Ieri, Albert a avut ultima serbare de Craciun. De la anul gata, nu le mai organizeaza. Are abia sase ani, parca-i prea devreme…
Asa-mi place la sebarile lui! Imi e drag sa-l vad pe scena zambitor, sa-l aplaud pana nu mai pot, sa-mi dea lacrimile de emotie iar si iar, sa-i fac 1000 de fotografii, sa-i trimit inimioare si pupici si sa vad cum mi le trimie inapoi cand nu se uita doamna, sa ma minunez cat de frumos e, si cat de mare si inteligent si sa ma bucur pana la cer si inapoi ca-i al meu. Dar gata cu serbarile!
Ei, pe vremea mea… Ha, ha, am ajuns s-o spun si pe asta. Deci da, pe vremea mea se faceau serbari pana tarziu in anii de scoala. Tin minte ca eram suficient de mare cat sa scriu si sa regizez scenete, sa ofer roluri colegilor, sa ne facem singuri costumele, decorurile, coregrafiile si sa dam cele mai frumoase reprezentatii in fata parintilor. Le placea si lor, ne placea si noua. Era un exercitiu fantastic de imaginatie si de memorie. Am si cateva filmari de pe atunci, abia astept sa scormonesc dupa casete cu prima ocazie cand ajung la Bacau.
Serbarea de ieri a fost absolut minunata. Toti copiii frumosi, imbracati in straie populare, toti parintii terminati de mandrie si de emotie pentru astia mici deja mari ai lor. Pana si faptul ca Albert si-a uitat rolul mi s-a parut extrem de dulce. Ce sa mai spun cand l-am vazut dansand, cantand colinde sau vorbind cu Mos Craciun (il iubeste de nu mai poate pe Mosu)… M-am topit. Micul pufos a asistat si el linistit la tot, chiar daca era nedormit, dar s-a mutat de la mine la M. in brate si tot asa, dupa cum a avut chef.
Cand in sfarsit s-a terminat serbarea, imi venea sa-i rog pe copii sa ne mai cante un colind. N-am putut, ca s-au apucat sa-si deschida cadourile si sa manance din covrigii, merele si nucile primite. De cantat pentru mama lui Albert le mai ardea lor? 🙂
Ultima serbare… Ei lasa, ca de la anul facem noi serbari in sufragerie. Tragem canapeaua, amenajam scena, impartim rolurile, chemam bunicii si incepem spectacolul.
Pana atunci, poze dragi de ieri.