Ma uit la Aris, sta la masa si mananca tacticos cereale cu lapte. Cot la cot cu frate-su de 8 ani. Apoi incep sa deseneze amandoi. Fiecare cu coala lui de hartie, cu propriile idei si culori. Asta mic tine creioanele corect si pare ca stie exact ce vrea de la desenul respectiv, nu mazgaleste pur si simplu.
Ieri aveam o burta mare cu un omulet in ea. Si apoi am avut un bebelus care s-a transformat in baietel peste noapte. Asa brusca a fost trecerea, ca nu-mi revin. Era pufos tot, gangurea si nu facea mare lucru. Pana pe la vreo 8 luni nici dintisori n-avea. Acum e plin de dinti si poate sa faca mai tot ce poate si Albert.
Vreau, nu vreau, asta mic si-a luat adio iremediabil de la bebelusie. Nici de supt nu se mai tine, doar cand si cand, de alint. El, care manca numai lapte de mama si fructe si legume bio. Acum linge din inghetata lui Albert. Si mananca paste cu creveti.
Abia cand il iau in brate si ma uit la noi in oglinda imi dau seama cat de mare a crescut. Imi amintesc cum il tineam cand tocmai il adusesem acasa din maternitate. O mogaldeata buna de strans la piept. Acum sta smechereste pe soldul meu si numai imi comanda unde sa il duc: spre cuptor sa il butoneze, spre usa sa tasneasca afara, spre chiuveta sa dea drumul la apa.
Imi place sa le privesc manutele. Ale lui Aris sunt inca mici si pufose, dar ale lui Albert au crescut atat de mult, ca ii pot da manusile mele. Oare cand s-or transforma in maini aspre de barbati, mi-oi mai aminti palmulete lor de copii pe care le-am acoperit cu milioane de pupici de-a lungul timpului?
E clar ca daca Albert si Aris o tin in ritmul asta nebun de crestere, maine-poimaine ma trezesc tragand de doi vlajgani si intrebandu-i, speriata, ce au facut cu copiii mei. Adesea le spun baietilor sa fie sanatosi si sa creasca frumos, dar mai usor, ca nu-i alearga nimeni sa se faca de 2 metri, sa le creasca par pe fata si sa scoata fetele in oras. Ar strica sa ma asculte si ei?
