Vine copilul, aruncăm pisica

copiii si animalele de companie

Se ia următorul fragment de discutie, desprins din viața multor stăpâni de animale, pe cale sa devina părinți. N-apucă oamenii sa zica bine de bebeluș, că se si activeaza dătătorii cu părerea:
.
-Woooow, veti fi părinti, felicitări!!! Ce faceți cu pisica??
-Nimic!
-Cum nimic? Unde o duceți?
-Nicăieri! O păstram cât o vrea ea sa trăiască.
Șoc și groaza:
-Pai cum, bebeluș și pisică in aceeași casa? Dar mizeria, pericolul, părul? Dar puricii, dar căpușele, dar toate bolile pământului?
.
Aceeasi discutie poate avea loc si in cazul unui catel, desi inteleg ca pisicile ar fi un motiv mai bun de oripilat varul de gradul trei din partea mamei, vecina de deasupra sau doamna vanzatoare de la paine.
.
Si-atunci vin eu si zic: mai fraților, ia puneți mâna de vă informați un pic!

Părul de animal și bolile

Care boli? Daca e animalul tău, cel cu care împarți casa de ani buni, cel dus la doctor cu regularitate și deparazitat și vaccinat, sigur nu-i vreun focar de infecție. Iar părul de animal, sa ne înțelegem, nu-i acid sulfuric (vorba unui prieten). Dacă animalul e sănătos și îngrijit și noi menținem curat in casa, clar supraviețum. Nu trebuie sa ne crestem copilul intr-un glob de sticla, in care totul e atent sterilizat, pentru ca abia atunci se prind toate bolile de el. Ba chiar studii recente arată ca acei copii care cresc la ferme sau in preajma animalelor de companie au șanse mai mici de a dezvolta alergii in viata de adult față de cei crescuți în medii ultraprotejate.
.
Sigur, daca vorbim de bebelusi, asa cum ne-a sfatuit si pe noi medicul dermatolog, este bine ca animalutul sa nu aiba acces in camera copilului în primă fază. Curatenia ramane regula de baza, cu aspirat bine, spalat pe jos, sters praful, aerisit, doar nu vreau praf si par peste tot. Si cand zic par, ma refer inclusiv la al meu, pentru ca, sinceră să fiu, naparlesc mai tare decat pisica. Mai ales ca am parul lung si negru, se disting imediat firele pe parchet.

Toxoplasmoza

Mai e teama asta cat esti gravida, sa nu te alegi cu vreo toxoplasmoza. Si toata lumea stie ca pisicile sunt purtatoare ale parazitului care provoaca boala. Ce nu stie toata lumea, insa, e ca pericolul apare si daca nu spalam bine fructele si legumele, daca bem lapte nepasteurizat sau daca nu preparam termic adecvat carnea.
.
Cat priveste pisica, daca vrei sa fii absolut sigura ca eviti problemele, stai departe de litiera ei pe perioada sarcinii sau foloseste manusi cand ii schimbi nisipul. Toxoplasmoza se transmite prin contact fecalele animalului, dar ca sa se fi imbolnavit, pisica ta trebuie sa fi mancat animale infectate, gen soareci, sobolani, vrabiute. Stiu, slabe sanse, mai ales in cazul blanoaselor care nici macar nu ies din casa si sunt multe asemenea cazuri. Chiar citeam de studii care arata ca femeile care nu detin pisici au prezentat rate de infectie cu acest parazit de pana la trei ori mai mari decat stapanele de pisici.

Interacțiunea animalului cu copilul

Ne punem problema si cum va interactiona animalutul nostru cu noul membru al familiei. Este bine sa apelam la dresaj în cazul cațeilor, chit ca avem sau nu copii in casa. Si prin dresaj nu intelegem sarit printr-un cerc de foc, dar conteaza ca animalul sa respecte niste comenzi de baza, astfel incat sa poata fi controlat, mai ales daca e vorba de un caine de talie mare. Plus, nu lasam niciodata copilul singur cu cainele sau cu pisica, pentru ca animalul ramane animal, iar copiii sunt curiosi si inocenti si pot face diverse gesturi care sa deranjeze blanosul si sa il determine sa reactioneze.
.
Așa, și revin, cum e asta, “dăm pisica”? Pardon, “aruncăm pisica”. Unde anume o aruncam, așa, pe strada, ne spălam pe mâini pur și simplu, de parcă am scapa de o cutie goala? Cum copiii nu s-au cerut făcuți, nici animăluțele astea nu ne-au obligat sa le luam acasă. Adică ne-or fi privit cu ochi blânzi, dar pana la urma noi ne-am înhămat la treaba asta, și nu până ne piere cheful sau până când facem un copil, ci pentru tot restul vieții respectivului animal.
.
Sa scapi de el pentru simplul motiv ca vei deveni părinte, fără sa existe vreo problema reala in acest sens, mi se pare un gest iresponsabil și insensibil si o lectie tare neplacuta de bun venit in casa noastra pentru copil: “fiule, pentru că ai venit tu în familie, am aruncat pisica! Atât de sensibili și plini de iubire suntem”. Not!
.
Mă rog, știu oameni care au renuntat la animalele lor de companie pentru motive mult mai neînsemnate. Adica si-au cumpărat pisica de rasă pentru ca dădea bine in casa sau pentru ca se asorta cu canapeaua (pe cuvanul meu ca stiu un astfel de caz), dupa care au scapat rapid de ea cand au vazut că lasă păr sau iși ascute ghearele pe covor. Da, e o pisică, nu un bibelou, la ce te așteptai când ai luat-o?

Experiența copiilor noștri cu animalele de companie

Noi am avut motan timp de 13 ani, un animaluț mega curat, care nici măcar nu ieșea din casa. Făcea infarct dacă îl atingea iarba, vreo frunza sau vreo pala de vânt. Mai de casa decât el nu găseai. Avea 3 ani cand s-a nascut primul nostru copil si 9 ani la al doilea. Vai și câți ne-au mai sfătuit sa îl dam, ca “nu-i bine!”. De ce nu-i bine? Pai asa, ca a inghitit nu stiu cine un fir de par de pisica și i-a ajuns la plămâni și omul a murit cu zile de la firul ăla de par. Dacă va spun ca fix așa ne-au zis. In realitate, cazurile in care parul de animale a cauzat probleme au fost extrem de rare, pentru ca nu, nu ataca organele interne, nici nu se lipeste de intestine, iar compozitia chimica este aceeasi cu a parului uman.

Vine Bebe 3, păstrăm pisica

Acum ca sunt insarcinata cu Bebe 3, nu il mai avem pe motanul Batman (i-au venit de hac bolile batranetii), dar i-a luat locul Pisicoasa, un ghem de energie, gasit in mijlocul strazii, pe la inceputul verii trecute. V-am spus toata povestea ei aici. Cum a aflat că sunt gravida iar, colegul care m-a ajutat sa o salvez mi-a si spus ca spera ca nu am de gand sa renunt la ea. Doamne, Dumnezeule, credeam ca ma stie mai bine de atat. Ce-o fi vina Pisicoasei ca ne-am pus noi iar pe facut copii? Abia mai fericiti vor fi astia mici cu o nebunatica blanoasa ca ea prin preajma.
.
Pe langa pisica din casa, am crescut si catei in curte, si inainte si dupa ce au venit copiii nostri pe lume, iar mai toate animalutele noastre sunt salvate de pe strazi sau din diverse situatii limita. Si asta cred ca e o lectie frumoasa pentru copiii nostri, adoptam, nu cumparam, in conditiile in care sunt atatea suflete care au nevoie de noi.
.
Psihologii chiar spun ca grija pentru un animal este o adevarata terapie pentru cei mici. Copiii devin mai deschisi, mai sensibili, mai prietenosi, mai rezistenti la stres si mai sanatosi cu totul.
.
Deci, daca stai sa pui in balanta lucrurile, ai sa vezi ca beneficiile sunt mai mari decat riscurile, atunci cand imparti casa cu un animalut de companie si sper ca nu ai sa decizi sa iti abandonezi prietenul cu blana, indiferent de cate mituri ai auzi si cate sfaturi de la persoane mai putin informate ai primi. Pentru ca voi toti, si cei cu blana si cei fara, sunteti o familie.

Articole pe aceeasi tema

5 Comments

  • Alina
    16/01/2020 at 1:19 am

    Foarte frumos! Si noi avem copil si motan si pe noi ne dispera parul, dar il iubim pe blanos. Nu stiu cum m.ar privi copilul daca mi.as alunga motanul… oricum nu se pune problema, dar copiii se ataseaza si mai autentic si ar fi dramatic. Despre boli … a avut si copilul si sotul o dermatita de la pisica, s.au tratat toti 3 deodata, si de la bazinul de inot au luat o ciuperca, doar n.o sa renuntam la inot din asta…
    Noua ne pare rau ca a trebuit castrat, atat.

    • Lory
      18/01/2020 at 1:20 am

      Foarte frumos si bine spus. Asa gandesc si eu. Noi avem o pisica si 2 caini (de talie medie spre mare) si totul in ap. Cand am ramas gravida, tot asa, toata lumea ma intreba ce fac cu “fetele” ( cainii) si stiind la ce se refera faceam pe proasta si intrebam ” ce sa fac cu ele? Le tin.” Pai cum, ca o sa ai copil. Si incepeau cu fel si fel. Le o taiam repede, sunt familia mea, copii mei, cand le am luat de pe strada ( toate 3 salvate) ni le am asumat cu totul pana la final ( al lor, al nostru, care cum o fi). Le spuneam ca stiam ca vom avea candva si copil, iar un animal traieste destul cat sa ajungem sa ii avem in paralel 😊 asta e. Ni asumam, acum ne am mutat in UK, ghici ce, am adus si cainii si pisica 😂 doar nu era sa le abandonez.

  • Marius Alexe
    18/01/2020 at 3:51 pm

    Am in prezent o bebelina de 4 luni, si o pisica de 3 ani. Am zis de la inceput ca pisica este membru plin al familiei deci este al patrulea membru cu drepturi depline. Imi imaginam inainte sa vina bebe ca o sa fie frumos, o pisica docila care o sa se poarte frumos cu bebe si cand aceasta va creste se vor juca impreuna. Din nefericire nu stiu daca voi apuca sa vad asta pentru ca de doua luni, impotriva dorintei mele am fost nevoit sa mut pisica la soacra. Nu din cauza mizeriei sau parului, ci din cauza ca pisica desi este ultra protectiva cu bebe, a inceput sa fie agresiva cu sotia. O pandea si o musca zilnic de picioare. La inceput am crezut ca e dar o faza si ca va trece, ma gandeam ca face asta fiind geloasa, insa din pacate puseele astea de agresivitate s-au intensificat. Anyway, ramane animalutul nostru, chiar daca momentan nu mai traieste in aceeasi casa cu noi, o vedem saptamanal. Poate odata cu inaintarea in varsta va deveni mai docila si lucrurile se vor schimba.

  • Irina
    19/01/2020 at 5:26 pm

    Pana vin copiii cu ADHD. Atunci perspectiva se schimba 🙁

  • Adriana Donica
    21/01/2020 at 6:02 pm

    tare as fi vrut sa fi citit asa ceva acum 9 ani…!

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.