Povestea controlului meu din luna a noua de sarcină, în vremuri de pandemie. Și o veste mare❤️

Povestea controlului meu din luna a noua de sarcină, în vremuri de pandemie. Și o veste mare❤️

Miercuri, pe 22 aprilie, am mers la spital, la controlul de 9 luni, ultimul înainte de venirea pe lume a bebelinei. Controlul ăsta in sine e o treaba mega importantă și emoționanta pentru orice viitoare mamă. Nașterea bate la ușă, omulețul e mărișor și conturat bine, îți trec enșpe mii de gânduri prin cap. Când se mai întâmpla și in plină pandemie, după o lună de izolare acasă, ar fi corect să spun ca emoțiile au crescut de 10 ori. Hai de 100.
.
Nu-i vreo noutate faptul că merg singura la ecografii, nici un capăt de țară. M. a fost mereu cu mine la primii doi copii, ca așa și-a dorit și ar fi venit și acum, la fata, dacă situația ne-ar fi permis-o. Cel puțin la ecografia de miercuri venea sigur, ca voia și el sa își arunce privirea la fiică-sa și sa afle cum sta treaba cu ea, dacă-i gata sa ne cunoască ori ba. Ma rog, a fost nevoit sa rămână acasă, cu băieții noștri, ca așa e in vremuri de izolare, nu poți baga alți oameni in casa, sa te ajute cu copiii.
.
În ziua controlului, neieșită dintre 4 pereți cum eram, iar m-am trezit cu noaptea in cap, cum am făcut și pentru morfologia din luna a opta. M-am trezit să mă spăl, sa ma cremuiesc, sa ma coafez și sa ma machiez, de parca mergeam la bal, nu la spital. Ma rog, mi le-am dorit, am zis ca-mi aduc o stare de bine, le-am făcut. Mi-am pus și chiloți roz și plini de ațe, de la Victoria’s Secret, nu așa, m-am dat cu parfum pe la gât, prin par și pe la încheieturi. O data, și încă o data.
.
Apoi m-am îndesat intr-o rochie roz, deși M. mi-a recomandat cu caldura blugii, dar i-am explicat ca eu dacă nu port atunci rochia aia, nu mai apuc s-o iau in sarcina, iar eu așa ceva nu concep. Nu s-a mai contrazis cu mine. Cel puțin nu pe tema asta, ca pe urma ne-am luat cu declarația pe propria răspundere. El zicea sa-mi fac doua, una pentru drumul de dus la spital, alta pentru drumul de întors. Eu am zis ca fac una și buna, trec acolo ruta, bifez “motive medicale care nu pot suferi amânare” sau cum era formularea din declarație, îmi urc fundul de gravida la volan și gata, plec. El nu, ca trebuie sa-mi mai facă instructajul cu masca și mănușile.
.
Dacă nu am auzit de 100 de ori când și cum sa mi le pun și apoi sa mi le scot, cum ca nu ar trebui sa îmi ating părul sau fața pentru nimic in lume, ar fi indicat să mă spăl pe mâini și să mă dezinfectez, ori de câte ori îmi sare vreun dezinfectant în față, plus multe altele din sfera asta. Am zis ca-mi intra pe o ureche și-mi iese pe cealalata toată învățătura lui de bine. Aveam sa descopăr, în curând, că nu era deloc așa.
.
După ce am scapat de instructaj, am ieșit rapid din casă și din curte și m-am urcat în mașină. Când am început să conduc, mi-am dat seama ca încă îmi amintesc cum se face treaba asta cu șofatul, ba chiar ca ma descurc decent. M-am holbat in toate directiile cât așteptam la fiecare semafor, am condus inceeeet și-am analizat cum nici măcar la ultima mea ieșire din casa, de acum o luna, nu analizasem orașul.
.
M-a luat și plânsul la un punct, ma uitam ce frumos e soarele, frumos și cerul și natura toată, înflorită și înverzita cum e ea primăvara și cum mizerabila asta de pandemie ne tine in casa și ne răpește momente așa importante din viața. Am plâns nițel, apoi mi-a trecut și iar mi-am amintit ca trebuie sa iau lucrurile așa cum vin.
.
Am ajuns la spital in vreo 30 de minute, pe un drum care in mod normal ar fi durat o oră. Am văzut putini oameni prin oraș, ceva politie și poate mai multe mașini decât m-as fi așteptat.
.
La spital, am avut noroc sa găsesc repede un loc bun de parcare, astfel încât nu am fost nevoită sa orbecăi pe acolo. Când sa ies din mașina, insa, m-a luat stresul: Cum era cu mănușile? Dar cu masca? Mi le pun înainte sa deschid portiera sau după, mi le pun pe amândouă sau tin o mâna liberă? Cum zicea M ca se face? Ma rog, până la urmă m-am echipat cu tot ce îmi indesase el prin geantă și am mers direct la punctul de triaj.
.
Acolo, ca data trecută, am primit 2-3 întrebări simple: dacă am călătorit pe undeva în ultima vreme (la faza asta iar m-a pufnit râsul, eu fiind printre cele mai neieșite din casă ființe) și dacă am dureri in gât sau dureri de cap. Am zis că nu. Pe urma mi s-a luat temperatura, era ok, am spus la ce medic merg și de ce, am primit o brățara și am intrat in spital. M-am înregistrat la recepție, m-am așezat pe un scaun, la o distanța regulamentara de ceilalți oameni, și m-am pus pe așteptat. Abia din punctul ăsta au început problemele.
.
Am realizat că pur și simplu nu mai pot sa respir. Mă sufocam cu masca pe fata. Am încercat sa inspir, sa expir, nimic, nu-mi mai intra aer în plămâni. M-a luat panica. Am încercat apoi sa îmi indepartez masca de pe nas. Am realizat ca mi-am atins și fata și parul cu ocazia asta, fix ceea ce îmi spusese M sa nu fac, pentru nimic in lume, și atunci m-au luat și mai rău fricile.
.
Am simțit ca rochia e fleașcă pe mine, transpiram în cap, în palme, pe spate, pe piept, cred că nu mai era colțișor de piele care să fi scăpat neatins. Îmi curgea apă din mănuși. Fix așa. Era transpirația mea, care umpluse efectiv mănușile alea și care mi se prelingea pe mâini.
.
Am luat telefonul, am reușit să îi tastez lui M. ca îmi scot mănușile, îi ceream practic acordul pentru asta, așa pierdută mă simțeam. Mi-a spus sa nu o fac. Am mai rezistat 3 secunde cu ele, apoi mi le-am smuls și le-am aruncat la gunoi. Am mers la baie sa ma dezinfectez imediat, îmi era teama ca facusem greșeli pe banda rulantă, ca riscasem inutil. M-am spălat bine pe mâini, m-am dezinfectat, mi-am dat jos masca puțin. Mi s-a părut ca îmi e mai bine. Cum am ajuns din nou in sala de așteptare, însă, și m-am așezat pe scaun, iar am simțit ca ma sufoc.
.
Ma gândeam ce doamne, iartă-mă mi-or fi trebuit machiaj, și parfum, și fixativ prin par. Chiloti cu ațe, rochie flu flu? Mi-am zis ca, cel mai probabil, aveam să leșin într-o baltă de transpirație, iar machiajul mi se întinsese oricum pe toată fața și parcă mai rău mă sufocam din pricina lui. Mai erau oameni in jur, se uitau la mine cu coada ochiului, tot cu coada ochiului ii observam și eu, dar voiam sa stau cât mai departe de toată lumea. Și mai voiam sa ies întreagă din situația în care mă aflam. Poate arătam mai bine decât mă simțeam, totuși, de vreme ce nu m-a întrebat nimeni de sănătate.
.
Am realizat ca am un soi de atac de panica. Am realizat și ca toate sfaturile și restricțiile lui M, deși, evident, ascundeau cele mai bune intenții, puseseră o presiune imensa pe mine. Singura acolo, neiesita din casa de atât timp, pentru prima data cu masca aia pe față și cu mănuși, foarte gravida și emoționată, cu toate vorbele lui M in cap și toate știrile care mi-au poluat mintea în perioada de izolare, îmi era tot mai greu sa ma adun.
.
Până la urma, tot in mine am găsit forța, singura m-am liniștit, singura am încercat sa respir corect și adânc. Am realizat apoi ca nu mai transpir și ca îmi intra in plămâni cât aer am nevoie. Deși încă purtam masca, simțeam că îmi revin. Chiar atunci, m-au chemat în cabinet.
.
M-am dus veselă. Brusc, iar aveam putere sa râd. Am râs cu doctorul meu, cu asistentele, am început consultul și apoi… o, și apoi mi-a dat vestea cea mare. Parca tot episodul prin care trecusem înainte, in sala de așteptare, anticipase asta.
.
-O, puteți naște oricând! mi-a spus medicul. Colul e moale, moale. De acum, oricând.
Nu m-am panicat deloc, culmea. M-am bucurat. Ea este ok, sănatoasă, are 3 kilograme și e perfect încadrată în toate curbele de creștere. Sănătoasă sunt și eu.
-In cel mai optimist scenariu, veți naște pe 10 mai, a mai adăugat medicul. Dar oricând s-ar întâmpla, să veniți de la primele semne la spital. Din ce văd eu aici, veți naște repede, va fi simplu.
.
Am respirat ușurata, tot așa, nu știu de ce, pentru ca o asemenea veste, cum că aș putea naște în orice moment, ar fi putut sa ma panicheze cumplit. Poate glumele de dinainte mă anesteziasera, poate episodul din sala de așteptare îmi consumase toată energia.
.
-Mai avem o veste bună, îmi spune asistenta. Dacă nu nașteți până atunci, la începutul lunii mai vă mai dăm un motiv să ieșiți din casă. Vă așteptăm iar la analize!
Oho, asta da veste bună, dansam si cântam în sinea mea, pe față doar zâmbeam.
.
La final, mi s-a confirmat ceea ce bănuiam deja: că nu voi putea avea însoțitor la naștere și că nu voi putea primi vizitatori în salon. O să fim doar eu și Frățioara, în primele 3 zile din viața ei, zile pe care nimeni nu ni le va mai da înpoi. Dar are taica-su o viață întreagă să o vadă și să o iubească după aceea, la fel si frațiorii ei.
.
Am întrebat și de testul Covid, toate mamele îl fac, la internare, iar rezultatul iese în 4 ore. Mai dificil ar fi dacă aș naște noaptea, nu e foarte clar sau sigur că va avea cine să mi-l recolteze și să mi-l lucreze atât de repede, în acest caz. Mă rog, încerc să nu mă gândesc la asta, nici că m-aș putea îmbolnăvi, nici că mi s-ar interzice să îmi văd copilul, până nu îmi iese rezultatul testului.
.
Ideea de bază rămâne că va trebui să merg la spital de la primele semne. Fiind și al treilea copil și după cum mi-a explicat și medicul meu, voi naște în 2-3 ore de la începerea contracțiilor, deci va fi un soi de cursă contra cronometru. Numai drumul până la spital trebuie calculat la vreo 40 de minute, într-un caz fericit. De dus la maternitate am hotărât că mă vor duce cu toții. Dacă e să fie noaptea, trezim copiii. Mă rog, indiferent când o fi, îi urcăm în mașină și mergem la spital. Mai degrabă decât să chem vreo ambulanță sau, cel mai rău și complet neindicat, să mă urc chiar eu la volan.
.
După acest ultim control la medic, pe drumul spre casa, am început sa ma gândesc la cât de repede a trecut totul, toată sarcina. La cum am intrat in pandemia asta cu o burta mică și ies din ea cu un copil in brațe. Asta e, suntem pe ultima suta de metri.
.
Pe urma mi-au venit in minte toate câte încă mai aveam de pus la punct și iar m-au luat grijile. În paralel, am început să mă frământ că parcă nu m-am bucurat suficient de sarcina și chiar de viața în izolare. Care izolare, până la urmă, a fost și este frumoasă, pentru că sunt cu ai mei, suntem sănatoși, avem ce ne trebuie. De ce oi fi plâns și m-oi fi plâns atât? Poate în condiții de nepandemie, aș fi stat numai pe drumuri, până în ziua nașterii. N-aș fi avut nici pe departe la fel de mult timp de petrecut cu baieții, iar asta ar fi fost și mai grav. Gânduri, gânduri, griji și iar griji.
.
Așa, și o altă parte bună, după ce am aflat că stau să nasc dintr-un moment în altul, după bucuria că îmi voi strânge fata în brațe atât de curând, e că mi-am dat liber la dulciuri. Nu că aș fi fost străină de ele nici până acum, dar mai păstram nițel bun simț. Brusc, am liber la tot. N-am ajuns bine acasă de la spital, că m-am și înfipt în cozonac. O felie, două, trei, fără număr. Înainte de asta, am făcut baie în dezinfectant, inclusiv pe păr, dar la cât de panicat este bărbată-miu, faza asta se subînțelegea. :))
.
Totu-i bine când se termină cu bine. Mai avem nașterea și-o viață întreagă de griji pentru copiii noștri, după care ne putem liniști. 🙂
Povestea controlului meu din luna a noua de sarcină, în vremuri de pandemie. Și o veste mare❤️

Articole pe aceeasi tema

5 Comments

  • Gabriela
    25/04/2020 at 9:45 am

    Oh, draga, cum am simtit fiecare cuvintel din marturisirea ta 😍. Toate temerile si chiar autoincurajarile. Simt sa-ti spun ca va fi bine, chiar daca n-am eu nici un control asupra chestiei asteia. Pur si simplu simt asa: ca va fi bine. Am nascut in 13 aprilie, e prima oara si e fetita. Am mers doar noi la intalnirea asta si nu ne-a fost deloc usor, dar asta ne-a apropiat si mai mult, de parca mai era loc 🙂. Pe baieti (tati si catelu’ 🙂) i-am cunoscut dupa 3 zile, 3 zile care au fost, si vor ramane, doar ale noastre.
    Va doresc nastere usoara! Veti fi acolo una pentru alta 😍.

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      27/04/2020 at 3:11 pm

      te imratisez cu drag! ce mesaj frumos! iti multumesc tare! <3 sa fiti bine mereu si sa aveti parte de iubire multa si de aceeasi armonie cu care ati pornit la drum!

  • Cosmina
    28/04/2020 at 3:24 pm

    Te apreciez foarte mult pentru psihicul tau tare, trecem toti prin momente foarte dificile cu pandemia asta iar pentru mamici si viitoare mamici acest stres poate fi coplesitor. Sa fii tare in continuare 😀

  • Florentina
    24/02/2021 at 12:48 pm

    Buna, Ruxandra! Multumesc pentru aceste articole, chiar daca nu au fost scrise special pentru mine 😁, ma mai ajuta sa ma linistesc atunci cand ma iau grijile pt.sarcina si nasterea in pandemie (prevazuta in august la mine si mai e si prima). As vrea sa te rog daca imi poti da mai multe detalii in ceea ce privește spitalul in care ai nascut (eu ma gandesc la Regina Maria, dar nu sunt tocmai hotarata) si medicul care te-a urmarit toata sarcina.
    Multumesc!

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.