Nu stiu la voi cum e, dar la mine in spalatorie exista mai mereu un maldar de rufe murdare. Pun la spalat in fiecare zi, scot din masina, intind, strang de pe sarma, calc, dar maldarul nu scade. Dimpotriva. E de-ajuns sa imi intorc privirea de la el cateva minute, ca sigur se mareste considerabil. Daca il ignor ore bune, e in stare sa se dubleze.
Cand imi pun ambitia si pornesc masina dupa masina ziua intreaga, pana dovedesc rufele, n-apuc bine sa intind ultima serie ca sigur, dar sigur unul dintre copii pune pe el suc de portocale si e musai sa il schimb din cap pana in picioare. Al doilea copil se umple de sos rosu si imi tranteste bluza la spalat, in vreme ce M. ma pandeste de dupa colt cu un brat de haine murdare, pe care il depozitase cine stie pe unde pana atunci, numai in spalatorie nu.
Deci taman cand sa zic si eu ca am terminat rufele si sa vad in sfarsit gresia curata si toate lighenasele in care le sortez frumos si pe culori goale, pam! maldarul e la loc. Rasare din propria-i cenusa, n-am vazut asa ceva.
Toata copilaria mi s-a spus ca aproape nu exista pacat mai mare decat sa pui la spalat duminica si in zilele de sarbatoare. Duminica era cel mai grav. Puteai sa gatesti, sa strangi masa, sa maturi (nu sa dai cu aspiratorul, asta era pacat), sa speli vase, si alte cateva dintr-astea, dar fereasca Dumnezeu sa pornesti masina de spalat, ca era jale. Toate relele pamantului aveau sa se abata asupra ta.
Mult timp am ascultat-o pe mama si pe bunica. Desi eram om mare la casa mea si nu credeam deloc in treaba asta, ca mi se parea ca Cel de Sus se concetreaza pe alte lucruri, tot mi-era nu stiu cum sa pun rufe la spalat duminica. Pana a venit si al doilea copil si a crescut suficient cat sa sara prin balti si sa se joace in praf cot la cot cu frate-su, plus sa isi toarne tot meniul zilnic pe haine, combinat cu muci si mai stiu eu ce alte lucruri datatoare de pete care mai de care mai colorate.
Si-am zis ca nu se mai poate, eu pun la spalat si duminica si imi asum ce o fi, ca altfel nu mai fac fata rufelor. Mama a fost de-acord ca daca e pentru copii, Dumnezeu ne iarta. Mai indes si cateva bluze de-ale mele printre lucrurile lor, in speranta ce se va trece si asta cu vederea.
Poza nu-i de la noi de-acasa, dar ar putea foarte bine sa fie. Si e reprezentativa pentru zilele bune. In alea proaste, nu se deschide usa de la spalatorie de lenjerii de pat trantite peste tot si amestecate cu bodyuri-urile lui Aris, hainele mele de sala, bluzele de uniforma ale lui Albert si camasile lui M. Sortarea pe culori si pe materiale imi ia o vesnicie. Mereu mai intreb din care iese culoarea, care merge si la 60 desi pe eticheta scrie 40, care e de pus in saculet, de intors pe dos sau de aruncat pur si simplu in masina.
La voi cum e cu rufele astea murdare, le dovediti vreodata sau tot asa, e poveste fara sfarsit?
La noi cosul de rufe pare fara fund. Spal zilnic, in afara de duminica si sarbatori si tot e plin. Nu stiu de unde izvorasc atatea haine, ca avem doar un copil. Nu stiu ce o fi cu sotiii ca nici al meu nu pune mai niciodata hainele in cosul in rufe.