Viata cu un copil e parfum

Vineri, am zis ca ii dedicam lui Albert jumatate de zi. Planuim asta de cel putin un an, de cand Bebe 2 e mai putin dependent de mine, dar ne-a iesit abia acum. Am lasat copilul mic pe maini bune, am uitat de telefoane, laptopuri si griji, l-am luat pe Albert de la scoala la ora 14 si ne-am pus pe petrecut timp de calitate impreuna.

Asa s-a mai bucurat cand ne-a vazut! Direct in brate i-a sarit lui taica-su si ne-a luat la pupat pe amandoi, chit ca il vedeau colegii. Doar nu se cade ca un „baiat mare”, cum spun ei, sa se iubeasca chiar asa, pe fata, cu parintii. Dar in clipa aia nu i-a mai pasat.  Am vrut sa fac o poza, ca prea de suflet era momentul bucuriei lui pure, dar m-am luat cu lacrimile si emotiile si am uitat.

Planul era simplu: mancam ceva bun, vorbim cate in luna si in stele si vedem un film 3 D recomandat pentru toata familia.

Tot drumul, Albert ne-a povestit de scoala si de colegi, cum au avut ei nu stiu ce tombola, cum s-au certat, cum s-au impacat si ce au mai facut prin pauze. In mall am descoperit un colt de joaca dragut fix langa magazinul de jucarii pe care pusese ochii, deci s-a ales si cu un set LEGO nou si cu o runda de joaca pe saturate. Apoi am mancat in liniste. De mai multe ori chiar. Comandam si desert? Sigur, dar intai as mai manca o salata. Ce mai, ne-a tihnit.

A urmat filmul. Aici am mers pe mana lui Albert. Era unul pe care voia sa il vada de nu stiu cand si care i-a placut la nebunie. Noi nu i-am impartasit neaparat entuziasmul, dar am profitat de cele doua ore de intuneric sa tragem cate un pui de somn. Cu mana pe inima va spun, e prima data cand adormim la film. Si-ai zice ca nu te poti odihni in galagie, dar de unde? Cred ca M. a si sforait putin. Mare noroc ca eram aproape singuri in sala. Cand s-a terminat filmul, noi doi eram odihniti, Albert incantat ca vazuse ce isi dorise si mai mancase si popcorn dupa pofta inimii, fara sa atenteze nimeni la portia lui (ca de, noi dormeam).

Dupa film, am mai mai avut timp pentru o runda de desert: Albert inghetata, noi wafe cu ciocolata si banane.

Ne-am amintit ca viata cu una bucata copil e parfum. Parca eram in vacanta. Zambeam si eu si M. de bucurie ca apucam sa ne auzim intre noi si sa ne tihneasca mancarea (eram obisnuiti ca in timpul meselor in familie sa ni se opreasca in gat). Iar Albert radia ca avea atentia noastra toata.

E demn de mentionat ca pe tot parcursul aventurii in trei i-am vazut fatica lui Aris in toti copiii mai micuti care ne-au iesit in cale si ne-am imaginat cum s-ar fi bucurat si el de fiecare lucru pe care noi l-am facut. Eram hotarati, a doua zi aveam sa reluam fix traseul de vineri, numai ca in patru de data aceasta. Si mai putin partea cu filmul, desigur.

Doar stiam ca Aris e argint viu si ca atunci cand iesim cu amandoi pe undeva, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Dar asa anesteziati eram de acalmia zilei precedente, ca aveam asteptari ca acum sa fie si mai bine.

Zambesc putin in timp ce scriu aceste randuri. Am plecat de acasa Zen, pusi pe distractie. N-am pasit bine in mall, ca micul atomic a inceput alergatul si exploratul. Albert voia la magazinul LEGO, Aris tragea sa descopere continutul unui cos de gunoi. Era musai sa ne despartim, ca sa ii impacam pe amandoi: M. a mers cu Albert sa isi creeze copilul un omulet LEGO, eu am ramas la alergat dupa Aris.

Apoi cica sa mancam. Deja rad cu pofta. Pai Aris avea de dezbracat manechinele din vitrine si de explorat nenumarate coltisoare ascunse din magazine, avea de cocotat si alergat si de ascuns de mine. Mai avea uneori si de dat cu fundul de pamant.

Ne-am incapatanat sa comandam aceleasi lucruri ca in ziua precedenta. Am reusit sa mananc doua linguri de supa inainte sa o iau din loc dupa puiul atomic. Intre timp, a luat si M. doua inghituri si a venit sa ma ajute. Hai, mananca tu! Lasa, mai bine tu! In final, n-a mai apucat sa manance niciunul dintre noi. Pe Albert ce l-am mai convins cu niste supa. Aris, cu atatia stimuli in jur, nici gand sa puna gurita pe ceva.

Macar la desert am zis ca va fi liniste, pentru ca in general tac, stau locului si savureaza dulcele. Inghetata raw vegana de zmeura pentru toata lumea (am gasit si noi prin mall). Dar ce, cu inghetata in mana nu poti alerga? Ba cum sa nu. O poti si scapa si apoi poti striga in gura mare pentru una noua. Pe care o si primesti, ca doar bietii oameni din jur nu sunt obligati sa iti asculte simfoniile. In situatiile astea, Albert devine si el mai agitat, iar lucrurile se complica semnificativ. E de la sine inteles ca noi, astia mari, am sarit peste desert.

Printr-o minune, am reusit sa indesam intre aventurile zilei si o runda de cumparaturi la supermarket, pe repede inainte.

La final, Albert tragea sa mergem la un loc de joaca, Aris era deja mort de somn si trebuia trimis la odihna. Impaca-i pe amandoi, daca poti. Singura solutie: ii duci de urgenta acasa, fie ca vor, fie ca nu.

Au adormit bustean in scaunele lor de masina, asa ca am apucat sa ne tragem putin sufletul. Cat asteptam la semafor, ne-am intors spre ei si i-am privit: doi ingerasi cufundati in vise, tot ce-i mai bun si mai frumos din noi. Ne-am amintit brusc de ce tabloul fericirii noastre nu-i complet fara ei si ne-a revenit zambetul pe buze.

Da, dragilor, viata cu doi copii e grea. Si e foarte posibil sa te simti ca in vacanta cand esti doar cu unul dupa tine. Nu mai spun cand evadezi fara niciunul. Dar viata cu doi copii e si asa frumoasa, ca nu as schimba tot haosul de care v-am povestit mai sus pentru nimic in lume. Si clar n-o spun doar asa, ca altfel nu m-ar mai bate gandul de Bebe 3.