Mamei îi place ordinea, totul să strălucească, fiecare lucrușor la locul lui, dacă nu e lună în casă, nu se simte bine. Țin minte de când eram copil, făcea o curățenie generală pe săptămână și altele mai mici in fiecare zi.
-Fată, vino aici, îmi spunea. Hai sa vezi măcar cum se face.
Eu, puștoaică, numai de curățenie nu aveam chef.
-Vino să vezi cum se spală ca lumea un geam sau gresia, insista mama, cum se aspiră un covor. Uite cât muncesc la cuptorul ăsta sau la plită, ca sa strălucească. La fel și la chiuvetă.
Într-o zi, i-am răspuns sec, îmi amintesc și acum:
-Ce-mi trebuie mie să știu lucrurile astea? Eu am să am femeie la curățenie.
La care mama, calmă:
–Da, copilă, dar și femeii trebuie să știi ce să îi ceri. Dacă tu o dată nu ai pus mâna sau nu ai văzut cât de greu se face treaba, cum să ai pretenții de la alt om? Cum să ai respect pentru munca lui? Asta e valabil în tot, ține minte de la mine, a completat mama.
Nu știu cât m-a pus pe gânduri atunci răspunsul ăsta, dar mi-am amintit de el peste ani, în momentul în care a venit la noi doamna E., bona lui Aris. Trecuseră doi ani și ceva de când eram acasă cu Aris, știam mai bine decât oricine cât de greu poate fi să stai non-stop după un copil argint viu. Așa că nu am avut pretenții de la doamna E. de casă lună și mâncare caldă pe masă, pe lângă copil schimbat, spălat, hrănit, culcat și jucat. Înțelesesem cum stă, ce presupune să fii mamă, iar asta m-a ajutat, zic eu, să am așteptări realiste de la doamna în grija căreia mi-am lăsat copilul.
Alt exemplu, ne-am întâlnit chiar astăzi cu un tată, dărâmat după o vacanța cu băieții lui. Îi părea tare rău ca se încumetase să plece cu cei mici. „Păi și acasă nu vă e la fel de greu?”, îl întreb. „Oho, acasă avem bonă, nu ne doare capul. Cine să-și închipuie că poate fi așaaaa obositor să stai zi-noapte cu ei?”, mi-a răspuns.
În mare, cred că de asta ajungem să ne purtăm urât și sa avem cine știe ce pretenții de la oamenii pe care îi angajăm sa ne ajute cu diverse lucruri. Pentru ca nu le înțelegem și nu le respectam munca. Pentru ca nu am pus o data mâna se vedem ce greu se face treaba, insa suntem buni la dat din gura. E și un exercițiu de empatie, dar mai degrabă e vorba de respect și de a vedea dincolo de noi. De a realiza ca banul nu te face mai presus de omul de lângă tine, iar faptul ca îți permiți sa îl plătești nu îți da drepturi depline asupra lui.
Iar respectul pentru ceilalți de acasa se învață. De acasă luăm bagajul de lucruri mai mult sau mai puțin frumoase și îl cărăm după noi, prin viață. Azi mi-am luat timp să mă uit cu atenție la ce am primit eu, mi-am amintit de lecția asta venită de la mama și am realizat că, de multe ori, tot la vorbele părinților ajungem.