Ai lasat copiii cu tatal lor???

Ruxandra Luca, Ai lasat copiii cu tatal lor???

Cum ies din casa fara niciun copil de gat, cum se gaseste cineva sa ma intrebe:

-Pai si astia mici unde sunt, cu cine i-ai lasat?

-Cu tatal lor.

Dupa mini socul initial pe care il observ in privirea curiosului, urmeaza exprimarea unei adanci admiratii pentru M. Cum poate el sa stea cu copiii 2-3 ore, cat imi odihnesc si eu mintea. Extraordinar asa ceva, ce om, ce tata!

Nu spun ca nu-i asa, dimpotriva. Dar pe el l-o intreba cineva cu cine si-a lasat copiii cand merge zilnic la birou? Sau cand il intalnesc oamenii pe la vreun restaurant, un magazin, o cafenea. Ori presupun automat ca barbatul tata e acelasi barbat fara griji, in vreme ce femeia mama e prizoniera la domiciliu?

Fetelor, haideti sa va spun un secret, tatii pot sa aiba grija de copii si inca foarte bine. Doar ca ascund lucrul asta cu atata maiestrie, incat adesea ne lasam pacalite. Intrebarea nu e daca pot, ci daca vor.

In primul an cu Bebe 2 cred ca am iesit singura de 5 ori din casa. Dupa ce micul print a implinit 1 an si nu a mai fost asa ventuza, am inceput sa mai inspir si eu aer de libertate. Si am luat-o usor, cu 2 drumuri pe saptamana la sala. Apoi cate un eveniment, o vizita la salon, o cafea cu fetele. Pare ca o tineam numai in iesiri, dar minunile astea se intamplau o data, de doua ori pe luna. Bine si asa, ca nu-i nimic mai placut pentru o mama nevorbita si neiesita din casa decat ocazia sa isi puna tocuri si haine dragute. Si sa se spele pe par.

In timpul „curajoaselor” mele escapade fara copii, Albert si Aris raman cu tatal lor. Ca doar n-o sa-i las cu vecinul. Si, supriza, ii gasesc de fiecare data intregi. Manjiti cu toate cele din cap pana-n picioare, dar cu fetele vesele si stomacelele pline (de mancarea cu care ticsesc frigiderul inainte sa plec).

M. are invariabil o figura gen e sfarsitul lumii, dar nu ar recunoaste nici in ruptul capului ca i-a fost greu:

-Ce ai iubitule, esti bine?

-Ei, le am pe ale mele.

Ca daca admite ca i-au mancat sufletul, stie ca i-as putea scoate ochii data viitoare cand sunt coplesita.

Orice ai face, nu te simti vinovata ca i-ai pus copiii in brate si ai plecat. Asta e teoria. In practica, si pe mine ma omoara sentimentul asta de vina. Dar nu suficient cat sa nu o mai fac. Orice ocazie sa las copiii cu tatal lor e buna, ca doar nu oi trai doi ani numai intre patru pereti. Cu gandul asta ma linistesc de fiecare data.

Este extrem de important ca am pornit la drum cu M. constienta ca nu voi duce singura tot greul. Extrem de important. Pai l-am vazut de pe vremea cand aveam doar copii cu blana: pe Batman, pe Ringo si pe Pufos. Era implicat pana peste cap in ingrijirea lor, strangea dupa ei caca, pipi, voma, nu protesta cand il trezeau noaptea, deci se anunta pregatit pentru pasul urmator: puii de om.

Treburile astea cu: femeia trebuie sa aiba grija de copii!, cum sa stau eu cu copiii, pai mai ramane sa imi pun rochie si ala sunt! nu tin. Femeile nu au facut copiii singure. Iar copiii au nevoie de amandoi, chit ca mama e baza in primele luni, in special din motive de alaptat.

Norocul nostru e ca M. are un program flexibil si un job pe care poate sa il mai faca si de acasa. Dar indiferent cate ore pe zi munceste partenerul tau, indiferent cat de obosit ar fi, aminteste-ti ca nici tu nu esti mai odihnita. In alea 8-10 ore cat el a fost plecat, si tu numai in priza ai stat. Stiu prea bine cum e. Probabil ai mancat ceva pe apucate si ai fost o data, de doua ori la toaleta… cu spectatori.

Deci pune-i linistita copilul in brate si chit ca nu poti evada prea departe de casa, incerca o evadare in cada, cu o baie buna cu spuma, urmata de o cremuire ca la carte. Iar cand ai ocazia sa iesi o ora-doua cu fetele, nu sta pe ganduri. Pauzele astea de la mamicie fac minuni pentru cheful de viata si starea ta de bine. Aminteste-ti ca el, iubitul tau, poate sta fara probleme cu copiii. Trebuie doar sa vrea.

Hai sa incheiem pozitiv: cel mai frumos e cand aveti ocazia sa evadati impreuna. Cum prindeti o bunica, o matusa, o prietena dornica sa stea cu copiii, n-ar strica sa folositi timpul respectiv pentru a lucra la relatia voastra.

sursa foto

 

6 comentarii pe “Ai lasat copiii cu tatal lor???

  1. Catalina spune:

    Sunt de aceeasi parere. Am plecat si eu 20 de minute pentru pensat la salonul de la coltul strazii si s-a gasit o vecina sa ma intrebe cu cine am lasat copilul. Pun pariu ca pe sotul meu nu il intreaba nimeni cu cine si-a lasat copilul cand pleaca lunea la fotbal. Si sotul meu e extrem de implicat si are mereu in vedere sa imi lase pauze cat sa mai fig si eu la cate un tuns, vopsit sau alte proceduri de intretinere. Ma bucur ca se schimba usor-usor mentalitatea.

    • Ruxandra Luca spune:

      cea mai importanta e atitudinea sotului tau. Restul conteaza prea putin. El te sprijina si te intelege, adica asa cum ar trebui sa faca orice partener.

  2. D. spune:

    Mi se pare ca bărbații care ajută în casă nu sunt prea bine văzuţi. Eu evit să spun: Da, soțul e cu copiii și da, el a gătit astăzi. Sincer mă întristează când văd persoane (femei) care văd ca fiind ceva fenomenal împărțirea sarcinilor în casă. Și sincer, nici bărbații care se tem de scutece nu ni’s dragi!

    • Ruxandra Luca spune:

      perfect de acord! si da, si eu ajung sa ma simt ciudat prin prisma reactiilor pe care le starnesc atunci cand spun ca M e cu copiii… acasa… singur!!!

  3. Cristina Sendroiu spune:

    Si eu l-am implicat pe sotul meu in cresterea copilului, inca de cand s-a nascut. Baitza zilnica este momentul nostru preferat, in 3. Daca lipseste tati, parca nu are acelasi zambet. Si intr-adevar, am intalnit multe mamici care au ramas surprinse ca fetita mea de 7 luni mai ramane cu tati acasa, o spala, ii schimba scutecul sau ii pregateste lapticul.Am ajuns chiar sa fim copiati, ceea ca ma bucura( gen, citez:” Stefane, sa vii si tu sa ma ajuti sa clatesc fata”.) Mie mi se pare absolut normal sa fie implicati ambii parinti, ca impreuna am facut copilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.