Lumina vine din noi


Am avut cateva zile libere saptamana asta, asa ca am dat o fuga la munte, cu copiii, inainte sa inceapa toata nebunia de Paste. Am plecat miercuri, pe la pranz, si-am stat doua nopti, ceea ce ni s-a parut numai bine. Mai ales ca am prins si super vreme. Intre timp, Dona, bona puilor, a gatit bunatati pentru familia ei adevarata si pentru cea de imprumut, adica pentru noi.

Am gasit in frigider drob, ciorba de miel si salata de boeuf, iar pe masa doi cozonaci calzi cu nuca si cacao. Pasca am comandat la o doamna care creste vaca si ne-a facut o minunatie cu branza si stafide. Aveam si eu in plan sa fac pasca cu ciocolata, dar pentru ca vreau sa imi mai pot indesa fundul in blugi dupa sarbatorile astea, am abandonat ideea. Mi-a mai ramas sa vopsesc azi ouale, impreuna cu copiii, si sa strang de prin casa, in vreme ce M. a tuns iarba si s-a ocupat de curte.

Mai devreme, i-am luat pe astia mici si am dat o fuga la colegul meu, Matei, care locuieste la cateva minute de mers cu masina de noi. Stiam ca va fi singur de Paste, asa ca ne-am gandit sa ii ducem din bunatatile pe care le aveam in frigider. Copiii au pregatit si doua jucarii zornaitoare, pastrate de cand erau ei bebelusi, pentru pisica lui Matei, “sa aiba si ea o bucurie de sarbatori”.

Colegul meu abia s-a mutat, deci ii cam bate vantul prin casa: nu are aproape deloc mobila si, ce i-a marcat pe Albert si Aris, nu are televizor. Lasam ce avem de lasat la Matei, ne jucam ce ne jucam cu pisica lui, apoi plecam.

In masina, observ ca Albert este trist si ingandurat. Nu mi-ar fi trecut prin cap motivul, dar, in curand, am inteles totul.

-Mama, imi pare asa rau ca Matei e singur de Paste, imi spune.

E ok, mami, il linistesc, e baiat mare, plus ca nu e singur, e cu pisica.

-Da, dar ai vazut, nu are nici macar televizor. Uite, ma gandeam, stii ca tot strang eu banii aia sa imi cumpar robot cum are Radu. Si nu-s putini bani, stii.

-Stiu.

-I-as folosi sa ii cumpar un televizor lui Matei. Dau sa spun ceva, ma opreste:

-Imi ajung, stiu eu sigur ca pot cumpara un televizor din ei. A, si-ar mai fi ceva. Putem face cheta sa ii cumparam un apartament in oras?

-Un ce?

-Un apartament. Ca aici, unde sta el, e departe de oras si face mult pana la munca, pentru ca si tu faci mult, dar el sta inca si mai departe, deci face si mai mult.

Mai, si vorbea serios. Cu tot sufletelul lui de copil de 10 ani si-ar fi dat banii pentru televizorul lui Matei si s-ar fi zbatut sa ii faca rost si de un apartament in oras, ca sa il scuteasca de drumul lung si zilnic pana la munca. Bun, nu realiza cam cat costa un apartament, dar de televizor zicea bine, avea cu ce sa i-l ia.

L-am strans in brate si i-am spus ca e un copil bun si ca Matei sigur s-ar bucura sa afle de intentiile lui si i-ar multumi, insa se descurca singur.

Momentul asta cu totul a fost pentru mine esenta Pastelui, bucuria, lumina, iubirea, sarbatoarea. Nu e despre cate feluri de mancare am gatit, cata curatenie am facut, cat post am tinut sau cat de mult am mers la biserica. Satisfactia cea mai mare e sa vad ca am crescut pui buni, care stiu sa isi deschida sufletul si pentru altii. Lumina vine din noi si merge mai departe prin copiii nostri.

Articole pe aceeasi tema

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.