Sarcina: saptamanile 5-14

Ruxandra Luca sarcina saptamana 11 trimestrul I

Sunt insarcinata!

Inca de cand am inceput blogul, am visat sa pot tine aici un jurnal de sarcina… candva… cu tot ce inseamna aceasta experienta pentru mine, cu lucruri care le-ar putea fi utile si altor femei care traiesc aceste momente.

Asa ca, iata, il incep acum si sunt cum nu se poate mai entuziasmata: voi fi in sfarsit din nou mamica, asa cum visez de mult!

Bun venit in aceasta calatorie minunata alaturi de mine! Ma astept sa traim pe parcurs experiente variate, unele care-mi sunt deja cunoscute, altele complet noi, clipe minunate sau dimpotriva, dificile. Voi incerca sa fiu cat se poate de sincera in legatura cu fiecare aspect.

Un lucru stiu sigur: finalitatea e cea mai importanta si face sa merite orice efort. Sa fii sanatos, Bebe 2, te asteptam cu drag!

Saptamanile 5-14

Cum ma simt

Din start am avut un singur gand: bucura-te de aceasta perioada, orice-ar fi! Si am putut sa fac asta fix doua saptamani, adica din saptamana a 5-a, atunci cand am descoperit ca sunt insarcinata, si pana prin a 7-a.

Fara niciun fel de simptome tipice gravidelor, mai plina de energie si mai entuziasmata ca niciodata, mi se parea ca pot face orice! Culmea e ca-mi venea sa mananc numai salate si tot felul de alte lucruri sanatoase… si asta in rarele momente in care aveam pofta de mancare. Iar de dulciuri nici nu voiam sa aud. Eu, care in general mor dupa ele.

Oh, da, mi-am zis, e perfect, asa s-o tin pana la final si vom fi amandoi sanatosi. In plus, mami isi mentine silueta pentru care munceste pe branci la sala de ceva vreme incoace.

Minunatele ganduri si senzatii initiale au fost risipite curand de realitate: sarcina incepea sa-mi schimbe complet viata.

Deja nu mai suportam niciun fel de miros sau gust si ma simteam in permanenta ataaaaat de obosita, incat am descoperit ca devenise o provocare chiar si ridicatul de pe canapea. Ce sa mai zic de responsabilitatile mele zilnice, printre care o amintesc pe cea mai importanta: mamica pentru un copil de cinci anisori pliiiiin de energie si cu tot timpul din lume la dispozitie.

E primul an in care Albert nu si-a mai dorit sa mearga la gradinita pe perioada verii, asa ca m-am vazut nevoita sa renunt la orice altceva si sa stau mai mereu cu el. Adevarul e ca ma simteam foarte rau, dar pretindeam in permanenta ca sunt bine.

Canicula zilelor de iulie-august ingreuna si mai mult situatia, parca nu mai puteam sa respir, sa fac nimic din cauza ei. Eu, care sunt dependenta de caldura, ajunsesem sa caut cu disperare orice modalitate de a ma racori. Nu stiu ce m-as fi facut fara aer conditionat, aproape non-stop. Cu toate acestea, mergeam zilnic in parc, la piscina sau in orice alt loc ii placea lui A., pentru ca era vacanta lui mare si mi-am dorit sa se bucure de ea.

In rest, nu mai puteam face mare lucru. Imi scazuse mult capacitatea de concentrare si am renuntat pentru o vreme chiar la a mai scrie pe blog.  Aveam atat de putina energie, incat oricat de bine mi-as fi dozat-o, abia imi ajungea sa ii fac fata lui Albert si nevoilor lui zilnice, iar putinul ramas il foloseam cum puteam mai bine, pentru mine si bebe din burtica.

Nici nu prea mai aveam surse de energie, cum cafeaua cu mult lapte, care imi bucura diminetile, devenise doar o amintire. Acum ii detestam mirosul, n-as mai fi putut sa o gust. Nu ma mai puteam atinge nici de sucurile proaspete din fructe si legume, de ceaiuri… totul era oribil, mirosea ciudat si imi provoca greata.

Greata nu aparea doar dimineata -de ce i s-o fi spunand “greata de dimineata”, nu stiu- ci se mentinea tooooata ziua, iar seara parca era si mai rau.  Nu voiam si nu puteam manca aproape nimic. Totusi, trebuia sa am mese dese si consistente, ca altfel toate simptomele acestea neplacute se agravau pana la punctul in care nu ma mai puteam ridica efectiv din pat.

Si credeti-ma, o supa crema de legume sau o salata nu insemnau nimic pentru mine. Corpul imi cerea tot felul de lucruri “consistente”, pe care le mancam de nevoie si nu de placere.

Efectiv mancarea nu mai avea gust si tot ceea ce adorasem inainte, ajunsesem sa nu  mai suport acum: lapte, dulciuri, usturoi, ceapa, carne-in special cea de pui mi se parea oribila- si tot asa. Am incercat cel putin sa mananc produse integrale si sa evit grasimile, pe care oricum nu le suportam.

De salate, legume crude in general, nu mai putea fi vorba, nici nu puteam sa le privesc. Iar de apa plata, din care inainte beam cel putin doi litri pe zi, obligatoriu la temperatutra camerei, nu ma mai puteam atinge. Mi-am impus sa beau totusi macar 2-3 pahare pe zi, dar numai rece, pentru ca altfel imi amplifica greata. Apa minerala devenise o varianta mai buna, pentru ca cel putin nu imi facea greata si aveam impresia ca ma mai calmeaza.

Umblam in permanenta cu pachete de mancare prin geanta, pentru ca organismul meu era ca un ceas: tic-tac, au trecut doua ore fix si nu ai mancat nimic, ei bine incep: greata, ameteala, senzatia de lesin. Cum mananci, cum iti revii. Ce sa zic, macar n-am vomitat, e si asta un plus. Ciudat, cand eram insarcinata cu Albert nu-mi amintesc sa ma fi simtit atat de rau.

Spre saptamana 11 neplacerile s-au mai ameliorat, dar au continuat sa existe la un nivel care-mi afecta viata din atatea puncte de vedere. Astept cu ataaaata nerabdare sa dispara complet si sa redevin eu, cea dinainte de a ramane insarcinata.

Sport

Exercitiile fizice sunt foarte importante pentru mine: cele patru ore pe saptamana petrecute la sala fac parte din viata mea, datorita lor arat si ma simt bine. Nu voiam sa renunt la orele de sport sub nicio forma, dar am fost nevoita s-o fac timp de aproximativ trei saptamani (saptamanile 7-10) din cauza durerilor de burta pe care le aveam la fiecare miscare. Am incredere in corpul meu, stiu ca imi arata de fiecare data exact cat pot trage de el si cand ar fi indicat sa ma opresc, iar acum, cu atat mai mult m-am vazut nevoita sa-l ascult.

Am stat linistita cele trei saptamani, iar apoi i-am facut apoi o vizita medicului meu, care m-a asigurat ca totul e in regula si ca imi pot continua antrenamentele fara probleme. Asadar, cand mi-a parut ca sunt mai bine, am revenit la sala cu forte proaspete si tare dornica sa-mi pun corpul la treaba.

De pe la 10 saptamani de sarcina mi-am reluat antrenamentele obisnuite de aerobic, initial de doua ori pe saptamana, apoi de trei ori si, din saptamana 11, am incercat chiar de patru ori, asa cum faceam inainte de a ramane insarcinata. Am grija sa nu sar prea mult, nu imi lucrez abdomenul inferior (desi abdomene fac, pentru ca inca sunt in stare) si nu mai trag de mine in momentul in care simt ca nu mai pot.

Stiu ca nu trebuie sa ma supraincalzesc, imi ascult corpul in permanenta si mi-e bine asa, chiar daca simt ca nu mai am energia dinainte.

In plus, am noroc cu doi antrenori minunati, care sunt foarte atenti cu mine si au grija sa imi ofere exercitii alternative, potrivite unei femei insarcinate, atunci cand mi-e greu la cele de grup. Am astfel o permanenta senzatie de confort si siguranta.

Cum sunt

Bine, foarte bine, neschimbata! Asta zice lumea…

 De fapt…

Rau, foarte rau, pufoasa, fara chef de nimic, fara scop. Se pare ca totul e de la afurisitii astia de hormoni de sarcina, pe care daca as putea sa-i fac la randul meu sa sufere, macar jumatate din cat ma chinuie ei pe mine, probabil as fi ceva mai fericita. M-au exasperat!

Toate cartile, toti specialistii, toate prietenele ma asigura ca in curand ma voi simti mult mai bine si eu astept curandul asta cu sufletul la gura! Clar, mi-e mult mai greu de data aceasta decat cu Albert, dovada ca fiecare sarcina e diferita.

Initial, nu m-am simtit confortabil sa spun nimanui ca sunt insarcinata. Am eu superstitia asta, si cu Albert am facut la fel: primele trei luni e bine sa stii tu, partenerul si atat!

Pentru ca nu aflase nimeni inca, ma simteam ca si cum m-as fi ingrasat brusc (asa si aratam). Parca eram datoare sa dau explicatii tuturor si totusi nu puteam spune nimic… abia asteptam sa par si eu, in sfarsit, insarcinata cu adevarat, sa am o burtica frumoasa si rotunda, de care sa fiu mandra si pe care sa mi-o expun prin tot felul de haine potrivite.

Partea aceasta e dificila, mai ales daca erai slaba inainte si aveai abdomenul plat, efectiv nu te mai simti bine in pielea ta pana cand burta nu devine destul de proeminenta incat sa nu mai existe dubii ca esti gravida. Si asta nu se va intampla mai devreme de saptamanile 16-17, deci fii rabdatoare si incearca sa te accepti asa cum esti, ca orium nu poti schimba nimic :).

Lucrurile stau cam asa: eu am pornit de aici (poza e facuta exact in saptamana in care am ramas insarcinata)mare 2014 Ruxandra Luca 61

Apoi a urmat testul de sarcina pozitiv

Ecografia de confirmare a sarcinii

Si schimbarile corpului, vizibile (intr-o oarecare masura) de la o saptamana la alta. Am inceput sa facem poze de la saptamana 11, pentru ca inainte chiar nu s-ar fi vazut nimic. Puteti vedea pe tabla, in partea de jos, si desenul facut de Albert pentru  fratiorul mai mic- e in perioada in care deseneaza paianjeni peste tot:Ruxandra Luca sarcina trimestrul I, saptamana 11Ruxandra Luca sarcina trimestrul I, saptamana 11 Ruxandra Luca sarcina trimestrul I, saptmana 12Ruxandra Luca sarcina trimestrul I saptamana 12Ruxandra Luca sarcina trimestrul I, saptamana13sarcina saptamana 13 Ruxandra Luca trimestrul IRuxandra Luca sarcina trimestrul I, saptamana 14Ruxandra Luca sarcina trimestrul I, saptmana 14

ECOGRAFII:

Ecografie I: confirmare de sarcina (5 saptamani)

Ecografie II re-confirmare de sarcina (asta asa, pentru sufletelul meu, sa nu existe dubii….desi nu existau :)) la 7 saptamani

         -Bebe (ei il numesc deocamdata embrion) are o lungime de 10.4 mm si un tub cardiac primitiv activ, cu o frecventa cardiaca de 135 bpm (ce dulce, mi-au dat lacrimile cand i-am auzit bataile inimioarei, e atat de emotionant! N-ai crede ca le poti auzi atat de repede si totusi…)

Ecografie III la 13 saptamani cu evaluare biometrica, morfologica si Doppler (daca ai un medic bun si putin noroc, afli sexul puiului tau)

       -Bebe a trecut de la stadiul de embrion la cel de fat si are deja 7.49 cm. Ce mandra mai sunt, pentru mine e deja mare, a crescut atat de mult intr-un timp scurt!

     -Surpriza, bebe II e tot BAIAT!!! Doar Albert mi-a spus, cat se poate de calm si sigur pe el, ca va avea un fratior, nicidecum o surioara. Mai mult, m-a asigurat ca si al treilea bebe, daca ne hotaram sa-l facem, va fi tot baiat. Acum il cred!

Mi-am dorit din tot sufletul fetita, recunosc, dar cum am aflat ca e baietel, m-am simtit atat de bine, implinita si sigura ca menirea mea e aceea de a fi mama de baieti, incat nu a mai contat nimic altceva decat sa am puiuti sanatosi.

Articole pe aceeasi tema

11 Comments

  • Mami
    16/04/2016 at 12:51 pm

    😍😍😍😍

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      18/04/2016 at 8:43 pm

      🙂

  • Iuli
    20/09/2016 at 9:59 pm

    Wow. M-am regasit complet in randurile tale. Am simtit si m am simtit la fel..acum in saptamana 11 incep parca sa imi recapat energia. Astept saptamana 12 cand e mai sigur sa reincep antrenamentele mele.
    :*

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      23/09/2016 at 6:46 am

      ce ma bucur ca te-ai regasit! 🙂 sarcina usoara!

  • Hosting
    11/12/2016 at 2:31 am

    Buna ziua!Ultimul ciclu l am avut pe data de 24 ianuarie, mentionez ca am ciclu neregulat,pe data de 28 februarie mi am facut un test de sarcina care a iesit negativ.De asemenea in aceeasi zi mi am facut si niste teste de ovulatie care au iesit pozitive.Pe 6 martie am facut 2 teste de sarcina si au iesit pozitive Pe 10 martie am mers la ginecolog ,care nu a vazut nmc pe uter,am facut Bhcg care a avut valoarea 784, urmeaza sa il fac pe al doilea e posibil sa fie o sarcina extrauterina oare sarcina sa fie prea mica pt ecograf? Va rog raspuns .

  • Lisa
    10/05/2017 at 10:04 am

    Mi-a placut foarte mult ce ai scris!

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      11/05/2017 at 4:32 pm

      Ma bucur, multumesc!

  • Alexa
    10/05/2018 at 4:51 pm

    Ce bine ca te am gasit si te am citit!! Am atatea ganduri..atatea intrebari si curiozitati..:)) si eu am 7 saptamani curand si nunta vine curand…imi doresc atat de mult sa nu se vada, pt ca nu vreau sa dau explicatii nimanui momentan:)) si eu merg inca la sala si imi doresc sa pot merge mult timp pt ca altfel intru in depresie:))

  • Miha
    09/08/2018 at 9:56 pm

    M am regasit pana acum… am deja un baietel – Albert 7 ani, si asteptam pe bebe 2. Insa am numAi 9 saptamani!

  • Loredana
    23/06/2019 at 2:27 pm

    Mirosurile de tot soiul pana la cât au durat? Am 12 săptămâni! Am scăpat de grețuri dar ma termina mirosurile..😩😩😩

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.