Parenting

Cand o mama spune ca ii este greu, crede-o!

N-am sa uit niciodata cand a venit M. intr-o zi de la birou si m-a gasit terminata, in vreme ce Aris se juca linistit. Copilul nostru o tinuse intr-un catarat, urlat si alergat prin casa ziua intreaga, iar cand a ajuns taica-su si-a luat brusc atitudinea de ingeras. Eram cu o falca in cer si una in pamant, nu voiam decat sa i-l pun pe Aris in brate si sa ma inchid in baie vreo 10 minute.

“Nu inteleg de ce zici ca nu sta, vad ca e foarte linistit!”, cu accent pe “foarte linistit”. Pentru o fractiune de secunda, mi-am imaginat ca il strang de gat pe tatal copiilor mei. Am alungat rapid gandurile negre, mi-am muscat buzele si mi-am inghitit lacrimile.

“Sta ACUM, toata ziua n-am putut misca un deget.” Mi-a aruncat privirea de te-lamentezi-ca-nebuna-copilul-e-painea-lui-Dumnezeu si a inceput sa se joace cu Aris. Eu m-am dus in dormitor sa plang in perna.

Am in minte multe episoade dintr-astea in care mi-a fost tare greu ca mama si m-am simtit neinteleasa de M. sau de alti oameni din jur.

Ma mai trezeam povestind in stanga si in dreapta ca mamicia nu-i mereu lapte si miere. Asa satula ajunsesem de tot, incat simteam nevoia sa eliberez din povara.

Spuneam, de pilda, ca Aris iar s-a trezit la sfert de ceas in noaptea respectiva, ca la pranz n-a inchis un ochi si ca picam de oboseala, in vreme ce el era inca plin de energie. Sau ca din 5 zile de vacanta alergasem dupa Aris 98% din timp si n-avusesem deloc vreme pentru Albert, daramite pentru bucurat de timp liber.

Cel mai mult m-ar fi ajutat sa aud: “Inteleg, cred ca iti este foarte greu”. Si eu as fi raspuns: “daaaaa, greu tare!“.  “Simti ca nu mai poti…”.  “Daaaa, fix asa, ma intelegi, ce bine, multumesc!” Si gata.

Sigur ca de putut mai poti, intotdeauna mai gasesti un strop de energie sa nu te prabusesti, dar faptul ca cineva te asculta si te intelege, sau macar pretinde ca o face, e cea mai buna terapie. Si tot ce ai nevoie sa te readuca pe linia de plutire.

Cand colo, mama iti spune: “Vai, nu stiu, voi dormeati neintorsi cand erati mici! Eu am stiut sa va cresc altfel”, Prietena: ” Copiii normali respecta un program de somn!”, vecina de peste drum: “Cum ti-i educi, asa ii ai!”, soacra: “Lasa ca si altor mame le este greu si nu se mai plang atat!”. Invariabil, iti dau de inteles ca ai gresit pe undeva, ca e vina ta.  Sau ca EXAGEREZI:

“Uite ce linistit e copilul asta, nu vad cum ti-ar putea fi greu cu asa un ingeras!”  Ce cumplit sucit de cutit in rana! “Da, domnule, asa pare, dar eu stau nonstop cu el si iti garantez ca face asa cum spun si inca putin pe deasupra. Deci e al naibii de greu!” Oare de ce nu petrec si ei cu “ingerasul” vreo 24 de ore, sa vada cat exagerezi.

Oricat de linistit si de toata noaptea dormitor inca din prima zi de viata ar fi fost al tau, oricat de bine ar fi mancat sau ar fi supt sau s-ar fi descurcat la scoala, nu inseamna ca toti copiii sunt la fel. Drept urmare, unor mame le este mai simplu, altora mai greu. Nu pentru ca ar fi gresit pe undeva sau pentru ca le-ar placea sa exagereze. Ci pentru ca asa stau lucrurile.

Daca o mama iti spune ca nu mai poate, cel mai bun lucru pe care il poti face pentru ea este sa o asculti si sa o crezi. E de ajuns sa se simta inteleasa. Ce NU e de facut, never, ever, oricat de puternic ar fi imboldul este:

  • sa ii compari copilul cu al tau sau al vecinei,
  • sa o compari cu tine sau cu vecina,
  • sa ii spui ca exagereaza sau ca e vina ei.

Optional, ii poti strecura la final una din variantele:  “Esti o mama minuata!”, “Buna treaba faci  cu asta mic!, “Wow, te descurci excelent!”. Se accepta orice cu inteles similar.

Mi se par niste chestii simple si de bun simt pe care ar trebui sa le constientizeze toata lumea: rude, prieteni, tatal copilului. De ce sa adancesti greul unei mame cand poti foarte usor sa ii iei din povara?

foto

22 comentarii la “Cand o mama spune ca ii este greu, crede-o!

  1. Daa asta aud si eu tot timpul,de exemplu pot gati ceva doar daca sta cu soacra sau cu mama mea cand doarme este exclus ca s-a invatat oarecum leganat dupa prima ora de somn,si vine soacra si spune da nu stiu cum faceam eu atata treaba ca ai mei dormeau cate 3 ore,nu aveam statie sa ii aud din gradina cand se trezesc,faceam si mancare spalam si la mană…wowww ce incantata sunt cand aud toate astea imi vine sa merg si eu in gradina sa ma bronzez putin. Sunt o mamica foarte panicoasa si de cand l am nascut pe D. Nu l am lasat singur in camera nici macar dormind si nici sa planga iar acum trag multe,dar nu conteaza decat sa fie el sanatos. ABIA ASTEPT SA BEAU SI EU O CAFEA INTR-O DIMINEATA SI SA IL PRIVESC JUCANDU-SE SAU MACAR SA NU MAI STAU ASA IN PRIZA.

    1. Exact asa sunt si eu mami , nu l’am lasat nici macar un minutel singura las totul si cand doarme stau langa si nu ma intereseaza nici de mancare nici de curatenie daca pot sa fac , fac cand il las cu mama sambata .. clipele cu copilul meu nu mi le intoarce nimeni asa ca o curatenie si o mancare sunt atat de neimportante pt mine si cui nu ii convine le doresc multa sanatate si iubire din partea copiilor 🤗🤗🤗😘🤗😘😘😘😘🤗😘😘😘🤗😘😘😘

    2. te inteleg perfect! si Aris se strezeste dupa aproximativ 30 de minute de somn de pranz si apoi nu te mai lasa sa te ridici de langa el. In alea 30 de minute, abia iti tragi sufletul si, in rest, nu iti iese mare lucru, nu poti face casa luna si gati tot felul de bunatati. Copiii soacrei tale or fi dormit 3 ore, al tau e altfel si al meu e altfel. Pentru ca da, soc, copiii sunt diferiti. Foarte bine ca nu l-ai lasat sa planga.
      Iar cu cafeaua, va veni si vremea ei. Noi avem bona de cateva luni si viata e altfel. Plus ca imi aminteam de la primul, exista viata baut de cafea in tihna si dupa copii. 🙂

  2. Te inteleg perfect Ruxandra si eu cam tot in aceeasi situatie sunt. Putini din jurul nostru inteleg ca un copil care a stat din prima zi de viata constant langa mama lui e normal sa se simta liber si sa faca ce simte numai in preajma ei. Faptul ca ni se reduce mult din timpul alocat si altor activitati &familie&prieteni care inainte de copil le faceam cu usurinta e frustrant si dureros, dar dupa cum bine vezi e temporar. Cu multa rabdare si forta nebanuita le depasim pana la urma.

    1. da, Adina, toate trec. La noi deja au trecut, pentru ca de cand avem bona s-au imbunatatit semnificativ lucrurile. Sigur ca amintirile raman. Sigur ca noaptea tot tarziu se culca, in a doua parte a zilei si in weekenduri tot cu mine/noi sta, dar nu mai e stresul ala ca orice-ar fi, n-am in bratele cui sa il pasez.

  3. Stiu ce spui! Trist e ca auzi asta de la alte femei, persoane apropiate! Parca vor sa îți arate cat de perfecte sunt ele si cat de nedescurcareata esti tu! De parca tu nu ti ai dori sa fii odihnita si liniștita si asta in primul rând pentru copilul tău! Dar na, este multă răutate in jur! E o lupta pentru Supremație, pentru superioritate! Nu mai exista solidaritate!

    1. si asta, dar mai mult cred ca sunt menite sa te imbarbateze. Asa stiu oamenii sa procedeze. Arunca o rautate si mama ar trebui sa prinda forta datorita ei, nu sa se simta ca naiba. 🙁

  4. moaaama, am si uitat perioada aia! curaj, ca trece, vin altele 😀
    Dar da, pleca sotul toata saptamana cu jobul, eu singura acasa, cand ma suna serile ii ziceam ca a urlat si ca sunt chiaunita etc. Vine sotul de la job in weekend si ma intreaba “si voi ce faceti toata ziua?”, “dar ce cuminte e” etc. M-am salvat cu faptul ca a trebuit sa termin un site si ii zic sotului sa stea 2 ore pana dau de capat css-ului, si a inceput fix la program colicile, fix in brate la el => peste 10 minute vine cu bebe de sub bratz, intinzandu-mi mainile disperat “Nu stiu ce sa ii mai fac!!!” . Ii zambesc, dau un pup, ii zic ca de la capat: bicicleta, mers cu bebe pe umar, masaj la burta, leganat, si apoi de la capat pana la ora 18:00 ca are colici cu program.

    Si uite asa ne-am descurcat cu joburi si face fata 10 ani acusi si pt prima data apelam la bona pentru un concert la Metallica 😀 (bona fiind o prietena ca locuieste aproape de stadion). Dar al 2lea copil nu mai fac.

    1. nu mai faci? Tare incheierea asta :)) eu clar am uitat totul de la primul, ca altfel nu il mai faceam pe al doilea. Si acum am asa proaspete in minte momentele dificile, ca nu-mi vine sa-l mai fac pe al treilea. Initial am zis ca mai fac imediat inca unul, cu timpul, insa, m-am razgandit. Astept sa uit, poate ma incearca sentimente mai bune. 🙂

  5. Ruxandra am citit postarea ta si iti marturisesc ca in acest moment plang. Plang fiindca sunt epuizata, neinteleasa si zau ca imi vine sa imi iau copilul si sa plec in lumea larga. Locuim in pensiunea sotului meu la parter. De cand a deschis-o aproximativ de 2 ani numai eu sunt nevoita sa ma ocup de ea adica curatenie in fiecare zi, curatenie in camere (6camere) clienti cu diferite pretentii, gatesc ca la cantina si la orice ora fiindca na e un venit in plus si avand rate mari trebuie sa le acoperim cumva. La 3 saptamani de la operatie de cezariana m-am vazut nevoita sa fac curatenie in cele 6 camere cu niste dureri crunte, copilul lasat in patut iar eu bocind de durere si asta fiindca soacramea “nu” putea sa vina sa ma ajute. Copilul are 1 an si 6 luni acum. E un copil super energic. Trage tot de prin casa, varsa, vede o usa deschisa iese afara, vede o balta de apa se baga in ea, prinde galeata cu mopul o varsa, se murdareste etc. Sotul meu pleaca in cea mai mare parte a zilei, iar cand vine e obosit si imi cere sa il las sa se odihneasca ca de parca eu sunt odihnita. Imi iau copilul si ma inchid cu el in camera. Plang si ma amagesc ca va trece, dar nu trece. Soacramea daca vine la noi vine sa ii faca poftele baiatului ei. Daca eu am gatit ii zice “vrei sa iti fac eu altceva de mancare”? O urasc din toata inima mea. Sotul meu nu ma crede ca sunt epuizata fiindca soacramea ii zice ca si ea a crescut 3 copii. Dintr-o femeie aranjata, stilata m-am transformat intr-o sclava. Sunt foarte multe de povestit…
    Ma gandesc serios sa plec din iadul asta, sa las in urma o casnicie de 7 ani si sa fiu doar eu si fiul meu.

    1. si eu am lacrimi in ochi citind ce scrii si mi-as dori sa nu mai traiesti asa, pentru ca nu e corect fata de tine si fata de puiul tau. Practic nu te poti bucura de el, de nimic, esti mereu intr-o alergatura si o stare de nemultumire care nu face bine nimanui. Cred ca trebuie sa ii explici sotului tau ca nu mai poti continua asa. Pentru binele copilului vostru, daca nu al tau, ar face bine sa te asculte.

    2. Irene, imi pare rau, te cred. este foarte greu, dar mai ai putina rabdare. Coilul o sa creasca, nici nu o sa-ti mai amintesti aceste clipe decat vag, ca printr-un vis… E greu sa nu simti ca ai sotul alaturi, si eu am un sot care parca nu e intarcat, dar incearca sa iti schimbi TU starea de spirit si detaseaza-te. Eu am reusit sa fac asta facandu-mi planuri separate, fara sa ii spui asta neaparat. Pur si simplu, traieste-ti fantezia ta. Eu mi-am facut blog, am incercat sa cunosc oameni, chiar daca numai online, am incercat sa am o viata normala in afara acestui mediu anormal. Imi fac datoriile fata de el si de casa, in rest imi vad de treaba mea, de viata mea interioara departe de lucrurile care ma supara. Nu stii unde duce viata, dar macar simti ca, orice s-ar intampla, cazi in picioare. In plus, descoperi o energie si o dorinta noua de a trai care e foarte atragatoare pentru sot, asa ca lucrurile s-ar putea chiar sa se schimbe in bine pentru voi si sa isi doreasca sa se apropie de femeia asta noua si vesela, care nu e dependenta de el si pe care vrea din nou sa cucereasca. Multi barbati au pretentia sa fie capi de familie, dar habar nu au sa o conduca si sa o iubeasca. Sunt total imaturi si nepriceputi, asa ca hai sa facem noi ce trebuie, sa le aratam cum se face… 😉

  6. Din pacate nu am cu cine sa vorbesc, nu ma intelege si culmea ca nici nu ma ajuta cu nimic. E o obligativitate sa gatesc de 3 ori pe zi, iar eu nu am mereu timp. Uneori uit sa ii dau copilului mancare la ore fixe. Noroc ca il alaptez. Parul ajung sa il spal la 2 saptamani fiindca am ajuns ca o baie in cada sa fie un lux pe mine, doar dusuri fugitive. De dormit nici nu mai zic fiindca copilul meu nu doarme 3 ore legat.
    Am de luat o decizie si mi-e foarte greu. Nu imi recunosc sotul deloc.

    1. Irene, imi pare tare rau pentru ca treci prin asa momente. Eu nu sunt mama, recunosc, poate nu ar trebui sa ma bag in discutie, nu stiu prin ce greutati trec mamele decat din auzite. Totusi, simt in postarea ta un strigat de ajutor si, din punct de vedere uman, mi se pare ca situatia ta este inadmisibila si iti poate dauna tie si copilului tau. Trebuie sa existe macar o persoana in jurul tau careia sa ii poti cere ajutorul. Sotul tau ar trebui sa fie primul, dar, daca nu e el, altcineva. Vreau doar sa te incurajez, sa iti spun sa te gadesti la tine – asta nu inseamna egoism – daca tu nu esti sanatoasa, cum ii vei ajuta pe cei de langa tine? Incearca sa rezolvi situatia impreuna cu familia, ori apeland la consiliere, ori angajand persoane care sa te ajute la treburi.
      Daca situatia nu se poate rezolva in nici un fel, si nu exista intelegere, gandeste-te la tine.
      Iti doresc numai bine si sa iei cea mai potrivita decizie pentru tine si pentru copilul tau.

    2. Draga Irene, iti doresc sa gasesti puterea si intelepciunea sa faci cele mai bune alegeri, oricat de greu ar fi. Deja esti un om puternic, sunt sigura ca vei reusi orice iti propui! Meriti sa fii fericita!

  7. Mare adevăr! Tot ce-mi doresc e doar puțină înțelegere. Nu, “e oglinda ta, dragă. Dacă tu te liniștești și nu vei mai fi așa stresată, nici copilul nu va mai fi așa agitat.” 😕

    1. ma rog, asta e adevarat ca e important sa fim linistite si sa fim bine in general, noi, mamele, dar cum Doamne iarta-ma sa te linistetsi cand ai asa reactii in jur si atata sucit de cutit in rana…

  8. Buna Ruxandra,eu am 44 ani si sunt bona de vreo 5 ani timp in care am stat la 4 familii.Iti pot spune din experienta ca copilul sta linistit cu bona si se reactiveaza rau cu mama mai ales. Cu tatii parca stiau de frica sau de rusine , nu stiu.Am cunoscut doua dintre mamici erau bune si blande ,painea lui Dzeu, erau cele mai istovite si terminaaaaaaate psihic, fetitele lor le calareau cum intrau in casa era clar ca acei copii le iubeau si se simteau in largul lor cu ele.Cu mine nu rezonau asa cu iubire ci mai degraba cu respect si rusine cam la fel ca si cu tatii lor.Eu stau putin cu copii 8 -10 ore /zi, imi permit sa-mi trag rabdare stiind ca se termina programul, tu ca mama esti luata de noua .Ai curaj si determinare si iti doresc sa reusesti sa cresti si sa educi copilasii tai asa cum doresti, chiar este dificil, am citit la carti de parenting(degeaba), ei se nasc f. puternici , nu cum eram noi ,unde ne puneau acolo stateam.Si eu am avut praguri cand imi venea sa plang si sa renunt la job dar cand vedeam mamica cum era de istovita de la slujba si o lua pe fetita in primire ma razgandeam si ziceam ca sunt stari normale si altele le-au avut.Dragalasenia copiilor cantarea mult, ei nu gandesc f. mult sunt doar emotie si stari.Curaj si iubire din belsug sa ai!

  9. Ma bucur ca ti-am descoperit articolul! Este un adevar pe care nu multe mame il recunosc tocmai fiindca stiu ca vor fi imediat judecate. Eu am 6 copii si de fiecare data, cand erau mai mici, oamenii cei mai apropiati, care ar fi trebuit sa te ajute si sa te sustina, imi faceau viata iad prin asprimea cu care criticau. Ma gandesc si eu ca acesti copii ar fi avut o viata mai frumoasa daca mama lor nu ar fi fost facuta sa sufere si sa planga si ar fi fost mai vesela cand erau mici si in formare. Imi aduc aminte si acum o felicitare facuta de primul meu baietel care m-a terminat… scrisese in ea ceva de genul “mami are o inima de aur, dar e trista mereu”. Simteam ca e singurul care ma intelege, in loc sa am parte de acest lucru din partea adultilor. Poate asa or sa te inteleaga si pe tine copiii tai. In schimb, acum , cand copiii sunt la scoala, am parte de o sustinere incredibila din partea tuturor celor de acolo, de la profesori la alte mamici. Mereu mi se spune ca am niste copii extraordinari si ca ma admira pentru cum ma ocup de ei, sau ca, atunci cand le este si lor greu, se gandesc la mine, ca am mai multi si totusi fac fata, si se calmeaza. Copiii cred repede, bucura-te de el acum, cand este mic. Distrage-i atentia cu altceva cand incepe sa faca nazbatii. Dupa ce pleaca la gradi, o sa simti ca iei o pauza si o sa-l primesti inapoi acasa cu dor dupa ce nu v-ai vazut cateva ore. Nu mai spun dupa ce incepe scoala, mai ales daca sta mai mult (si la after school)… Succes si sunt sigura ca o sa te descurci foarte bine! P.S.” Cred ca problema este la noi, la mamici, cand suntem cu copiii si ne reduc la starea asta fiindca incercam sa facem alte lucruri, poate si necesare uneori, dar in acele clipe nu ne mai concentram pe copii si avem impresia ca ne..deranjeaza, ca ne incurca de la ce vrem sa facem, si atunci ne enervam. Poate ar fi bine sa ne concentram DOAR asupra lor si sa empatizam mai mult cu ei, sa simtii prin tot corpul fiorii cand cel mic isi pune bratele in jurul gatului tau, sa traim la maxim fiecare moment de apropiere cu ei. Si sa fim recunoscatori ca sunt sanatosi, alte mamici renunta la tot doar ca sa stea luni de zile langa patul de spital al puiului lor…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *