Știu cazuri de frați crescuți unul de mamă și altul de tată. Părinții au divorțat și au decis sa iși imparta și copiii, între toate câte au avut de împărțit. După ce ăștia mici s-au nascut si au crescut in acelasi loc, au avut aceleași jucării și bucurii și dezamăgiri și vacante, aceeasi familie. Dupa ce au supt si au gasit alinare la acelasi san, si-au spus secrete si povesti, au pus capusorul pe aceeasi perna si au adormit imbratisați, au ridicat impreuna castele de nisip, s-au fugarit veseli, au ras si au dansat in ploaie, au săpat dupa râme, au mers la aceeasi gradinita si scoala. Copii legati prin sange, dar obligati de soarta sa traiască separat atunci cand, brusc, dintr-o familie s-au facut două.
.
Nu stiu cum se impart copiii, mi-e si groază să mă gândesc. Care la cine merge si de ce? Sufletul cui sfarseste frant, la ce distanta ii duci unul de celalalt si cat de des le vei permite sa se vada sau vei reusi sa ii aduci impreuna?
.
Nu vreau și nu sunt in măsură sa judec pe nimeni, probabil exista motive solide si mai presus de noi pentru care parintii își separă copiii. Dar simt ca eu, atât timp cât respir, cât îmi bate inima, cât îmi merge creierul, eu tin cu dinții, mâinile, cu sufletul și cu orice ar fi nevoie de copiii mei. Eu pe ei nu ii despart, cu sufletele lor nu ma joc. Voi ramane cu M o viata intreaga sau ne vom desparti intr-o buna zi, habar nu am. Insa orice ar fi intre noi, copiii nu au nicio vina si nu ar trebui sa ducă vreo povară. I-am spus si lui M. asta foarte clar. Copiii nostri raman si cresc impreuna, ei se vor avea unul pe celalalt mult dupa ce noi vom fi plecat de pe pamantul asta.
.
Albert l-a vazut întâia oară pe Aris în maternitate. 6 ani avea cel mare, o zi cel mic. Nu am sa uit cat traiesc, eram asezată in patul de spital, aveam încă dureri de la nastere, dar am uitat de orice in clipa in care l-am avut pe unul culcat pe bratul meu drept si pe celalalt sprijinit de bratul meu stang. Asa tare i-am strâns la piept, am inchis ochii si m-am rugat sa fie bine, sanatosi, fericiti. Si uniti, asa cum eu si fratele meu nu am reusit sa fim, iar asta m-a durut mereu.
.
Scriu acest articol cu mari emotii si framantari in suflet. Albert e plecat in prima tabara din viata lui, iar Aris ma intreabă mereu de el si imi spune ca ar face orice numai sa fie impreuna cu fratele lui. „Spune-mi, mami, ce sa fac sa ma trimiti si pe mine unde l-ai dus pe Albert? Spune-mi si am sa o fac, iti promit!”. Si-mi tine fata cu mainile lui mici si pufoase si ma fixeaza cu ochii albastri si asa ma atinge direct in cel mai sensibil punct din sufletul meu de mama si asa imi mai dau lacrimile. Diferenta e ca Albert se intoarce la asta mic in cateva zile, alti frati nu mai apucă să iși trăiască copilăria sub același acoperiș.
Din pacate sunt multe cazuri in care parintii ajung sa se desparta si despart si copii. Da, poate ca uneori astia mici se mai cearta si au momente in care si-ar dori sa fie singuri la parinti, dar ii desparti o ora si constati ca plang unul de dorul celuilalt. Nu sunt parinte, nu stiu care ar fi solutia ideala, dar sunt constienta cat de greu ar fi pentru doi frati sa fie despartiti pentru ca fiecare este repartizat altyui parinte… Cam aceleasi lucruri si prin orfelinatele care ii depart pe copii.
mda,și eu am crescut separata de fratele meu,nu sunt și nu au fost despărțiți părinții noștri,dar,ne-au crescut separat bunicii din partea mamei pe mine și pe fratele meu bunicii din partea tatălui.