Am profitat de vremea frumoasa de astăzi și am ieșit cu ambii copii in parc. Dupa o scurta plimbare, Albert s-a așezat lângă mine, pe banca și a început sa-mi povestească niște întâmplări de la scoala, iar Aris a luat cu asalt locul de joaca. Am încercat să fiu ochi și urechi in ambele părti, și la cel mare, sa prind esența discuției cu el și la cel mic, să ma asigur că rămâne întreg.
.
La un moment dat, am observat că o fetita de vreo 3 anișori încerca sa ajungă pe tobogan, doar ca Aris al meu se oprise pe scară, în fața ei, cu privirea pierdută la alți copii, și îi bloca accesul. În clipa respectivă, a intervenit tatăl copilei și i-a spus lui Aris, pe un ton dur:
-Fă-i loc fetei mele!
Fără vreun “te rog” strecurat pe acolo, desigur. Aris i-a analizat pe amândoi, a cântărit un pic situația, apoi i-a raspuns simplu: “bine!”, și s-a dat din calea copilei.
.
Totul s-a întâmplat rapid, nu a fost nici timp, n-avea nici sens sa intervin, dar Aris s-a descurcat foarte bine și singur. Am sperat, doar, că va spune și “cu plăcere!” la final, așa cum ne zice noua acasă, când uitam sa ii multumim pentru diverse chestii. I-ar fi dat o lecție faină barbatului, cred eu, numai ca n-a fost sa fie.
.
Mă gândeam, sa ii fi blocat un adult accesul respectivului tată, sigur i-ar fi spus: “Nu vă supărați, ne puteți face loc, vă rog? Mulțumesc!”. Sau ceva de genul ăsta, că doar nu se cade să te răstești la străini ori să le dai ordine. Numai că, având un copil de 4 ani în față, poate a simțit că ar face risipă de formule de politețe, aș că s-a abținut să le folosească.
.
Ați văzut, chestii de genul ăsta se pot întampla și cu vânzătorii, care pur și simplu nu îți bagă în seamă copilul, atunci când cel mic le adresează diverse întrebări despre produse (am pățit-o noi de n ori) sau pe la restaurante, când văd că sunteți doi adulți și un copil și te întreabă: „două persoane?”. Gen copilul nu intră la categoria persoane. Ori cum mai auzeam eu în copilărie: „păi tu, un rahat de copil, îți permiți să o întrebi pe vecina X unde merge, în loc să îți vezi de lungul nasului?”.
.
Exemplele pot continua și observ că lucrurile, din păcate, nu s-au schimbat foarte mult de pe vremea când eram noi copii. Pur și simplu nu ne vine firesc să le arătăm celor mici același respect pe care l-ar primi un adult și e păcat. Mai ales că, știm prea bine, copiii noștri învață în primul rând din ce facem, nu din ce le zicem, așa ca putem să ne răcim gura pana mâine ca e important sa fie politicosi, dacă văd că noi nu respectăm ceilalți copii din parc, de exemplu, nici ei nu se vor obosi să o facă.
.
Eu cred mult in chestia asta cu respectul și incerc sa o aplic in educația copiilor mei. Nu consider că am puteri depline asupra lor pentru simplul fapt ca i-am adus pe lume, nu îmi datorează nimic pentru asta, că doar nu s-au cerut făcuți. Am, mai degrabă, o imensă responsabilitate să îi cresc frumos și să îi tratez așa cum îmi doresc să mă trateze și cum aș vrea să se comporte și cu ceilalți. Oamenii mici, chit ca sunt ai noștri sau ai altora, merită același respect pe care l-am arăta unor oameni mari.
Situația mai stă și în alt fel și e bine să vedem și partea cealaltă. Fetița mea de nici doi ani a fost lovită, pentru că „și-a permis” să folosească același tobogan, cu un băiețel, care crezând că tot locul de joacă e al lui, a împins-o și lovit-o cu piciorul, în timp ce mă-sa stătea pe telefon.
I-am spus baiatului să-i facă loc, fără „te rog”, ca să sesizeze tonul și apoi am trezit-o pe mă-sa.
O să spui „vai, dar poate mă-sa era obosită și de aceea și-a permis un moment de liniște!”
Mda… Toate eram. Dar totuși nu trebuie să sufere copilul meu, pentru că tu ti-ai luat pauză.
Nu-mi place să mă leg de copiii altora, dar mi-ar plăcea să se sesizeze părinții lor, când e vorba să intre în spatiul personal al altor copii. Ce nu înțeleg mulți, cărora li se dă totul pe tavă, este că jucăriile și spațiile comune de joacă, sunt ale tuturor copiilor. Iar dacă părinții nu intervin să le explice asta, le explică străinii. Fără acea dragoste.
Asta e clar o alta situație, in care am fost și noi. Și dacă nu am văzut părinți prin preajma care sa ia atitudine, i-am spus eu copilului respectiv ca nu este ok sa lovească, plus ce alte explicații am simțit ca e cazul sa ii dau. Ferm, dar fără sa ridic tonul la el și mi s-a părut important sa ii explic unde greșise, chit ca nu era copilul meu.
Adevarat, sunt de acord cu ce spune mamica de mai sus. Ca o chestie, nu ai de ce sa te opresti si sa blochezi accesul altora la topogan. In acest caz, nici eu nu as fi folosit vreo formula de politete. Si comparatia cu adultul este cam mult, se presupune ca nu ne blocam intentionat accesul intr-un loc
pe bune? 🙂 pe acest principiu, ar trebui sa lasam politetea deoparte cu oricine ne blocheaza accesul oriunde, indiferent de motiv. Si ce daca omul respectiv nu ne-a observat, si ce daca am putea doar sa ii atragem atentia sa ne faca loc, frumos, politicos, asa cum le sta bine oamenilor civilizati? Comparatia cu adultul este exagerata, evident… Mamă, fix ce ziceam si in articol. Not!