Albert a plecat in tabara luni, dis de dimineata. E prima tabara din viata lui. Nici eu nu m-am indurat, nici el nu mi-a cerut sa il las nicaieri in astia 8 ani. Doar trei zile a plecat de data asta, am zis sa incepem usor si mai vedem pe viitor .
Duminica i-am facut bagajul asa cum l-ar face orice mama: si cu haine mai groase si mai subtiri, cu pijamale de schimb, chiloti, ciorapi, toate cele sa ii fie bine, chiar daca ar merge pana la capatul pamantului. Luni, la prima ora, urma sa il lase taica-su la autocar.
L-am pupat de noapte buna, de drum bun, de tabara fericita si de toate cele care mi-au mai venit in minte cand l-am bagat la somn, duminica seara. Apoi m-am ocupat de baia lui frate-su mic, in vreme ce M. a ramas sa indese in geanta de calatorie hainele lui Albert, insirate de mine pe pat. A si dus imediat bagajul la masina, n-am mai avut vreme sa il verific.
A doua zi, mult dupa ce plecase Albert de acasa, deschid dulapul din camera lui sa pun la loc niste tricouri proaspat calcate. In secunda numarul doi, am zis ca-mi sta inima in loc.
Singurele doua bluze groase pe care i le pregastisem pentru tabara, caciula de iarna, pantalonii de schi si pijamalele de schimb erau acolo, sub ochii mei, in loc sa fie in bagajul copilului. Ca sa imi intelegeti socul, va spun ca tabara in care plecase presupunea 80% din timp activitati in aer liber. La temperaturi de 8-10 grade. De dimineata pana seara tir cu arcul, echitactie, tracking prin padure, dintr-astea. Bonus, programul zilei de marti cuprindea o excursie la munte, acolo unde se anuntau ninsori si temperaturi de -4 grade.
Dupa ce am simtit ca mor, mi-a venit sa il omor pe M. Cum Doamne, iarta-ma!!! sa lase acasa hainele groase ale lui Albert? Ce inspiratie divina l-o fi indemnat la asa un gest? Il sun. Clocoteam. Nu-mi raspunde, asa ca ma bufneste plansul de griji, de suparare, de emotii.
Ma suna el intr-un final. Epuizasem intre timp, in minte, tot arsenalul de vorbe de duh pe care le cere o astfel de situatie. Intreb direct, fara sa spun „buna”, fara nimic:
-De ce ai lasat acasa hainele groase ale copilului? Imi raspunde foarte linistit:
-Pai n-avea nevoie de ele!
M-am muscat de buze. Zen, Zen, Zen…
-Cuuuuum piz… adica… Cum sa nu aiba nevoie de ele, dragul meu?
-Mai bine asa, SA SE CALEASCA, vine raspunsul scurt si sigur.
Sa se caleasca?????? Asta era pe bune explicatia lui????? Apoi completeaza:
-Plus ca nu mai aveau loc in bagaj.
Trec peste faza cu calitul copilului, din pricina careia imi venea sa ma dau cu capul de pereti, si il intreb de ce nu s-a consultat cu mine inainte sa sorteze hainele la voia intamplarii si sa le lase acasa taman pe alea groase. Alea care l-ar fi protejat de cele -4 grade de la munte si de frigul multelor ore petrecute zilnic afara, in plina toamna cu un picior in iarna.
-Lasa ca are hanorac cu gluga si pantaloni de trening. Nu moare de frig. Iar pijamale cate ii trebuie? Una e suficienta. Parca ce se poate intampla?
Hanorac cu gluga… pantaloni de trening… -4 grade… ninsoare… Ce se poate intampla… N-am mai insistat, era inutil. Macar geaca groasa i-o luase… Uit sa spun „pa” si inchid telefonul. Il sun apoi pe unul dintre profesorii cu care plecase Albert. Omul isi da seama ca sunt putina sarita de pe fix (ma rog, nu stia toata povestea) si ma asigura ca niciunul dintre copiii din tabara nu va muri de frig.
-Nici Albert, da?
-Nici Albert, stati linistita! Gasim solutii!
Am mai bagat o repriza fulger de plans. Linistita cu adevarat am fost abia a doua zi, cand ne-au anuntat ca renunta la excursia la munte, din cauza ninsorii si a vremii nefavorabile. Aveau sa mearga in schimb la bowling si la piscina. Hai Doamne ajuta, n-a mai contat nimic. Mi-au trimis si o poza cu el, am vazut ca e intreg si rade, asa ca am putut sa inchid si eu un ochi in noptile astea doua.
Diseara vine acasa, abia astept sa il strang in brate. Pe taica-su tot foc si para sunt, dar o sa-mi treaca si asta. Sa calim copilul, auzi la el… Pfffff… Tatii nu-s de lasat la carma, nu-s si gata.
Hazlie povestea ta…Îmi place acolo unde au schimbat planul,ca nu mai merg la munte,așa ți-ai mai revenit și tu…O zi frumoasă îți doresc și să-ți aștepți puiuțul cu drag.
Da, aia a fost și partea mea preferata 🙂 mulțumesc mult! ❤️
Am stat cu sufletul la gura pana la partea cu pozele. Te inteleg! O, dar ce te mai inteleg! Intre timp a ajuns Alex?
Mulțumesc! 💕 a ajuns, toate bune și frumoase. Puțin răgușit, i-a și fost puțin frig, dar Per total e ok. Nici nu-i copilul care sa se plângă.
Am stat cu sufletul la gura pana la partea cu pozele. Te inteleg! O, dar ce te mai inteleg! Intre timp a ajuns Albert?
Aceleasi trairi…Toma tot 8 ani,cea mica 2…Si un A. la fel de relaxat la orice „problema”de-a mea legata de copii;)))).Cand citesc ce scrii,ma relaxez;).😙
Și eu m-am relaxat citind comentariul tău 😊💕
Copiii mei fac baie cu apă rece gheață, în timp ce noi ne-am băga în apă clocotită. Nu vor să se îmbrace, le este cald mereu. Am renunțat să mă mai cert cu ei. Cert e că s-a produs o anumită călire pentru că n-au mai răcit de vreo 3 ani.
Cristina, foarte bine și foarte posibil, nu zic nu. Doar ca iată, tine și de copii, plus ca lucrurile s-au făcut treptat. Nu-i ok sa-l treci deodată la -4 grade îmbrăcat necorespunzator și sa te aștepți ca se caleste. Te poți aștepta, in schimb, sa răcească.
:)) foarte tare! A crescut imunitatea zilele astea
Sper ca Albert e bine si nu a racit, ca tot noi ne chinuim cu copilasii daca racesc. Eu prefer sa il stiu pe al meu mai imbracat decat sa o trag cu el racit, ca e jale si pentru el si pentru mine…Si eu il mai gaseam pe al meu pe afara prin curte, cand veneam de la serviciu, cam subtirel imbracat pentru zilele reci de toamna si toata rugaciunea mea se rezuma la a nu raci, ca faptul era deja consumat. Si sotul meu tot pe principiul asta cu „calitul” merge, insa eu prefer sa protejez baiatul din toate punctele de vedere. Sanatate va doresc!
Cred ca este ceva tipic lor… noi din atata grija ce le-o purtam copilasilor si tot greul pe noi pica atunci cand sunt bolnaviori…avem tot dreptul sa reactionam ca atare.
P.s. important ca a ajuns cu bine acasa😁