Am totul

sa stim sa apreciem ce avem

Vineri seara, in drum spre casa, ma gandeam ce zi de rahat tocmai avusesem si ce saptamana grea in general. Totul mersese pe dos in ultima vreme. La un moment dat, ajung la o portiune de drum foarte aglomerata. Masini de politie, lumini, sirene, forfota. O banda blocata, doi politisti dirijau traficul. M-am plans in gand de situatie si putin cu voce tare, desi eram singura in masina, dar asa mai vorbesc eu cu peretii. Frate, ghinionista mai sunt! mi-am zis.

In timp ce ocoleam banda blocata, mi-am aruncat privirea in dreapta si am vazut intins, in mijlocul drumului, un om -sau ce mai ramasese din el- lungit acolo sa ne putem holba noi, astia de stateam bine mersi la volan, ascultam muzica buna la radio si ne cacam pe noi ca viata e naspa. Omul era neacoperit, nemiscat si plin de sange. Putin mai in fata, pe aceeasi parte a drumului, era oprita o masina mica cu parbrizul spart si portierele deschise. O ambulanta se apropia cu sirenele pornite.

Nu merg la biserica si nu sunt o peroana prea credincioasa, dar am facut instinctiv trei cruci mari si-am zis “multumesc, Doamne, ca eu si-ai mei dragi suntem bine!”

Imaginea barbatului mort si intins pe sosea mi-a ramas in minte cu toate detaliile ei. La fel si parbrizul spart in timpul impactului, masina mica, portierele deschise. Nu e primul accident rutier pe langa care trec, am vazut si masini facute praf, dar niciodata oameni fara viata.

Mi-am inchipuit groaza, durerea de acolo si am inteles cum, intr-o fractiune de secunda, viata se poate termina, de nu mai apuci sa zici nici “pâs”. Barbatul ucis, soferul care il accidentase, familiile lor, atatia oameni care, poate, fix ca mine, se gandeau ca avusesera o zi de toata jena si ca viata e nedreapta, care viata se hotarase brusc sa le arate cam cat de nedreapta putea fi ea, de fapt.

Doamne, chiar am totul! Am doi copii sanatosi, in primul rand, care in clipele respective ma asteptau sa ii iau de la scoala si gradinita si sa mergem acasa sa ne jucam. Sunt bine si eu, sanatoasa, am oameni in jur care ma iubesc si pe care ii iubesc. Pret de un minut sau poate mai multe, m-am gandit ca viata mi-a pus in brate infinit mai mult decat mi-a dat in cap. Si ca eu, ca fraiera, in loc sa ma bucur de ea, ma impiedicam in prostii si ma consumam pentru nimicuri.

Am mers sa imi strang copiii la piept cu recunostinta si am incercat sa constientizez fiecare secunda a momentului respectiv  pe care, de prea multe ori, il luam de bun. Doar ca el e un dar, nu un dat, sa ne amintim de asta!

Articole pe aceeasi tema

3 Comments

  • Dragomir
    25/11/2018 at 7:18 pm

    Asa suntem toti, mereu nemultumiti, mereu dorind mai mult. Dar vin momente de genul asta, in care ne dam singuri doua palme si ne amintim ce norocosi suntem. Dar nu facem toti asta Ai idee cati au trecut pe langa accidentul ala si au continuat sa se creada ghinionisti, bagand 150 km/h, depasind pe linie continua sau trecand pe contrasens in ideea ca e tragedie daca intarzie o jumatate de ora?

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      25/11/2018 at 7:50 pm

      sa stii ca m-am gandit si la asta. Si mi se pare si mai dureros decat atunci cand am realizat ca sunt o mica nerecunoscatoare.

  • Toma Tantica
    04/12/2018 at 12:05 pm

    Ft adevarat…in urma cu o luna jumate cumnatul meu necăsătorit fiind muncea de zor si construia vehicole la strunga,fiare etc dar intr-o zi si-a prins mainile intr-o masinarie de adunat porumbul si a ramas fara maini si cu toate aceste tot crede in Dumnezeu…e important asta…el e un exemplu

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.