Mi-as dori sa nu dau explicatii

timp in doi, cina romantica, timp pentru parinti

De trei luni incoace avem bona, dar inainte de asta gaseam foarte rar cu cine sa lasam copiii, ca sa putem petrece putin timp in doi. In primul an din viata lui Aris, nu am iesit nicaieri cu M. Iar in al doilea an, cred ca am avut vreo sase-sapte ocazii sa rupem usa si sa traim putin si pentru noi, nu doar pentru copii.

Ei, si cum ne apareau inlocuitorii la orizont, voiam pur si simplu sa ne teleportam la masina. Asa nu imi placea sa dau explicatii: “Unde mergeti?”,  “De ce?”,  “Cat stati?”,  “Mai repede nu se poate?”

Mi-as fi dorit sa nu ma intrebe nimeni nimic. Sa nu fiu nevoita sa inventez ca ma duc la doctor, la taxe, la permis sau in mai stiu eu ce loc. Pentru ca varianta cu “nimic special” era respinsa din start. Le trebuia ceva plauzibil, un scop real pentru prezenta lor acolo: plec sa rezolv asta, nu sa frec menta.

Nu, nu stiu cat stau. Iti pot spune ca ma intorc in 3 ore si, dupa ce trec astea 3 ore, sa ma trezesc cu un telefon de la tine: “Mai stati?”. Stii cum iti taie cheful telefonul ala, cum anuleaza toata distractia si iti face inima sa bata repede tare?

Daca vezi ca oamenii ies oricum din  an in Pasti, te rog mult, lasa-i sa iasa fara motiv. Lasa-i sa iasa doar de dragul de a iesi. Lasa-i sa se duca la film, cel mai prost, ce-or gasi si ei. Nu conteaza. Important e ca schimba peisajul. Lasa-i sa mearga la restaurant. Da, stiu ca au mancare acasa. Si cafea. Te bucuri de ea altfel fara copii pe tine si fara stresul ca mai trebuie sa te ocupi si de rufe sau vase concomitent cu cate o inghititura luata pe fuga.

Si stiti ce mi-ar mai placea? Ca rudele transformate in bone de ocazie sa nu ma mai sune pentru orice lucru minor. Daca ti se pare ca are febra, ia-i intai temperatura si apoi suna-ma. Poate e doar o impresie. Daca nu a mancat suficient, daca e mai agitat, daca nu vrea sa doarma, e ok daca nu aflu fix in clipa respectiva. Imi poti spune cand ajung acasa. Oricum nu ii pot influenta cu nimic apetitul sau somnul cat sunt in oras. Pot cel mult sa ma stresez si sa imi stric seara. Si sa vin mai repede acasa. Iar iesiri dintr-astea pup la cateva luni.

Asadar, daca tot vrei sa ne faci un mare bine (si e mare, crede-ma) si stai cu copiii ca sa putem avea si noi doi o viata, te rog, fa binele pana la capat. Nu vreau sa par nerecunoascatoare. Pentru ca sunt, pana la cer si inapoi. Ca asa greu gasesti pe cineva dispus sa  aiba grija de copii si sa ii stii in siguranta. Dar…

Si parintii sunt oameni. Oameni mari care nu ar trebui sa mai dea explicatii ca niste adolescenti scapati la club. Si care pot trai (ba chiar foarte bine) fara sa stie la fiecare pas daca astia mici ai lor au mancat, au facut caca, au dormit. Ca de asta ies, sa isi aminteasca ce bine e in doi, nu ce multe responsabilitati au de cand sunt trei sau patru. Oricum sufletul si mintea lor tot la omuletii de acasa raman ancorate, oricat ar incerca sa se deconecteze. Lasa-le macar iluzia!

foto

Articole pe aceeasi tema

6 Comments

  • anca
    16/08/2017 at 5:39 pm

    Cei mai simpatici sunt oamenii fara copii, cu care se poate intampla sa te intalnesti, cand iesi in oras. Primul lucru care te intreba: “Unde e copilul/ sunt copiii?” De parca tu, ca un parinte inconstient i-ai lasa singur acasa, sau in parc ca sa dea o tura cu bicicleta.

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      16/08/2017 at 5:43 pm

      daaa 🙂 vesnica intrebare “unde e copilul?” 🙂

  • Văduva Aura
    17/08/2017 at 7:43 am

    E o expresie noua zilele astea: dupa ce faci copii, revin din nou vremurile in care ceri voie la parinti sa iesi in oras! 😁

  • arcadia
    17/08/2017 at 6:25 pm

    Mă ofer deseori să stau cu bebelușii prietenilor, rudelor. O fac pentru că ador copiii și pentru că înțeleg că proaspeții părinți au nevoie de câte o pauză, că au dreptul inalienabil la timp pentru (ce vor) ei.
    Dar, atunci când mă ofer să fac asta, îmi planific propriul timp, care nu e dilatabil nici la mine. Așa că dacă negociez că pot să fiu bonă 3 ore, sau 5 ore, mă aștept ca întârzierea peste acest interval să fie rezonabilă. Nu mă sili să fiu bonă 7 ore dacă am negociat 3.
    În rest, perfect de acord, nu pun întrebări și mă descurc cu orice copil fără să întreb sau să raportez la fiecare sfert de oră desfășurarea evenimentelor. 😁

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      17/08/2017 at 8:24 pm

      Asa e, fiecare are viata lui, iar timpul este pretios. In situatiile de care vorbeam, insa, stiam clar ca oamenii nu au planuri dupa, doar o mare curiozitate si dorinta de a ne vedea acasa cat mai curand. E super ca iti ajuti prietenii si rudele cu cei mici, tine-o tot asa! 😉

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.