Merg ieri cu Albert la magazinul pentru animale din colțul străzii, sa cumpărăm boabe pentru căței și motan. Cand aproape sa plecam, in timp ce caut cardul in portofel, doamna de la casa ii oferă lui fiu-miu bomboane cu fructe, dintr-un bol de pe tejghea.
.
-Nu, mulțumesc, ii spune Albert frumos.
-Ei, haide, ia! insista doamna.
–Am mâncat deja ceva dulce astăzi, mulțumesc!
-Nu, nu se poate, doar am atâtea, uite, e plin bolul, continua doamna. Eu ascult, dar nu intervin, astept sa văd cum gestionează Albert situația.
.
-Facem așa, ii răspunde fiu-miu, după ce meditează puțin, am sa iau o bombonică pentru fratele meu. El nu a pus gura pe dulciuri astăzi. Se întoarce către mine și ii fac semn ca este in regula.
-Chiar nu pot sa cred ca tu nu vrei, face o ultima încercare doamna.
-Sunt bine, stați liniștita, încheie Albert, zâmbind.
.
Doamne, de 10 ori as fi luat bomboana oferită cu atata insistenta, fara sa conteze dacă o voiam sau nu. Poate chiar as fi mâncat-o acolo, sub ochii ei, numai sa ii dau satisfacție, desi era un om strain. Pentru ca așa am crescut, știind ca trebuie sa fac pe plac altora, am crescut cu teama de gura lumii, cu obligația de a face lucruri doar ca sa nu fiu judecată, indiferent de ce as crede sau as simți in momentele respective.
.
De asta iubesc, ba nu, ador sa îl văd pe Albert așa diferit de mine. Cum știe el sa își impună punctul de vedere, frumos, politicos, dar spune mereu ce are de spus, cu capul sus și fără teama de consecințe. Cât de important este sa ai încredere in tine! Mie îmi este greu și acum, mare fiind, sa le spun oamenilor verde in fata diverse lucruri, incepand de la chestii banale. Stiu ca am niște bariere, mi-e mult prea teama sa nu supăr, sa nu deranjez, sa nu greșesc, sa nu ma fac de ras sau sa ii fac de ras pe oamenii dragi.
.
El văd ca nu. Albert e copilul care, dacă observa pe cineva ca fumează la locul de joaca, îmi spune tare, fără nici o reținere: mama, nu mi se pare normal sa fumeze aici, printre atâția copii. Sau dacă un om arunca gunoaie pe jos, vorbește urat ori vede Albert ca nu oferă prioritate unei femei însărcinate la casa de marcat, are de fiecare data cate o reactie.
.
Nu departe azi, l-am dus la tuns, iar la final l-a intrebat frizerul daca ii place rezultatul: nu prea, i-a raspuns scurt, apoi i-a multumit si mi-a facut semn sa mergem. Ah, si eu de cate ori m-am trezit coafata sau, mai grav, tunsa aiurea, cu manichiura facuta superficial, epilata ca naiba si, am spus ceva, vreodata? Nimic! Am mintit ca imi place, am inghitit in sec si am platit o caruta de bani pentru un serviciu prost, ba i-am lasat si un ceva acolo destul de consistent fetei care s-a ocupat de mine.
.
Deci zic din nou, bine ca Albert nu-mi calca pe urme si probabil nici Aris, pentru ca are un exemplu frumos in fratele lui mare si pentru ca imi dau sililinta sa ii fac oameni mai pregatiti pentru viata decat am fost sau sunt eu.