Eu nu am prieteni cu copii de seama lui Aris, asa ca nu prea realizam cat de activ e al meu fata de altii. Adevarul e ca prin parc, la restaurant, in vacante, imi parea mereu ca sunt mama care alerga cel mai mult dupa omuletul ei, dar am zis ca-i doar o impresie. Si ca acasa, toti s-or comporta la fel la varsta asta. Experienta cu cel mare nu e relevanta, ca dupa el alerga bona zilnic si mama mea in weekenduri.
Saptamana trecuta, am ajuns acasa la doua familii, cu ocazia unor filmari pentru rubrica mea. Fiecare familie avea cate un baietel, unul cu 3 luni mai mic, altul cu 3 luni mai mare decat Aris. Niciunul dintre ei teleghidat. M-am lipit instantaneu de copii, ca imi aminteau de pufosul meu de acasa.
Am inceput sa imi pun primele semne de intrebare cand, dupa 10 minute de stat la prima familie, mezinul nu sparsese nimic. Nici nu se catarase pe mese sau pe scaune, nu varsase apa din paharul meu sau sucul din paharul maica-sii si nici nu atentase la boabele catelului. Ca nu imprastiase boabele era una, dar nici macar sa le guste? Semintele papagalului, pe care Aris le-ar fi rontatit de 10 ori pana atunci, ii pareau, de asemenea, neinteresante.
La a doua familie, cam aceeasi situatie. Poate putin mai energic puiul, dar nici vorba de zburat fructe sau legume prin casa, de daramat mobila, de deschis usa de la intrare si de fugit in picioarele goale pana la lift. Parintii lasau linistiti la indemana celui mic obiecte fragile, de care baietelul nici nu se sinchisea.
Al meu mic sa fi fost in oricare dintre aceste case, in 5-10 minute le intorcea cu fundul in sus. Niciun vas nu ar mai fi fost la locul lui, nicio perna n-ar fi ramas pe canapea si niciun animalut de casa nu ar fi scapat nejumult si cu boabele nerontaite.
Nu mai e un secret pentru nimeni ca Aris e argint viu dar, vazandu-i pe puii astialalti doi, de aproximativ aceeasi varsta cu el, am ajuns la concluzia ca Omuletul meu e mai teleghidat decat credeam. Daca nu i-as mai baga din cand in cand cantece pentru copii pe telefon, n-ar sta locului o secunda.
In timpul zilei doarme putin spre deloc si mai mult lipit de mine sau de taica-su. Noaptea, adorm adesea eu inaintea lui si ma mai trezesc in functie de cum ma trage de par sau imi baga degetele in ochi. Catre 12.30-1 adoarme si el.
Acum are o obsesie cu spartul farfuriilor, canilor, paharelor. Cum termina de mancat sau de baut, pac vasul de pamant. Chiar daca ii punem din plastic, le gaseste pe ale noastre si le zboara. Se multumeste si cu o rama foto, in caz ca nu uitam vase la indemana lui. Oricat de mult si de frumos i-am explica cat de periculos si complet nelalocul lui e acest obicei, n-ai cu cine discuta. Puiul tace si face. Apoi rade cu gura pana la urechi si ne arata ca trebuie sa stangem dupa el.
Nici in casa nu mai sta. A dat de gustul jocului in curte si tasneste pe terasa intr-o secunda de neatentie. Il las uitandu-se la desene animate si plec la baie. Cand ma intorc, ia-l de unde nu-i. Deschide larg usa din spate (care nu se incuie), isi arunca cat colo ciorapii, pofteste catelul in casa si el o ia la goana in picioarele goale, cand sunt 5 grade afara. Bine ca poarta sta incuiata mereu, deci din curte macar nu poate iesi. Dar imi sare sufletul pana il gasesc pitit pe dupa cusca catelusei sau cu manutele afundate in boabele ei.
De cand am reinceput jobul la emisiune si sunt nevoita sa plec de acasa mai des e si mai dificil. Dar oricat de mult as munci in ziua respectiva, oricate filmari as avea si oricat timp as pierde pe drumuri, tot mai odihnita sunt la finalul zilei decat daca as sta numai cu Omuletul. Pentru ca fetelor, statul acasa cu copilul, mai ales cu unul asa activ ca Aris, te extenueaza.
Mi-e clar ca toate mamele isi adora puii, insa unele alearga dupa ei muuuuuuult mai mult decat altele. Pentru ca unii pui sunt mai argint viu decat altii. Cred ca al meu e campion la capitolul teleghidare si cand il ai in grija, numai in priza te tine. Raman cu bucuria ca e sanatos. Si ma rog sa se imprieteneasca mai bine cu somnul pe viitor, sa imi mai trag si eu sufletul. Ca nu-i usor sa fii mama de copil atomic.
Atat de bine te înțeleg, am un băiat cu cateva lumi mai mic decât Aris care este lafel de teleghidata. Imi este frica pentru fiecare ieșire la restaurant sau vizita la prieteni. Tipa, urla, sparge si distruge totul. Si eu am fost lafel de liniștita pe timpul sarcinii zicându-mi mereu ca il va ajuta pe cel mic si va fii un copil linistit….nici vorba!! Ma regăsesc mereu in postările tale. Astept cu nerăbdare sa mai crească si poate, poate se mai schimba ceva.
Draga mea, ma bucur tare ca te regasesti 🙂 cica pe la 3-4 ani se mai linistesc, exista speranta ! 🙂
Te invitam la noi acasa. Aris×2.ca dupa cum stii sunt 2 bucati gemene. Sa vezi bucurie la daramat casa :)))
wow, esti minunata ca faci fata! de 2 ori mai obosita, dar si de 2 ori mai fericita 🙂
😂😂😂 si baiatul meu este campion.acum are 3 ani si parca este si mai rau ca inainte nu sta nici măcar sa ii explic ceva,o secunda nu sta fara sa se miste .Si acum la 3 ani se trezeste de 5 ori pe noapte,nu sta sa mănânce decat daca ii dau telefonul,de olita nu se apropie…David Uraganul 😂
Pai David Uraganul spulbera mitul, ca toate mamicile ma asigurau ca dupa 3 anisori se schimba in bine lucrurile. O fi exceptia care confirmaregula 🙂
Personal si eu ma bucur ca nu sunt singura cu copil hiperactiv 🙂 si va inteleg, si eu merg la munca sa ma relaxez… si culmea e ca pare sa fie mai calm si mai ascultator cu taica-su sau bunicile, depinde cine sta cu el, iar cand ajung eu acasa se entuziasmeaza si incepe… nu sta locului nici sa manance, are niste muschi la picioare deja la 1 an jumate… abia astept sa poate sa faca un sport ceva
deocamdata cred ca doar inot pot face astia mici ai nostri, sa isi mai consume energia.
La fel şi la noi…câtă dreptate ai….!!!!
multumesc, Anca 🙂
Denis ( 7 ani), a fost cel mai liniștit copil. Nu eram obosita, nu am pierdut nopți, ba chiar nu înțelegeam mamele care se plâng atâta.
Bianca ( 7 luni). Eeee. Ea dacă nu plânge ( jucării, oboseala, foame), maxim 15 min sta pe loc sa se joace. În restul timpului pe ea trebuie sa o plimbi, sa îi cauți reclame la tv, sa pornești pc ( are o dragoste mare pentru tastatura, sper sa fie și ea bloggerită ca maica-sa). Diferența maaaaare între copii, copiii mei. Ce sa mai zic de ai altora😃
Nu merge în picioare, e prea mica, dar îți jur ca îmi este teama rau de momentul ăla în care voi uita usa deschisa și mă voi trezi ca o văd pe geam în fata blocului 😃
Vă pupam