acasa

Ruxandra Luca, azi am plecat de acasa

M-am trezit dis de dimineata. Am facut un dus si m-am machiat frumos. M-am imbracat, mi-am hranit copilul si am iesit pe usa fara sa privesc inapoi.

Ca daca mi-as fi aruncat fie si o secunda ochii inspre micul meu pufos, care statea in bratele mamei, sigur nu mai plecam nicaieri. Nu, nu mi-am luat lumea in cap. N-am lipsit nici macar o zi intreaga. Doar o ora. Dar a fost prima ora departe de puiul meu. In sase luni (curand sapte) de cand ne cunoastem si traim nedezlipiti.

Imi trambitasem plecarea de o saptamana. Planul era facut, simplu si eficient: aveam s-o chem pe mama de la Bacau, sa ii pun puiul de om in brate si sa plec… la manichiura. La pedichiura nu, ca nu era timp pentru amandoua. In alta parte n-as fi avut unde merge, iar unghiile mele, teribil de exfoliate, aveau nevoie urgenta de ajutor specializat. Pare o aberatie, dar va asigur de efectul terapeutic al “curajoasei” mele initiative.

Adevarul e ca de cand s-a nascut Bebe 2, am reusit sa ajung peste tot. Dar mereu cu el in brate. In vacante, la restaurante, la conferinte, chiar la intalniri de afaceri. La sedinte cu parintii, la prieteni in vizita, Bebe 2 si-a dat check in invariabil la pieptul meu.

Si asa obisnuita am devenit sa-l am tot timpul atarnat de mine, ca daca se intampla sa-l mai pun jos, incep sa ma simt goala.

S-o spun pe aia dreapta, observ in ultima vreme la micul meu A. primele semne de independenta. Pe cata nevoie avea de mine initial, acum se joaca si se intretine singur perioade mai lungi. Plus ca e tot mai deschis la interactiunea cu tatal lui. Sau cu bunica Lali (adica mama), dar ea ajunge din an in Pasti, si mai mult la urgente.

Deci da, asta e, am ajuns la punctul in care mai pot pleca de acasa, desi alaptez, cate o perioada scurta. Fara grija ca cel mic va urla dupa mine pana la epuizare.

Dimineata e momentul ideal sa rup usa. Asa ca mi-am ghiftuit bebelusul cu un supt dupa pofta inimioarei lui si i l-am lasat mamei. N-am mai stat pe ganduri, ca aveam programare la manichiura. Si un gol in suflet, asociat cu sentimentul de VINA, care crestea cu fiecare secunda in care imi amanam plecarea.

Acum mai ingrijorata eram ca se panicheaza mama, decat ca plange puiul. M-am urcat totusi in masina, am dat drumul la muzica si-am pornit spre libertatea pe care brusc nu mi-o mai doream. Conduc, ma relaxez, ascult muzica. Ajung, parchez, intru in salon. Toata un zambet. Mai uitasem de ce ma apasa si eram gata pentru marea manichiura:

“Sigur ca am programare. Da, la manichiura! As vrea sa achit inainte.

Adica cum n-am programare azi? Cum maine? Pai eu doar azi pot.”

Incurcasem zilele, normal. N-aveam nicio programare. Si mai platisem si inainte, sa fiu sigura, auzi. Oare ce o fi fost in capul meu de mama nedormita?

Fetele de la salon nu stiau cum sa rezolve situatia, mie nu-mi venea sa cred ca marea manichiura era pe punctul de a nu se mai intampla. Si plecasem de langa micul meu A pentru asta. Sa tot fi trect zece minute de cand nu mai eram cu el. Fix la asta ma gadeam, ca ce mi-a trebuit mie manichiura in loc sa stau acasa langa copil. Daca, satul fiind, sanatos tun si in bratele iubitoare ale bunicii lui, totusi plange. Ea ce face, el ce face, eu ce fac?

Cineva imi intrerupe sirul gandurilor:

“Gata, am rezolvat! E libera colega, va face ea, ca nu i-a venit programarea de la 10.”

Yeeeeiii! Asta s-a auzit in capul meu, ca in realitate m-am asezat cumintica pe scaun si n-am mai spus nimic. Pana am dat cu ochii de colega desemnata sa se ocupe de unghiile mele. Ne-am gasit amandoua mamici, asa ca ne-am pus pe vorbit despre copii. Da, tot despre copii. Pana nici nu stiu cum a trecut jumatatea mea de ora de relaxare.

Cu unghiile proaspat facute, vesela si linistita, m-am intors la puiul meu. Care se descurcase perfect cat lipsisem. Mama a respirat usurata. Iar eu l-am luat in primire si l-am pupat cu tot dorul care se stransese in cele saizeci de minute cat fusesem departe. Da, nu radeti, chiar ne-a fost dor unul de celalalt. Dar uite ca merge treaba. Inceputul e mai greu.

Data viitoare ma duc la masaj! Si-mi acord timp bonus, deci n-ar trebui sa ma astepte nimeni inapoi mai devreme de doua ore. Evident, voi fi prin preajma casei. Si cu ochii mereu pe telefon. In caz de ceva…

Cate o iesire din asta, pentru sufletul tau de mamica de bebelus, face minuni cand ai mai mare nevoie de ele. 🙂

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.