Era Albert mai micuț, avea vreo 4 anișori. L-am luat de la grădiniță și am ajuns toti trei acasă, după o zi lunga și obositoare. Am mâncat împreuna, apoi Albert a urcat sa se joace cu mașinuțele, timp in care eu și tatăl lui ne-am prăbușit pe canapea, sa ne uitam la un film. Inițial l-am auzit pe băiețelul nostru cum se joacă, pe urmă am observat că s-a făcut liniște și mi-am dat seama ca ceva nu este in regula. Deloc. Când am ajuns la copil, am ramas mască: Albert stătea in fund, pe parchet, lângă un munte de frunze. Un pic mai incolo, am văzut ciotul plantei mele preferate, o yucca pe care o creșteam de ani buni. Reușise sa ii smulgă toate frunzele si astepta doar sa fie descoperit.
Am izbucnit in plâns și i-am strigat ca facuse un lucru oribil, pentru care nu aveam de gând sa îl iert. Când a urcat și tatăl lui, i-am spus ca sunt atât de supărată pe Albert, încât nici măcar nu voiam sa îi mai duc tort la gradiniță, deși urma ziua lui de naștere. Copilul a început sa plângă, eu eram roșie ca focul și tot cu lacrimi in ochi, M. nu stia ce reacție sa aiba, iar toată situația devenise mega tensionata.
Mult mai târziu am înțeles ca gestul lui Albert a fost un strigat pentru atenție. După o zi departe de noi, ar fi vrut ca mami și tati sa fie acolo pentru el, nu sa stea tolăniți pe canapea, plictisiți, rupți de oboseala și cu ochii in televizor. Doar ca eu nu am putut sa vad asta, nu am reusit sa trec peste dezamăgirea de a-mi fi văzut planta preferata distrusă, nu am fost capabilă sa înțeleg nevoia puiului meu de iubire si de atentie și sa îmi explic gestul lui. Am stiut să plâng, să strig la el și sa il amenint. Ce nu am stiut sa fac a fost sa il iau in brate si sa ii spun ca il iubesc pana la cer si inapoi.
Copiii au nevoie sa fie vazuti si auziti si vor incerca sa ne atraga atentia in diverse moduri, inclusiv prin comportamente negative. Chit ca se asteapta sa zbieram la ei sau sa îi pedepsim dupa aceea, sunt multumiti ca s-au facut remarcati in ochii nostri. Va dati seama cat de mare e nevoia lor de iubire? Iar metodele astea despre care credem ca ii vor aduce pe calea cea buna nu fac decat sa intretina comportamentele negative si iluzia ca mama si tata nu ii observa decat daca mai fac vreo boacănă.
În loc sa ne gândim cum sa ii pedepsim, mai bine ne-am întreba cum sa ne conectăm la copii, cu tot necheful de joaca si toata oboseala care ne apasa dupa o zi grea. Nu-i musai sa ne dam peste cap, sa construim forturi, sa jucam v-ati ascunselea sau sa ne batem cu perne. E de ajuns sa le aratam ca suntem acolo printr-o mangaiere pe cap, un pupic pe frunte, un zambet.
Incearca sa privesti lucrurile si din punctul copilului de vedere, data viitoare când descoperi ca a scris pe pereți cu carioca sau ca ti-a varsat oja preferata pe parchet. Poate nu ai fost prezent asa cum el ar fi avut nevoie, poate își striga singurătatea in singurul mod pe care il stie, poate cu o urma de atentie din partea ta nu s-ar mai fi ajuns in situatia respectiva.
Bine ar fi să clădim punți către copiii nostri, in loc sa adancim separarea de ei prin gesturi, reactii si vorbe aruncate. Sa incercam sa ii vedem cu adevarat si sa le raspundem de la primele incercari de a ne atrage atentia. Si sa le aratam, constant, prin propriul exemplu, care sunt cele mai bune moduri de a se face auziti. Daca as fi inteles lucrurile astea cu ani in urma, nu as mai fi gresit, atunci, fata de copilul meu.
vreau sa te contrazic, eu îl pup pe al meu și îl îmbrățișezi tot timpul pentru ca nu pot abține, ‘ raspunsul’ smiorcaieli continuee, și un comportament și vocabular nu tocmai plăcut, bineanteles nu spun sa nu îți îmbrățișezi copilul sau sa nu îl pupi , dar al meu prin asta înțelege ‘ fac ce vreau pentru ca mi se oferă toată atenția din lume’, ceea ce vreau sa spun este ca, nu întoteauna soluția este o îmbrățișare sau un pic, nu la toți copiii.
Nici eu nu am spus ca pupicii si imbratisarile ar reprezenta solutia universala.Evident ca daca loveste un alt copil, nu ma apuc sa il pup. Alta era ideea articolului.
Tocmai ma pregateam sa zic: „carui copil care a stat toata ziua departe de parinti ii convine sa se duca sus sa joace singur in timp ce mami si tati stau tolaniti?”
Iubitul și pupatul asta e important sa fie și când are nevoie copilul, nu doar când avem noi timp. Și de asemenea iubitul nu înseamnă că nu pui limite copilului în situații când lovește, vorbește urât, etc. Ba din contra. Eu, una, rezonez cu articolul.
stii ca educatia cu blandete si parentingul modern in general sunt prost intelese si interpretate ca educatie fara limite. Daca le arati ca ii iubesti, ti se urca in cap. Eu cred ca daca ii iubesti prea putin apar probleme. Plus ca blandetea nu exclue limitele, dimpotriva, copiii au mare nevoie de limite.
Si eu am avut un episod cu fetita mea…dupa o zi la servici am ajuns acasa si nu mai aveam atatea lucruri de facut ( gatit, curatenie etc) si am reusit sa imi petrec dupa amiaza cu ea, inventand tot felul de jocuri si de povestioare…seara cand ne-am pregatit pentru somn mi-a spus ” mami,astazi mi-a placut foarte mult pentru ca ne-am jucat atat de mult impreuna ” cate lectii de viata. Ne dorim sa le oferim multe lucruri, cand ei au nevoie doar de noi, sa fim prezenti !!! Multumesc pentru toate povestioarele!!! 🤗
ce frumos! <3 cu tot dragul!