3 copii? Mai lăsați-i și pe alții

3 copii? Mai lăsați-i și pe alții
Printre reacțiile pe care le-am primit de la oamenii din jur, in momentul in care au aflat ca vom deveni părinți pentru a treia oara, s-a aflat și asta:
-3 copii? Oho, dar mai lăsați-i și pe alții!
.
De parca rezerva de copii a lumii ar fi limitată și noi am seca-o considerabil. E ok, putem sa facem 10, nu influențăm cu nimic șansele altora de a avea copii. Fiecare face câți simte și câți crede ca poate duce, dacă simte sa facă vreunul, ca nici asta nu mi se pare obligatoriu. Copilul nu-i o simpla chestie de bifat pe lista lucrurilor de realizat intr-o viața de om. E o binecuvântare, adevărat, insa nu e pentru oricine, adică o veni la pachet părințeala asta cu mai multă împlinire decât ai crezut ca poți duce, dar e și a naibii de grea.
.
Ei, și în condițiile astea, dacă eu si omul meu am decis totuși să facem un copil, deși poate mai avem doi, trei, patru pe acasă, să știți că e fix treaba noastră. Dacă avem unde și cu ce să îi creștem, dacă uterul meu mai duce, daca brațele, sânii și spatele meu mai pot, dacă în sufletul nostru mai e loc de iubire, dacă mai putem croșeta răbdare și îndura nesomn, atunci nu văd rostul datului cu părerea. Indiferent ce le-ar trece oamenilor prin minte, bine ar fi ca în situațiile astea să scoată pe gură doar chestii pozitive sau să o țină închisă.
.
Perioada de sarcina e oricum plină de emotii și de semne de întrebare, indiferent a câta oară treci prin ea. Să mai auzi și faze gen „potoliți-vă!”, „mai lăsați-i și pe alții!”, „nu v-au ajuns doi?”, „aoleu, cât curaj, eu n-aș face așa ceva în viața mea” e cel puțin neplăcut.
.
Cei care se pregătesc să devină părinți au nevoie de înțelegere, au nevoie să audă că va fi bine (o dată, de două ori, de o sută de ori), au nevoie să li se ofere ajutor, mai degrabă decât sfaturi inutile, au nevoie de oameni cu care să vorbească, mai degrabă decât de oameni carora le place să se audă vorbind. Iar dacă cei din jur nu le pot oferi nimic din toate acestea, atunci ar trebui să își vadă de propriile familii, utere, copii, viață sexuală și viață în general.

10 comentarii pe “3 copii? Mai lăsați-i și pe alții

  1. Ana Maria Ușurelu spune:

    Ai mare dreptate,draga mea! Gura lumii nu o astupă nici pământul,dar toți avem drept la propria viață.Tu bucură-te de aceasta perioadă atât de frumoasă,dar dificila,pe de altă parte, bucură-te de copiii tăi frumoși și nu pune la suflet nimic din ce nu te interesează sau mulțumește.Sarcina ușoară în continuare!Te îmbrățișez cu drag 😘😘💝.

  2. Claudia spune:

    Esti minunata!!! Te-am descoperit de cateva luni si te citesc cu mult drag. Ador articolele tale, mai ales cele despre parenting.

  3. Monica Margelatu spune:

    Sănătoși să fiți și fericiți . 2,3,4,5,6,7,8,9,10 copii , nu e treaba nimănui . De e 1 sau sunt 10 vorbele sunt aceleași . Felicitări 🎉🎉🎉🎉🎉

  4. Vio spune:

    Stai sa vezi cum or sa se uite la tine prin parc, pe strada, la supermarket, cum o sa te suspecteze ca faci parte din cine știe ce secta religioasă ciudată..si cu cata mila/dispret te vor privi. De parca ii cresc ei, nu voi..Felicitari, sa vezi ce frumos va fi!

  5. Ioana Demian spune:

    Felicitari pentru bebe! Cel mai probabil va fi greu, dar mai frumos decat cu doi. Gura lumii, deh, ce sa-i faci? Eu am nascut acum 4 luni bebe numarul 3. Fetita, dupa 2 baieti. Atat de mult m-am saturat sa aud oamenii zicand „Vai, ce bine, in sfarsit!”, ca deja cel mare imi zicea „uite mami, tanti asta nu ti-a mai zis <>”. (Eu ii vad pe toti ca fiind copii, nu fete sau baieti, ha ha.)
    Revenind la subiect, am avut parte de destule experiente de genul „vai, dar sunteti curajoasa!” La momentul respectiv, inainte sa se nasca, adica, ma gandeam, „Ce mare branza? 2, 3, tot acolo e.” Ei bine, cam aveau dreptate… E greu. Cel mare ma ajuta, cel mijlociu e independent, cea mica e zambareata, dar abia astept sa creasca odata sa fie si ea mai independenta si sa imi trag si eu suflarea un pic…
    Dar e un sentiment unic sa fii inconjurat de toti 3 intr-o imbratisare mare. Nu e nimic pe lumea asta care sa ii semene acestui sentiment minunat. Multe bucurii sa aveti!
    Va pup cu drag,
    Ioana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.