ALBERT SCHIAZA

Ruxandra Luca, schi, copii

Albert schiaza. N-am crezut ca poate invata asa usor. Am plecat sa-l culc pe cel mic si pana m-am intors, Albert al meu cobora singur pe partie. El, care pana atunci nu mai pusese schiuri in picioare si ne asigurase ca nici n-o va face vreodata. S-a razgandit. Ba chiar a ajuns sa-i placa si a doua zi abia l-am mai scos de pe partie, inghetat tot, cu obrajii mai rosii decat pantalonii si frant de oboseala. Trei ore i-au trebuit monitorului sa-i arate cum sta treaba: in prima ora s-au imprietenit, iar in restul de doua a invatat lucrurile de baza. Asa-i cel mai bine daca vrei sa economisesti timp si energie: ii iei cateva lectii private, ca de parinti nu asculta, oricat de binevoitori ar fi, iar la lectiile de grup nu primeste atentia de care are nevoie orice incepator.

E uimitor cat de repede prinde totul la varsta aceasta. Si mai uimitor e ca dupa ani intregi in care s-a impotrivit tuturor incercarilor noastre de a-l urca pe schiuri, acum a ajuns sa-i placa la nebunie si sa se descurce foarte bine, dupa cum ne-a asigurat instructorul, ca altfel nu se aventura cu el in varf de munte chiar de a doua zi. Nici de patinat n-a vrut sa auda Albert pana acum. El era cu sania si cam atat la capitolul activitati de iarna.

Vai, cum as mai schia si eu! Ne si vad deja coborand toti trei pe partie. Toti patru, de ce nu, ca poate astuia mic nu-i mai ia la fel de mult pana sa-si puna schiurile in picioare. Eu una n-am mai schiat de ani buni si de invatat am invatat la batranete, vorba aceea, adica pe la douazeci si de ani, nu trei-patru, ca pinguinii pe care ii vad acum pe partie si dupa care nu mai pot. Pai pe langa astia mici de tot care aluneca frumos, Albert e deja mare.

Azi imi spunea ca ar fi bine sa organizam o vacanta in Elvetia, ca acolo are cele mai mari sanse sa se perfectioneze la schi. De unde i-o mai fi venit si asta, habar n-am, o fi auzit el ceva, pe undeva. Deodata stie tot felul de nume cunoscute in lumea schiului si se vede si el mare sportiv, pe podiumurile internationale. E cam brusc, adevarat, dar noi il incurajam, ce sa facem, bine ca-i place sportul. La cat am tras de el sa invete! 🙂

2 comentarii pe “ALBERT SCHIAZA

  1. Mihaela spune:

    Felicitari! Imi poti spune te rog pe ce partie ati incercat, si mai ales imi poti recomanda instuctorul? Adica e un lucru foarte impotant ca au avut timp sa se imprieteneasca. Noi am incercat o singura data dar instuctorul pe care l-am avut (privat nu de grup) era antitalent cu copiii – desi tanar. Deloc nu a reusit (parerea mea e ca nici nu a incercat) sa se apropie de copil cu adevarat…. El urmarea doar sa-si faca treaba si atat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.