Mi-e dor sa ma aranjez linistita

Ruxandra Luca, azi am plecat de acasa

Intr-o vreme demult apusa, cea mai placuta parte atunci cand ieseam undeva erau pregatirile. Incepeam cu o baie lunga si relaxanta, completata de un spalat minutios pe par si de dat cu toate cremele si mastile hidratante posibile.

Apoi treceam la tapetat fata cu pudra si fond de ten, la realizat umbre pe pleoape in te miri ce nuante si la rimelat fiecare geana. Dupa care buzele erau frumos conturate si atinse de ruj… iar si iar si iar, pana obtineam fix nuanta aia de pe capac. Incepeai aranjatul pe la un 8 seara, sa poti iesi la 11-12 din casa. Ce vremuri!

Aveam timp de buclat in voie, de dat cu fixativ, de probat 5 tinute, de privit in oglinda, de gandit si razgandit. Apoi au aparut copiii si n-am mai avut timp de nimic. De iesit am mai iesit, chit ca muuult mai rar, dar am uitat cum e cu pregatitul acela in voie.

Daca te trezesti spunand “A, m-am spalat pe par saptamana trecuta, las’ ca-i bine, mai rezista cateva zile.” e clar ca esti in primele saptamani cu Omuletul acasa. Pe urma apare prima iesire adevarata (adica nu pana la magazinul din colt, ci la ziua celei mai bune prietene) si stii ca nu mai merge treaba asa. Ori faci ceva cu copiii sa bagi si tu un spalat si-un aranjat, ori… Nu exista ori.

Preda-i tatalui, cat tu te concentrezi pe trasnformat in zana. Sansele sunt mari sa traga tot la tine, asta e clar.  Ma-ma, mama, maaamaaaa!!! Poate scoti 5-10 minute de-un spalat, dar de uscat parul in voie nu-ti mai ajunge timpul si atunci e musai sa o faci cu unul in brate si celalalt printre picioarele tale, impingand la vreo masinuta sau zburand un robot.

Chiar daca astia mici nu-s acolo cu tine, ci in camera de-alaturi, tot iti inchipui ca te striga si le auzi deslusit vocea. Atat de obisnuita esti sa fii in priza, sa tresari la fiecare zgomot, sa reactionezi la fiecare miscare, ca ti-e greu sa te deconectezi. Tare bun ar mai fi un buton de on/off!

Machiajul premergator plecarii e o aventura. Raspunzi la o sesiune interminabila de intrebari ale unuia si te faci ca nu-l vezi pe al doilea, care s-a transformat in clovn, dupa ce s-a manjit tot cu rujul tau preferat. Obligatoriu si scump, ca alea nepreferate si ieftine nu-i atrag de fel. Cu ce-a mai ramas din ruj e posibil sa fi colorat si chiuveta si chiar peretii (mai discret, asa).

Cu rimel voi reusiti sa va dati vreodata? Adica fara sa-l intindeti pe toata fata? Mie nu-mi mai iese ca inainte. Mereu imi tremura mainile de nerabdare ca aprope am dus la bun sfarsit machiajul si pot rupe usa, spre alea cateva ore de libertate. Ca sa nu mai spun ca Aris e fan rimel, deci nu scapa nicio ocazie sa mi-l smulga din maini si sa incerce sa si-l aplice, cum a vazut la mine. Cu demachiatul la fel, impreuna o facem, fiecare cu propria discheta: a mea imbibata in lotiune micelara, a lui in apa.

Sa rezum, fetelor, mi-e dor sa stau in dus fara sa mi se para ca striga copiii! Mi-e dor sa ma machiez fara sa ma simt vinovata ca fac un lucru atat de superficial, cat bietul M se chinuie sa ii tina in frau. Si-mi mai e dor sa pot baga ondulatorul sau placa in priza si sa le las acolo sa se incinga, fara sa-mi treaca prin minte 7000 de ganduri negre despre ce-ar putea pati astia mici daca s-ar atinge de ele.

Si singura sansa sa mai traiesc ceva similar acestor senzatii este sa las copiii la bunici o saptamana… doua… trei. Deci daca se ofera, nu zic nu. Zic da. Si saru’mana!

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.