Se ia următorul fragment de discuție, desprins din viața multor stăpâni de animale, pe cale sa devină părinți. N-apucă oamenii să zică bine de bebeluș, că se și activează dătătorii cu părerea:
-Woooow, veți fi părinți, felicitări!!! Ce faceți cu pisica??
-Nimic!
-Cum nimic? Unde o duceți?
-Nicăieri! O păstrăm cât o vrea ea sa trăiască.
Șoc și groază:
-Păi cum, bebeluș și pisică in aceeași casă? Dar mizeria, pericolul, părul? Dar puricii, dar căpușele, dar toate bolile pământului?
Aceeași discuție poate avea loc și în cazul unui cățel, deși înțeleg că pisicile ar fi un motiv mai bun de oripilat vărul de gradul trei din partea mamei, vecina de deasupra sau pe doamna vânzătoare de la pâine.
Și-atunci vin eu și zic: măi fraților, ia puneți mâna de vă informați un pic!
Părul de animal și bolile
Care boli? Daca e animalul tău, cel cu care împarți casa de ani buni, cel dus la doctor cu regularitate și deparazitat și vaccinat, sigur nu-i vreun focar de infecție. Mă rog, presupunând că nu pupi în bot cățelul și nici nu îi dai să mănânce din farfuria ta, că la chestiile astea, na, și medicii zic să fim atenți.
Iar părul de animal, să ne înțelegem, nu-i acid sulfuric (vorba unui prieten). Dacă animalul e sănătos și îngrijit, iar noi menținem curat in casa și respectăm câteva reguli simple de igienă, clar supraviețum.
Nu trebuie sa ne creștem copilul într-un glob de sticlă, în care totul e atent sterilizat, pentru că abia atunci se prind toate bolile de el. Ba chiar studii recente arată ca acei copii care cresc la ferme sau în preajma animalelor de companie au șanse mai mici de a dezvolta alergii în viața de adult decât cei crescuți în medii ultraprotejate.
Sigur, dacă vorbim de bebeluși, asa cum ne-a sfătuit si pe noi medicul dermatolog, este bine ca animaluțul să nu aibă acces în camera copilului, în primă fază. Curățenia rămâne regulă de bază, cu aspirat bine, spălat pe jos, șters praful, aerisit, doar nu vreau praf și păr peste tot. Și când zic păr, mă refer inclusiv la al meu, pentru că, sinceră să fiu, năpârlesc mai tare decât pisica. Mai ales că am parul lung și negru, se disting imediat firele pe parchet.
Toxoplasmoza
Mai e teama asta cât ești gravidă, să nu te alegi cu vreo toxoplasmoză. Și toată lumea știe că pisicile sunt purtătoare ale parazitului care provoacă boala. Ce nu știe toata lumea, însă, e că pericolul apare și dacă nu spălăm bine fructele și legumele, dacă bem lapte nepasteurizat sau dacă nu preparăm termic adecvat carnea.
Cât priveste pisica, daca vrei sa fii absolut sigura ca eviti problemele, stai departe de litiera ei pe perioada sarcinii sau foloseste manusi cand ii schimbi nisipul. Toxoplasmoza se transmite prin contact fecalele animalului, dar ca sa se fi imbolnavit, pisica ta trebuie sa fi mancat animale infectate, gen soareci, sobolani, vrabiute. Stiu, slabe sanse, mai ales in cazul blanoaselor care nici macar nu ies din casa si sunt multe asemenea cazuri. Chiar citeam de studii care arata ca femeile care nu detin pisici au prezentat rate de infectie cu acest parazit de pana la trei ori mai mari decat stapanele de pisici.
Interacțiunea animalului cu copilul
Ne punem problema si cum va interactiona animalutul nostru cu noul membru al familiei. Este bine sa apelam la dresaj în cazul cațeilor, chit ca avem sau nu copii in casa. Si prin dresaj nu intelegem sarit printr-un cerc de foc, dar conteaza ca animalul sa respecte niste comenzi de baza, astfel incat sa poata fi controlat, mai ales daca e vorba de un caine de talie mare. Plus, nu lasam niciodata copilul singur cu cainele sau cu pisica, pentru ca animalul ramane animal, iar copiii sunt curiosi si inocenti si pot face diverse gesturi care sa deranjeze blanosul si sa il determine sa reactioneze.
Așa, și revin, cum e asta, „dăm pisica”? Pardon, „aruncăm pisica”. Unde anume o aruncam, așa, pe strada, ne spălam pe mâini pur și simplu, de parcă am scapa de o cutie goala? Cum copiii nu s-au cerut făcuți, nici animăluțele astea nu ne-au obligat sa le luam acasă. Adică ne-or fi privit cu ochi blânzi, dar pana la urma noi ne-am înhămat la treaba asta, și nu până ne piere cheful sau până când facem un copil, ci pentru tot restul vieții respectivului animal.
Sa scapi de el pentru simplul motiv ca vei deveni părinte, fără sa existe vreo problema reala in acest sens, mi se pare un gest iresponsabil și insensibil si o lectie tare neplacuta de bun venit in casa noastra pentru copil: „fiule, pentru că ai venit tu în familie, am aruncat pisica! Atât de sensibili și plini de iubire suntem”. Not!
Mă rog, știu oameni care au renuntat la animalele lor de companie pentru motive mult mai neînsemnate. Adica si-au cumpărat pisică de rasă pentru ca dădea bine in casa sau pentru ca se asorta cu canapeaua (pe cuvanul meu ca stiu un astfel de caz), dupa care au scapat rapid de ea cand au vazut că lasă păr sau iși ascute ghearele pe covor. Da, e o pisică, nu un bibelou, la ce te așteptai când ai luat-o?
Experiența copiilor noștri cu animalele de companie
Noi am avut motan timp de 13 ani, un animaluț mega curat, care nici măcar nu ieșea din casa. Făcea infarct dacă îl atingea iarba, vreo frunza sau vreo pala de vânt. Mai de casa decât el nu găseai. Avea 3 ani cand s-a nascut primul nostru copil si 9 ani la al doilea. Vai și câți ne-au mai sfătuit sa îl dam, ca “nu-i bine!”. De ce nu-i bine? Pai asa, ca a inghitit nu stiu cine un fir de par de pisica și i-a ajuns la plămâni și omul a murit cu zile de la firul ăla de par. Dacă va spun ca fix așa ne-au zis. In realitate, cazurile in care parul de animale a cauzat probleme au fost extrem de rare, pentru ca nu, nu ataca organele interne, nici nu se lipeste de intestine, iar compozitia chimica este aceeasi cu a parului uman.
Vine Bebe 3, păstrăm pisica
Acum ca sunt insarcinata cu Bebe 3, nu il mai avem pe motanul Batman (i-au venit de hac bolile batranetii), dar i-a luat locul Pisicoasa, un ghem de energie, gasit in mijlocul strazii, pe la inceputul verii trecute. V-am spus toata povestea ei aici. Cum a aflat că sunt gravida iar, colegul care m-a ajutat sa o salvez mi-a si spus ca spera ca nu am de gand sa renunt la ea. Vai, credeam ca ma stie mai bine de atat. Ce-o fi vina Pisicoasei ca ne-am pus noi iar pe facut copii? Abia mai fericiti vor fi astia mici cu o nebunatica blanoasa ca ea prin preajma.
Pe langa pisica din casa, am crescut si catei in curte, si inainte si dupa ce au venit copiii nostri pe lume, iar mai toate animalutele noastre sunt salvate de pe strazi sau din diverse situatii limita. Si asta cred ca e o lectie frumoasa pentru copiii nostri, adoptam, nu cumparam, in conditiile in care sunt atatea suflete care au nevoie de noi.
Psihologii chiar spun ca grija pentru un animal este o adevarata terapie pentru cei mici. Copiii devin mai deschisi, mai sensibili, mai prietenosi, mai rezistenti la stres si mai sanatosi cu totul.
Deci, daca stai sa pui in balanta lucrurile, ai sa vezi ca beneficiile sunt mai mari decat riscurile, atunci cand imparti casa cu un animalut de companie si sper ca nu ai sa decizi sa iti abandonezi prietenul cu blana, indiferent de cate mituri ai auzi si cate sfaturi de la persoane mai putin informate ai primi. Pentru ca voi toti, si cei cu blana si cei fara, sunteti o familie.
Foarte frumos! Si noi avem copil si motan si pe noi ne dispera parul, dar il iubim pe blanos. Nu stiu cum m.ar privi copilul daca mi.as alunga motanul… oricum nu se pune problema, dar copiii se ataseaza si mai autentic si ar fi dramatic. Despre boli … a avut si copilul si sotul o dermatita de la pisica, s.au tratat toti 3 deodata, si de la bazinul de inot au luat o ciuperca, doar n.o sa renuntam la inot din asta…
Noua ne pare rau ca a trebuit castrat, atat.
Foarte frumos si bine spus. Asa gandesc si eu. Noi avem o pisica si 2 caini (de talie medie spre mare) si totul in ap. Cand am ramas gravida, tot asa, toata lumea ma intreba ce fac cu „fetele” ( cainii) si stiind la ce se refera faceam pe proasta si intrebam ” ce sa fac cu ele? Le tin.” Pai cum, ca o sa ai copil. Si incepeau cu fel si fel. Le o taiam repede, sunt familia mea, copii mei, cand le am luat de pe strada ( toate 3 salvate) ni le am asumat cu totul pana la final ( al lor, al nostru, care cum o fi). Le spuneam ca stiam ca vom avea candva si copil, iar un animal traieste destul cat sa ajungem sa ii avem in paralel 😊 asta e. Ni asumam, acum ne am mutat in UK, ghici ce, am adus si cainii si pisica 😂 doar nu era sa le abandonez.
Am in prezent o bebelina de 4 luni, si o pisica de 3 ani. Am zis de la inceput ca pisica este membru plin al familiei deci este al patrulea membru cu drepturi depline. Imi imaginam inainte sa vina bebe ca o sa fie frumos, o pisica docila care o sa se poarte frumos cu bebe si cand aceasta va creste se vor juca impreuna. Din nefericire nu stiu daca voi apuca sa vad asta pentru ca de doua luni, impotriva dorintei mele am fost nevoit sa mut pisica la soacra. Nu din cauza mizeriei sau parului, ci din cauza ca pisica desi este ultra protectiva cu bebe, a inceput sa fie agresiva cu sotia. O pandea si o musca zilnic de picioare. La inceput am crezut ca e dar o faza si ca va trece, ma gandeam ca face asta fiind geloasa, insa din pacate puseele astea de agresivitate s-au intensificat. Anyway, ramane animalutul nostru, chiar daca momentan nu mai traieste in aceeasi casa cu noi, o vedem saptamanal. Poate odata cu inaintarea in varsta va deveni mai docila si lucrurile se vor schimba.
Pisica se considera mama lui bebe iar pe sotie o considera ca un dusman al familiei mai ales al copilasului. Dc nu era sterila at agresivitatea este mare deoarece se dezvolta instinctul matern, daca era sterila agresivitatea era mai moderata dar tot era. Spun asta ptr ca am.trecut print o sit.asemanatoare, doar ca in loc de bebe am.luat o pisi mica si la un gest pe care felina adulta a conaiderat ca este un pericol ptr puiut, am fost atacata foarte foarte agresiv. S-au linistit apele foarte greu, mereu eram in alerta, abia dupa ce pisica mica a crescut, cea adulta a revenit la.normal. Sunt imprevizibile dar nu ai cum sa nu le adori, bine ca ati avut unde sa o relocati ptr ca ar fi fost ptr o perioada de timp un „mic” calvar ptr.sotie
Ceva mai frumos și corect nu am citit!
Pana vin copiii cu ADHD. Atunci perspectiva se schimba 🙁
tare as fi vrut sa fi citit asa ceva acum 9 ani…!
Dar nu ati orecizat nimic in legatura cu pericolul zgarieturilor sau mai grav, a muscaturii de pisica. Chiar daca traieste doar in casa ele transmit bacterii periculoase prin muscatura, prin saliva, iar dintii ascutiti pot leza rau , se ajunge la infectii grave si alte probleme. Cu pisicile nu e de gluma. Sa dai antibiotic la copil dupa fiecare muscatura nu i chiar lucru bun.
Iar atunci copilul trebuie sa fie educat sa respecte spatiul pisicii, asa cum trebuie respectat si spatiul omului. O pisica nu zgarie ca asa i s-a nazarit ei
Te iubesc pentru acest articol.
Atât.
Ai scris de parcă aș fi scris eu.
Te iubesc.
Ma repet,știu😻
<3
Cel mai tare articol referitor la teama nefondata de pisici in sarcina sau după ce apar copii.Noi avem 2 pisici care trăiesc și in casa și afara pt.ca stam la curte și 3 catei mari și lati toți salvați de pe strada.Avem un băiețel de 3 ani și încă un bebe pe drum 😉 și niciodată nu mi-am pus întrebarea ce fac cu ei ….pfff ,sunt parte din familie iar bebele ce urmează sa vina îmi va multumi mai târziu pt.faptul ca a avut prieteni adevărați alături de el (aia cu 4 picioare 😉)