Aris a imprumutat luat pur si simplu un troler roz de la o fetita de pe plaja si plecat tarandu-l dupa el. Parea ca stie spre ce se indreapta. Spre mare. Avea sa vada care era treaba cu apa aia nesfarsita… sau ce o fi fost ea. Uitase de mine, de Albert, de taica-su, uitase de tot. Apoi, si-a dat seama ca marea nu-i cine stie ce, cu valurile ei mari care se sparg la tarm in spuma si zgomot. Cu intinderea pe care ochisorii lui albastri nu o puteau cuprinde. Si cu apa cam rece pentru scaldat piciorusele pufoase.
Nici trolerul roz nu i-a fost de mare ajutor in calatoria asta temerara. A si cazut de cateva ori din cauza lui, ce sens avea sa il mai tarasca peste tot? Asa ca l-a abandonat in nisip, m-a cautat din priviri (eram la doi pasi in spatele lui, unde altundeva?) si a venit ratusca sa se cuibareasca in bratele mele.