MAI BINE NU VII LA SALA!

Mai bine nu vii la sala daca ai de gand sa vorbesti non-stop la telefon sau sa stai pe whatsapp, facebook, Instagram. Nu, asta nu se cheama ca ai lucrat. Da, stiu ca mergi lejer (lejer de tot) pe banda in timpul acesta, dar tot nu inseamna ca te-ai antrenat. In principiu, daca ai venit la sala fresh, machiata pana-n dinti, parfumata, coafata, aranjata si pleci fix la fel, sigur, dar sigur n-ai facut cine stie ce efort. Asa ca mai bine nu vii.

Ei, si daca tot ajungi, tot bati drumul pana acolo, tot platesti un abonament, tot iti iei din timpul tau, ce-ai zice sa iti dai silinta? N-ai chef sa-ti incordezi bratele sau picioarele in timpul claselor de aerobic, sa le intinzi pana la capat, sa faci miscarile corect, pufnesti in ras la fiecare set de exercitii, simulezi cateva abdomene numai cand e trainerul cu ochii pe tine, ai fata plictisita… e simplu, stai acasa! Nu-i ok sa-ti fluturi mainile in toate directiile, nici sa le balangani pe langa corp, nici sa faci genuflexiunile pe jumatate, sau sa te opresti la fiecare 2 minute sa bei apa, sa-ti cauti prosopul, sa te trantesti intr-un colt ostenita. Ce-ar fi ca in schimb, atunci cand ti se spune sa incordezi bratele, picioarele, abdomenul, fesele sau orice alta parte a corpului, chiar sa o faci? Ce-ar fi sa nu-ti mai zboare mintea aiurea si sa te concentrezi la exercitii? Ce-ar fi sa stai cu ochii pe trainer si pe oglinda, sa te privesti si sa-ti corectezi singura miscarile? Sau sa-l rogi pe el, in cazul in care nu a facut-o deja. Ce-ar fi ca in loc sa pierzi cate 2-3 ore zilnic la sala, fara sa vezi nicun rezultat, sa vii o singura ora, de 3-4 ori pe saptamana, dar sa faci exercitiile corect si sa tragi tare de tine? Iar cand simti ca nu mai poti, nu te opri brusc din antrenament, continua cu mersul pe loc si ai sa vezi ca iti revii. Este important sa respecti pauzele oferite de trainer. Si hidrateaza-te bine inainte de clasa, astfel incat nu vei simti nevoia sa dai pe gat 1 litru de apa dupa 10 minute de antrenament (cateva inghitituri iti vor fi suficiente). Si nu uita, in cel mai bun caz, un exercitiu facut gresit nu-ti va aduce niciun beneficiu. In cel mai rau, pui presiune pe coloana si te alegi cu dureri si probleme in tot felul de zone ale corpului.

Inca ceva, daca ai de gând sa te plângi non-stop cat esti la ora, mai bine nu vii. Ufff, vai, nu mai pot, nu din nou! Esti la o clasa de aerobic, nu la un masaj se relaxare, te poti aștepta sa simti durere, sa transpiri, sa fie dificil. Nu te mai arata asa surprinsa cand ti se cere sa incepi un nou set de exercitii, nu mai fi asa revoltata ca trainerul chiar incerca sa te ajute sa slabesti si sa te tonifiezi. De asta esti acolo. Daca nu-ti place, nu mai veni, ti-am spus: ramai acasa, la tine in sufragerie, pe canapea, sigur ti-ar placea mai mult.

Nici daca ti-ai pus in cap sa stai numai cu ochii pe ceas nu-i bine. Atunci timpul va trece greu tare, si-o sa ti se para ca-i un capat de tara, si-ai sa simti ca nu mai poti, si-ai sa incepi sa te plangi, si sa te offff-ai, si-am sa-ti spun din nou sa stai acasa. Iti faci rau singura, n-are sens.

Mai bine nu vii daca refuzi sa te sincronizezi cu restul participanților la clasa de aerobic: adică toata lumea se intoarce spre dreapta tu o iei la stânga, toti ridica mâinile, tu dai din picioare. Si-o faci asumat, ca pur si simplu nu-ti pasa sau n-ai chef de coregrafii. Daca vezi ca ai pierdut ritmul, continua cu mersul pe loc, timp in care priveste in jur, priveste la trainer si ia-o de la capăt cand te simti pregătita sa te alături celorlalti. Daca ai zero intenții de sincronizare, atunci nu veni. Stai acasa, citește o carte, uita-te la televizor, mananca o briosa, fa un lucru care ti-e drag, dar nu irosi timp si bani cu mersul la sala. Pur si simplu nu-i pentru tine.

Nu ma intelege gresit, eu te incurajez sa vii la sala, sa faci miscare, sa te bucuri de tot ce poate face sportul pentru mintea si corpul tau, dar numai daca vrei si tu lucrul acesta. Trebuie sa fii hotarata, sa stii! Si mai trebuie sa-ti dai silinta. Nimeni nu spune ca-i usor, eu care abia m-am reapucat de sala dupa 1 an de pauza stiu prea bine cat de solicitant poate fi un antrenament de aerobic, dar putina vointa nu strica, plus ceva implicare. Si cand vor aparea si primele rezultate, adica in curand, sa vezi ce motivata vei fi! 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.