Astazi, 4 aprilie, este ziua mondiala a animalelor fara stapan. Exista aproximativ 600 de milioane de caini, pisici, cai si magari care isi duc traiul chinuit pe strazile din intreaga lume. Noi avem un motan si doi caini care au devenit ai nostri pentru simplul motiv ca ……nu i-a vrut nimeni. Si atata bucurie ne-au adus in toti
acesti ani, ca nu a fost clipa in care sa regret ca le-am facut loc in viata noastra (si astfel, probabil, le-am salvat-o pe a lor). Pe Batman, motanul nostru, l-am gasit in toamna lui 2006, in drum spre facultate, aruncat efectiv intr-un cos de gunoi. Abia nascut (nici nu i se deschisesera ochii inca), speriat si infometat, tipa dupa ajutor cu ultimele forte. Pur si simplu nu l-am putut lasa acolo… Au urmat cateva saptamani in care l-am hranit cu lapte special la cateva ore, ca pe bebelusi, l-am tratat de toate bolile pamantului si l-am vazut cum isi revine treptat, prinde puteri si creste. Astazi Batman e un motan frumos, iubitor si atat de gras, incat oricine il vede prima data ma intreaba daca pisica mea e gravida. A, nu , n-ati inteles, e motan…si castrat pe de-asupra…
Negruta e cel mai inteligent catel pe care l-am vazut vreodata si singurul care rade, asa, ca noi, oamenii. Multi cred ca maraie si-si arata coltii, dar ea de fapt rade, credeti-ma, asta face, ori de cate ori e bucuroasa de ceva. Pe Negruta am gasit-o atunci cand ne-am mutat la casa, in urma cu sapte ani. Era catelul locului, dar am considerat-o de la inceput a mea. Nu a vrut niciodata sa locuiasca permanent in curte, sta o vreme, mananca, se odihneste si apoi prefera sa se bucure de libertatea cu care a fost obisnuita. Acum, spre batranete, observ ca petrece perioade mai lungi la noi, se lasa mai mult dezmierdata si cere tot mai rar sa-i dam drumul in fata portii. Negruta e speciala si o astept cu drag sa fie a noastra cu totul. Cand va decide ea…
