Cat am stat la mare, m-am plimbat cu copiii in fiecare seara pe plaja. Atunci, pe inserat, e cel mai frumos: sunt oameni putini si pescarusi multi, auzi doar marea, gasesti castele de nisip la tot pasul, iar apa e calduta si-i placut tare sa-ti uzi picioarele. Pe cel mic il tineam in sling sau in brate si era linistit ca ma simtea aproape. Se uita cu ochisorii lui albastri la mare si radea. Iar mie-mi venea sa-l mananc. Ii dau mereu cati pupici pot, dar parca tot nu sunt de ajuns si de drag ce-mi e numai l-as mirosi si l-as pupa toata ziua. Mor dupa amandoi! Copiii mei au un miros care-mi umple sufletul, miros de lapte, de vant, de flori, de liniste.
Ca sa fac plimbarile noastre pe plaja mai interesante pentru Albert, porneam in cautare de scoici. Gasesti peste tot, dar noi le luam doar daca ni se pareau speciale, daca aveau o forma si o culoare anume. „Uite mami, cat de tare e asta, asa-i? Ai mai vazut o scoica atat de frumoasa?” Si urmatoarea era la fel si tot asa, pana umpleam galetusa si-apoi trebuia sa mai renuntam la ele, ca n-avem cum sa le caram pe toate. Cautarea ramanea cea mai interesanta parte.
In spatele casei mele sunt alte case, dar as vrea sa fie marea. Si vara mereu.