Le-am tot povestit copiilor mei că Moș Nicolae vine, în general, cu dulciuri și fructe, eventual cu ciorapi, chiloți, pijamale, în funcție de nevoi. Și poate, dacă apare vreo dorință arzătoare din partea lor, suplimentează cu un ceva mic acolo, gen o carte sau un joc.
Aris e prea mic să facă schimb de impresii cu colegii de la grădi despre cadourile din ghetuțe. La Albert în clasă, însă, discuțiile au fost în floare. Vine Albert acasă dezamăgit și mă ia la întrebări:
-Păi bine, mama, nu-mi zici tu mereu că Moșul ăsta Nicolae vine cu dulciuri și fructe și chestii mici?
-Ba da….
-Atunci cum îți explici că la colegii mei a venit cu seturi uriașe de jucării? Iar la un băiat de la a treia a venit și cu cel mai tare stilou din lume, care ai idee cât costă? 300 de lei costă! Știu asta pentru că a zis el. Și mi-au zis și copiii ca atât este. Adică de ce Moș Nicolae a crezut că ei merită și eu nu? Că de dorit mi le-aș fi dorit pe toate, numai că mi le-am dorit în minte și nu în scrisoarea către Moș.
-Iubitule, și să le fi pus în scrisoare, nu le-ai fi primit. În sensul că nu de la Moș Nicolae. El vine oricum, doar știi asta, numai că vine cum ți-am zis, cu chestii mici, să poată bucura toți copiii.
-Și la ei de ce a venit cu chestii mari?
-Păi, îi spun, eu cred că și părinții colegilor tăi l-au ajutat pe Moș, au contribuit și ei la cadouri.
Dar Albert mi-o taie:
-Ba nuuuu, că au stat și ei la pândă, ca mine, și nu au vazut vreun părinte care să umble pe la ghetuțe.
Acum, pentru că Albert e un copil căruia nu îi lipsește nimic din ceea ce considerăm că are nevoie, cu care încercăm să vorbim mult și căruia îi oferim și timp și iubire și tot, a trecut destul de ușor peste episod. E și la limita cu povestea asta cu Moșul, crede în el, dar începe să se mai spulbere din magie, așa că nu a fost o tragedie.
Sunt însă copii pentru care o astfel de situație se transformă într-un capăt de țară. Închipuie-ți dezamăgirea unui pui de om de câțiva anișori, căruia Moșul i-a adus o ciocolată și trei mandarine, în vreme ce colegul de bancă a primit cea mai tare și mai scumpă mașinuță teleghidată. Pare că Moșul îi iubește mai mult pe unii decât pe ceilalți, așa-i? Când Moșul e tot numai iubire și magie, ăsta e farmecul lui, asta e bucuria poveștii.
Când exagerăm cu darurile pentru copiii noștri, putem spulbera magia sărbătorilor pentru alți copii.
Revin la o regulă de aur, învățată pe când era Albert mic. Moșii ar trebui să aducă daruri simbolice tuturor copiilor. Iar acei părinți care iși permit și își doresc pot oferi cadourile mari și costisitoare din partea lor. Așa că, dacă simți nevoia sa îi iei copilului, de Craciun, un Lego Star Wars de 1000 de euro (da, există așa ceva, mi-a arătat Albert), poate ar fi bine să i-l dai din partea ta, nu în numele Moșului. Astfel încât colegul lui de bancă să nu adoarmă cu suflețelul frânt că Moșul nu îl iubește la fel. Sper ca treaba asta să ajungă la cât mai mulți părinți.
Si am mai implementat o regulă la noi în casă, după pățania de anul ăsta, de Moș Nicolae. Vă povesteam ca Albert s-a trezit cu o oră înainte să vină Moșul că el vrea, de fapt, un penar, și a sfârșit mega dezamăgit că nu l-a primit.
De acum procedăm așa: copiii își termină scrisorile către Moș cu o săptămână înainte de venirea lui. Eu verific lista de dorințe și o ajustez in limita unui buget de bun simț, care să îi permită Moșului să cumpere cadouri pentru toți copiii din lume. Batem palma pentru lista finală, după care o punem în plic și o și expediem către Moș, fără posibilitatea, așadar, de a mai reveni asupra ei.
Cam asta ar fi treaba cu Moșii și cadourile, Crăciun magic să avem!
Pai nu ar fi mai bine daca minciuna cu Mosul nu s ar mai practica. Daca ii spui ca acel cadou scump e de la parinte de ce apare in ghetute atunci. Ar trebui sa i se spunsaa adevarul copilului. Si doar ca e un obicei ca parintii sa puna jucarii in ghetute. Si uite asa mintind, unii copii cred ca nu i iubeste Mosul…si minciuna se perpetueaza.
Eu nu cred ca e o minciuna, cred ca e o poveste, de care continui sa ma bucur și eu. Și mai cred ca rămâne alegerea fiecărui părinte cum vrea sa prezinte magia Crăciunului. Alta mi se pare a fi problema, cea semnalata in articol.
Si eu am avut discutia aceasta de cand era la gradinita in grupa mare cu baiatul cel mare care acum e in clasa a 3 a, si de aici a plecat de ce un coleg a primit o tableta, o jucarie de nu stiu care. Eu mereu le zic ca aceste lucruri le oferim noi in limita posibilitatilor insa Modului nu e corect sa cerem lucruri atat de scumpe pentru ca trebuie sa duca si la alti copii. Acum vrea o drona de la Mos Craciun si iar ii explic ca nu e bine sa ceri lucruri scumpe, deci inca negociem si imediat e Craciunului.
Nu este o minciuna. Este o poveste frumoasa, in care și noi credem, și noi ne bucuram cand găsim ceva in ghetuțe. De ce sa stricam magia poveștilor?
Noi am adoptat o alta strategie!
Pentru a pastra si magia si pentru a intelege de ce unii primesc mai mult, altii mai putin si din nefericire altii deloc….le-am explicat copiilor in felul urmator:
Spiridusii mosului care lucreaza in fabrica de jucarii primesc bani de la parinti/bunici, etc.
Au familii, au copii, au costuri…….
Pentru ca au nevoie de bani si in restul anului-trimit jucarii si in magazine iar copiii pot studia astfel si oferta pentru scrisoarea de Craciun:))
Doar jucariile frumoase si educative sunt din fabrica, restul sunt de la diversi concurenti care vor sa se imbogateasca😬
Din fabrica Mosului poti comanda orice……haine, incaltaminte, bijuterii…toate stropite cu un praf de magie:)
In functie de bugetul parintilor copiii trimit scrisoarea Mosului si pentru ca Mosul le trimite direct din fabrica ( in pret nu se regaseste costul de raft😂) pretul poate si mai mic.
Nu ne intereseaza astfel ce spun altii, ce cred altii……noi credem in magie, condimentata cu putina realitate!
Jucariile pe care le donam ajung in fabrica Mosului, sunt reparate, impachetate si trimise copiilor ai caror parinti nu au bani sa trimita spiridusilor!
Magia exista atata timp cat credem in ea!
😉
Sarbatori fericite!
Nepotelul meu a primit dulciuri si fructe.
La scoala au scris cate o scrisorica pentru Mosul Craciun si sa o ducem noi la posta, cand a venit acasa avea o lista intreaga fredy,robot,dinozaur,tractor si lego…mi-a dat scrisoarea sa o citesc iar eu i-am zis ca nu are atatea bani ca sunt multi copii…a tacut si n-a zis nimic, a intrat in camera si a sters totul, a ramas doar fredy.
„Daca Mosul nu are bani atunci eu numai asta imi doresc” si ceva dulce dar si manadarine 😃
Noi il crestem de la 1 luna si 2 saptamani si am incercat sa-i oferim aproale totul dar in limita bunului simt…
Servus,
asa e, insa imagineaza-ti ca tu ai de fapt bani tot timpul sa ii cumperi cam tot ce isi doreste insa nu faci asta, ci astepti o ocazie si cand vine si ocazia si atunci tre sa te cenzurezi ptr ca restul nu au… intotdeauna vor fi altii care nu au…
N-ai înțeles. Ii poți cumpăra și un castel, nu te cenzurează nimeni, dar oferă-i-l din partea ta și ceva mai mic din partea Moșului.
Eu cred ca a inteles, asa cum am inteles si eu. Vad situatia trista din povestea ta, dar in acelasi timp daca pot de ce sa nu ii ofer copilului meu bucuria pe care o vrea. Inteleg ca pt unii copilasi e mai trist, dar de ce sa cenzurez eu ca parinte ? Viata nu e mereu dreapta
Pentru ca viata poate fi candva trista si pentru cei care acum au. Atunci ce le veti mai spune copiilor, ca Mosul nu ii mai iubeste sau ca parintii nu isi mai permit? Consider ca cenzura este o dovada de bun simt si nu de lipsa de iubire. Iubirea nu se masoara in bani sau cadouri scumpe ci in timp petrecut cu copiii si in lucruri marunte pe care le facem si de care ne bucuram impreuna.
Nu cred ca poti sa impui unui parinte ce sa faca cu banii lui si ce cadouri sa ofere copilului, ca e din partea Mosului sau al lui. Poti in schimb, tu ca parinte, sa-ti educi copilul si sa-i explici pe intelesul lui exact ce te intereseaza, fara sa creasca frustrat si invidios. Treaba asta o va intalni mereu indiferent de varsta si oriunde va merge. Mereu vor fi altii mai bogati ca el. E doar o chestiune de educatie si de cum stii sa-i expui problema. Asa am fost de mici crescuti sa ne tot uitam in curtea vecinului ca el are mai multe… Pacat…
Buna mămici!
Eu i-am spus adevărul băiețelului mai mare care are acum 6 ani și 9 luni, chiar in dimineața de Crăciun, după o criza de furie pentru că Moșul nu i a adus ce își dorea, nu zic că acel ceva costa vreo 700 și ceva de lei. Am incercat sa-i zic că Moșul trebuie sa dea la mai multi copii, că nu a fost atât de cuminte și tot așa, dar nimic, îmi tot repeta că era singurul lucru pe care si-l dorea și că Moșul nu trebuie sa cumpere ci are propria fabrica de jucării. A fost mai ușor după ce i am zis că această magie e făcută de noi părinții și că semnificația Crăciunului e Nașterea Domnului Iisus Hristos și că acest abicei a început de la primirea darurilor primite de Domnul Iisus de la magi. Nu am dorit acest lucru, am vrut să aibă această magie care ține de copilărie cat mai mult timp, i am explicat și de ce nu a primit acest cadou și s a liniștit și nu a mai avut nici o problema, l am rugat în schimb să nu îi zică frățiorului mai mic, care s a mulțumit cu ce a primit și nu a fost supărat 😊 .
O zi frumoasa!
„Toată viața mea am trăit o minciună”. Asta a fost reacția băiatului meu când a aflat adevărul despre Moș Crăciun. S-a întâmplat anul trecut, când s-a spulberat magia. Penultimul an în care a crezut în Moșul a fost magic. Mai spuneau colegii lui la școală că părinții, că bunicii, că de-astea, dar el nu-i credea, iar eu întăream asta, pentru că îmi doream să creadă cât mai mult. A fost o mare dezamăgire pentru el, am încercat să-i explic așa cum am putut despre spiritul Crăciunului, despre ce înseamnă să dăruiești, despre bucuria de a face asta pentru cei dragi sau pentru un străin etc. A înțeles. Anul ăsta a știut din start ce cadouri va primi de Crăciun. O parte chiar le-am cumpărat împreună și le folosim deja (o imprimantă, de exemplu). Dar tot mai am ceva ascuns și pus deoparte, pe care să-l descopere în dimineața de Crăciun. O mică bucurie, care să păstreze magia dispărută…
Am sprijinit ideea cadourilor din partea lui Moş Crăciun când fiica mea a fost mică. Având în vedere că nici noi nu aveam resurse financiare care să ne permită cadouri extraordinar de scumpe, ne limitam la o listă ajustată. Din păcate fiica mea a crezut în noi şi în existenţa Moşului până destul de târziu. Iar când a aflat a fost teribil de dezamăgită şi supărată pe noi. Ea ne-a zis că dacă va fi mare nu le va spune copiilor ei că există Moş Crăciun. Acum e mare şi crede cu tărie acelaşi lucru. Din păcate şi credinţa în divinitate a zburat pe fereastră o dată cu credinţa în Moş Crăciun. Niciodată nu ştim cum ar fi mai bine şi mai corect să ne creştem copiii şi care va fi reacţia lor la anumite evenimente. Sperăm doar să facem o treabă cât mai bună. Totuşi acei părinţi care plusează excesiv nu fac bine pentru că la un moment dat poate nu vor putea să ţină la acelaşi nivel ridicat acest obicei şi atunci copiii se vor simţi pedepsiţi. Am avut o colegă căreia i-am dat acest sfat şi a simţit că este o jignire. „Copilul tău e copilul tău, dar al meu e al meu şi e special, aşa că vreau să simtă asta”. Eu sper că fiica mea şi toţi copiii se simt speciali pentru părinţii lor fără să fie nevoie de cadouri foarte scumpe care să dovedească asta. Copiii sunt mai receptivi la dragostea şi siguranţa pe care părinţii le-o oferă. Dar e drept că aşa cum îi creşti aşa îi ai.